17 aprilie
Brusc, Haruko începu să înjunghie patul c-un cuțit. N-am putut să înțeleg de ce. Din cauza cuvintelor mele nechibzuite, sau poate din cauza acțiunilor… dar oricum, a fost din cauza mea. Asta era tot ce ştiam.
Având o față ca de vampir, Haruko continua să înjunghie. Bumbacul erupea din pat ca fulgii de zăpadă. N-am mai văzut niciodată atâta furie şi vehemență. A fost o privelişte intensă. Pe de altă parte, am fost ușurat pentru că Haruko îți direcționa această furie dinspre mine. Nu puteam decât să o privesc uluit.
Apoi, Haruko s-a uitat la mine. Avea o față fioroasă, ca o leoaică pe cale de a ucide. Și-a atins gâtul cu cuțitul.
― Dacă te gândești la asta, o să se ajut să te sinucizi.
A apărut o picătură de sânge pe pielea ei. Gândindu-mă că era periculos, am încercat să o opresc. Se lupta să scape de mine. În mijlocul necazului, m-am tăiat la mâna stângă cu cuțitul. La prima vedere, am observat că o rană mare mi se deschidea în palmă. Rana era ca un abis negru și sângera. Roșul desena râuri de sânge pe piele.
În timp ce-mi bandajam rana cu o lenjerie de pat, Haruko a început să plângă, ca o fată care este plesnită de către părintele său.
― Scuze, scuze.
Îşi cerea scuze față de mine. Și eu număram de câte ori o să zică „scuze”.
― Scuze… scuze… scuze… scuze…… scuze… scuze… scuze… scuze.
De zece ori.
20 aprilie
Ieri, m-am întors acasă la 1 a.m. din cauza surmenajului și accidentului de tren. Se simțea anxietatea. Era întunecat în cameră, ca și cum tot spațiul ar fi fost vopsit în negru. Mergând în sufragerie, Haruko stătea la o lumină mică, pe un scaun. Lângă ea, pe masă, era mâncarea rece.
― Ce naiba ai făcut până acum? m-a întrebat Haruko.
― La servici a durat mai mult decât m-am așteptat.
Am răspuns cinstit, chiar dacă știam că nu conta. Haruko freca masa cu unghiile. Ăsta era obiceiul lui Haruko când era iritată.
― E o minciună. Râzi de mine.
― Nu râd de tine.
― A trebuit să te întâlnești cu o altă femeie, nu-i așa? Ai băut alcool, ai făcut sex. Mă lași singură.
― N-am făcut. De câte ori să-ți spun?
― Minciună, minciună, minciună. Nu mă mai iubești.
― Te iubesc. Bineînțeles că te iubesc.
M-am apropiat de Haruko. Pe neașteptate, m-a pocnit în stomac. Era atât de dureros încât m-am ghemuit. Și mi-a lovit fața, apoi stomacul. Uitându-se la mine cum sufeream, Haruko continua să dea cu piciorul.
― Idiotule, idiotule. Rahat! M-ai mințit. Cine te crezi, hă? Ce naiba, futu-ți. Hei, de ce, de ce nu mă iubești? Eu te iubesc atât de adânc! De ce, de ce? Răspunde-mi, răspunde-mi! Cretinule!
21 aprilie
Azi, Haruko s-a simțit bine. Așadar nu m-a lovit.
24 aprilie
Sunt obișnuit cu cuvintele abuzive ca „idiot”, „rahat” sau „poponar”. Dar nu pot să mă obișnuiesc cu „retardat”. Am ADHD, așa că sufăr de simptomele lui. În copilărie și în adolescență, aveam o ură de sine de tipul „Sunt mai rău decât oricine”. Așadar, după ce m-am întâlnit cu Haruko și am început relația cu ea, îmi era teamă să spun că am ADHD. M-am gândit că voi fi refuzat de către Haruko sau că ne vom despărți. Dar Haruko m-a acceptat. După ce mi-a mângâiat mâna, m-a îmbrățișat. M-am bucurat că a făcut asta. Exista o femeie care-mi accepta boala. Dar acum, folosindu-se de acest fapt, mă abuza. A zis „Ești un retardat neînsemnat pentru lume”. Nu mai suport.
27 aprilie
Am avut un coșmar.
Eram elev de școală generală și participam la ora de educația fizică. Exersam baschet. Oricine putea să dribleze mingea. Dar eu nu puteam. Nu poteam controla mingea pentru că era ca un val turbulent. Mingea se rostogolea departe. Atunci, un profesor a țipat „Fă-o din nou!”
― Fă-o din nou!
― Fă-o din nou!
― Fă-o din nou!
― Fă-o din nou!
― Fă-o din nou!
Dar nu reușeam să o fac bine, chiar dacă încercam de mai multe ori. Băieții în jurul meu mă luau în râs. Voiam să-i ucid toți. Ar trebuit să-i pot ucide, pentru că s-ar fi întâmplat doar în vis. Dar nu puteam. Doar mă simțeam îndurerat.
1 mai
Căutând pe Google „Victimă masculină a violenței domestice,”, am găsit comunitatea victimelor pe internet. Am citit postările lor.
„Eu sufeream la cuvintele abuzive ale soției de mult timp. De exemplu, când eram prea ocupat și nu puteam să o ajut cu creșterea copiilor, soția m-a făcut „neputincios”. A fost un cuvânt pe care nu mi-l spune nici chiar șeful meu. Aveam sentimentele rănite, dar nu puteam zice nimic, pentru că m-am gândit că soția avea dreptate. Această situație a continuat și am atins nivelul maxim al răbdării. Disperat, am mers la psiholog și am fost surprins că el a zis că acțiunile soției nu erau violență domestică, gândindu-se că violența domestică era fizică, nu mintală…”
„Aproape toate femeile se iluzionează că ele sunt perfecte și fără cusur, sau că soții lor nu le sunt credincioși. Așadar, folosind violență fizică și mintală, încearcă să preia inițiativa și să-și domine soțul. De fapt, în ele există dorința sinceră precum „Vreau să fiu iubită” și „Vreau să fiu îngrijită”. Dar ele nu pot să transmită asta bine, așadar încearcă să-l domine ca să se protejeze”.
Fiecare își descria experiența sau modul cum o înțelegea. Dar aceasta este slăbiciunea lor. Sunt pierde-vară care-şi ling rănile, expunându-și slăbiciunea ca nişte exhibiționişti. Mă mir cum au putut să scrie despre asta fără să se simtă rușinați. Vor continua să aibă aceleași gânduri, fără a putea scăpa din acest iad. Eu sunt diferit. Nu sunt ca ei. Pentru că o iubesc și mă iubește.
8 mai
Am făcut sex cu Haruko. A fost ca un viol.
Haruko m-a sărutat. Gura ei mirosea o carne putredă. Îmi atingea tot corpul. Nu i-am putut rezista. Stimulat, penisul meu a reacționat, împotriva voinței mele. Mă trecea greața și dușmănia pentru mine însumi. După ce m-a întins pe pat, Haruko m-a călărit. Își mișca talia intens, ca o omidă, ca și cum ar suge energie din inima mea. Simțind greață dar şi plăcere în același timp. Mă simțeam deznădăjduit. Dacă inima mea lupta împotriva ei, corpul meu era „onest”? Nu știam.
Atunci, am făcut sex în poziția misionarului. La început, n-am putut să mă mișc, din cauza urii de sine. Dar Haruko mă pocnea cu multe cuvinte abuzive. Nu am putut să suport asta, și am început să mă mișc. Deși aproape vomita, penisul meu simțea și plăcerea. Haruko mă îmbrățișa. Era plăcut.
― Vreau copilul lui Hiroki! Vreau copilul lui Hiroki.
Mă îmbrățișa mai puternic, de parcă m-ar fi legat c-un lanț. Deși aproape atingeam orgasmul, n-am putut să scap din ea. N-am putut să-mi pun un prezervativ. Încercam să nu ejaculez. Dar n-am putut și mintea mi s-a blocat.
După o vreme, am observat că stăteam peste corpul lui Haruko. Ea îmi mângâia spatele. Trăgându-mi penisul din vaginul ei, sperma lipicioasă a ieșit pe margine. Am mers la toaletă și am vomitat. Nu puteam să mă obișnuiesc, deși o făcusem de multe ori, cu iadul ăsta.
10 mai
Azi Haruko m-a pocnit cu o scrumieră. Sunt amețit chiar şi acum.
13 mai
I-am recomandat lui Haruko să mergem la terapie. La început, a vrut să meargă acolo, gândindu-se „Sunt ciudată”. Dar, după câteva ore, a început să o ia razna, ca de obicei.
― Nu sunt ciudată! Tu ești ciudat, de ce mă forțezi să-mi asum responsabilitatea mereu? Îți bați joc de mine!
Zgâriind mobila, Haruko plângea mult. Se simțea mizerabilă, așa că o îmbrățișam strâns.
― Da, ai dreptate. Nu ești ciudată. Sunt rău. Am zis lucrurile ciudate.
― Scuză-mă, scuză-mă.
Haruko continua să-mi ceară scuze.
― Scuză-mă, Hiroki. Te iubesc. Te iubesc, să nu pleci nicăieri.
― Te iubesc și eu. Nu o să plec nicăieri.
Am putut să zic doar atât. Dar în acel moment mă simțeam fericit, cu siguranță.
17 mai
N-am putut să-i mai suport violența. Luându-mi bagajul, am plecat din camera mea. Mă simțeam ca și cum aș fi putut muri. Locul unde am vrut să merg era un adăpost pentru victimele violenței domestice din Kyoto. Se pare că nu exista adăpost pentru victimele masculine, cu excepția acestui loc. Când așteptam trenul pe peron, am primit un telefon. De la Haruko. Am închis telefonul.
În metrou, mă gândeam la trecut. La zilele când i-am acceptat violența. Zilele când am iubit-o și mă iubea. Mirosul aluniței de pe gâtul ei. Gustul sângelui, după ce mă pocnea.
În drum spre un tren rapid, uitându-mă la telefonul mobil, am văzut că Haruko mă sunase de multe ori, fapt care-mi mustra conștiința. Atunci, am primit încă un apel. Înghițindu-mi saliva, am răspuns la telefon. Haruko plângea. Plânsul ei suna ca un vânt de iarnă.
― Scuză-mă, te rog să nu pleci!
Deși rugămintea ei mi-a făcut greață, aproape că am plâns.
― Nu se va mai întâmpla. Nu voi mai spune cuvinte abuzive. Așa că vino înapoi, te rog.
Haruko repeta aceste cuvinte. Mi se rupea inima la cuvintele ei înlăcrimate. Atunci, m-am gândit că aş fi putut trăi o viață fericită din nou. A apărut o mică nădejde.
19 mai
Azi a fost foarte plăcut. Am mers la un restaurant italian numit „Nome di donna”. Avea o privelişte frumoasă de noapte, ca și cum ar străluci o mie de bijuterii în lumea neagră. Am mâncat mai multe feluri. O paella cu fructe de mare, șuncă și pui fript, paste cu cerneală de calmar, vin roșu numit „Cuori puri”. Când a băut vinul, Haruko a râs, poate pentru că era prea delicios. Pe moment, am râs și eu deoarece i-am văzut dinții negri din cauza cernelii.
În drum spre casă, am dansat împreună pe un pod. Deși nu dansam bine, pentru că nu eram priceput la sport, mișcarea lui Haruko era frumoasă și mlădioasă, Haruko fusese o dansatoare de balet. La lumina lunii, noi dansam. Lumea ne binecuvânta. Scriind acest jurnal, îmi amintesc de un pupic dulce.
27 mai
Am un vis după viol. Eu aveam un cui și un ciocan, întins pe pământ. Eram gol și penisul meu era foarte tare. Am atins penisul cu cuiul. Atunci, l-am lovit cu ciocanul. Penisul s-a spart și a erupt sângele. Strigând tare, continuam să-l lovesc. Penisul meu devenea doar o bucată de carne. M-am gândit că dacă acesta ar dispărea, aș deveni fericit. Lumea se înroșea.
2 iunie
Mi-am dat seama că trebuie să o ucid pe Haruko, ca să termin acest iad. Numai dacă nu o ucid pe Haruko, această tragedie nu se termină.
3 iunie
Pentru prima dată după un timp, era o dimineață proaspătă. Ar fi trebuit să fac asta mai repede. Stând pe pat, am observat că un zâmbet îmi apărea pe față.
Am pregătit micul dejun doar pentru mine. Nişte pâine, salată cu roşii și salată verde, supă instant de porumb. Toate mâncărurile sunt foarte delicioase. Era ca și cum o energie răcoroasă îmi intra în corp. Se simțea acreala roşiei, și atunci mă simțeam euforic.
Voiam să fac mișcare. Așadar, am încercat să fac abdomene. Simțeam durerea proaspătă în mușchi. Celulele din tot corpul reînviau. Era o senzație nouă.
Voi termina de scris în jurnal. O să trăiesc o nouă viață.
Tettyo Saito s-a născut în 1992, în prefectura Tiba, Japonia. A studiat literatura japoneză la Universitatea Meiji din Tokyo. După terminarea universități, a început să studieze limba română, datorită filmului românesc „Polițist, Adjectiv” al lui Corneliu Porumboiu. După 5 ani, visul său s-a împlinit, a reușit să devină scriitor în România. În Japonia, este critic de film și literatură.
Foarte bine scris si acest text (doar pe cel dinainte nu ti l-am citit din cauza titlului prea bombastic :) )
Doar la fraza „Numai dacă nu o ucid pe Haruko, această tragedie nu se termină.” pot sa spun ca in romana nu prea s-ar folosi dubla negatie.. ci „Numai dacă nu o ucid pe Haruko, această tragedie va continua.” Dar merge si cum ai spus tu.
La fel „surmenaj” – desi exista in dictionar, nu se foloseste sau oricum eu nu l-am auzit niciodata. Epuizare, oboseala.
Buna ideea de a folosi un jurnal, inca un indiciu ca personajul nu e roman. Aici in general numai femeile tin jurnal si numai femeile au de tras de pe urma violentelor casnice :)
Mulțumesc foarte mult pentru cuvintele foarte minunate și utile, Cornel!
Mai ales faptul că nu folosește dubla negatie în româna este foarte surprinzător pentru mine așa un japonez. “Numai dacă nu o ucid pe Haruko, această tragedie nu se termină.”e, în japonez, „Haruko wo korosa”nai”(acest înseamnă „nu”) to, kono higeki wa owara”nai”.” Aici, folosesc dubla negatie „nai” dar este considerat așa o sentință japoneză bună pentru că fac o rimă cu „nai” în sfârștul sentinței. În acest mod, ar trebui să folosești dubla negatie în japoneza. Este o diferență intresantă între româna și japoneza!
Și haha, dar ești bine, te rog să citești pe cel dinainte. Deși are un titlu bombastic, este despre ura japonezilor în privința străinilor, în special a celor albi, despre misoginism și simțul de inferioritate. Poate un pic unic în mod japonez, și interesant și pentru tine :D
Cu placere, Tettyo si e totodata o placere sa iau cunostinta aici, pe site, cu un stil atit de diferit!
La povestea ta dinainte stiu foarte bine la ce sa ma astept (din scurta descriere pe care i-a facut-o Mihai cind a postat-o pe FB) pentru ca am citit romanul Un albastru aproape transparent de Ryu Murakami unde exact despre asta e vorba… Daca nu l-ai citit, ti-l recomand, mai ales ca tu il poti citi in original :) :)
Yeah, e o plăcere pentru mine să iau cunoștință cu tine, Cornel!
Ou, e surprinzător că „Un albastru aproape transparent” de Ryu Murakami este trădus în româna. Da, am citit-o, dar mult timpul în urmă. Așa că e bine că o citesc din nou în româna! Și sunt interesat, Ryu Murakami e faimos în România? Ai citit altă carte a lui Murakami? :D
Preiau ștafeta de la Cornel, să spun că de Ryu Murakami am mai citit eu și „Hituri celebre din epoca Showa”, „Audiția” și „Piercing” (nu le știu titlurile originale), dar n-au fost așa bune. Mi s-au părut mai slabe ca „Albastru nemărgninit, aproape transparent” (singura de fapt pe care am păstrat-o în bibliotecă, pe celelalte le-am donat).
Merci, Mihai! Hm, adică, cel puțin 4 romanele lui Murakami sunt publicate în România. E mai mult decât m-am așteptam!
Și da da, am înțeles ceea ce ai spus. „Albastru” e cel mai mișto. Și deși n-am citit „Showa”, mă gândesc că, mai ales în cazul lui „Audiția”, filmul lui Takashi Miike este mai minunat decât romanul.
Bine scris, chiar foarte bine având în vedere că româna nu este limba maternă şi sunt diferenţe uriaşe între română şi japoneză. Sunt două lumi extrem de diferite. Aşa cum spune Cornel aici mai mult femeile sunt abuzate, dar există şi puţine cazuri în care bărbaţii pot fi abuzaţi mai ales verbal. La fraza cu dubla negaţie se poate spune corect în română şi, „Numai dacă o ucid pe Haruko voi putea pune capăt acestei tragedii” , sau este corect şi „Dacă nu o ucid pe Haruko, această tragedie nu se va sfârşi” unde se poate accepta dubla negaţie.
Mulțumesc foarte mult pentru cuvintele blânde, Daniela! Da, japoneza și româna sunt foarte diferite. Dar pot să scriu o povestire pentru că există români foarte blânzi ca tine și Cornel. Nu pot să vă mulțumesc îndeajuns!
Tettyo strikes again :) O povestire psihologică, în care regăsim aceleași elemente: sex, violență. Funcționează de fiecare dată, dacă sunt folosite bine. Tu le folosești bine.
Te provoc să scrii și o povestire „mai cuminte”, mai așezată, despre partea plăcută a Japoniei :) Ar fi un exercițiu excelent, în primul rând, pentru tine.
Mulțumesc pentru cuvintele minunate, Mihai!
Hm, povestire „mai cuminte”? Interesant, haha. Well, am scris povestea cuminte în japoneza. Dar, în româna, acum vreau să scriu partea întânecată a Japoniei pentru că acest este ceea ce vreau să scriu și povestesc. Timpul când scriu o povestire plăcută e mai târziu, scuze-mă Mihai! :D (Dar uneori scriu atât de poveste pentru exercițiu, cred)