O poveste frumoasă, încîntătoare, minunată

Cornel mi-a povestit în tren istoria aceea frumoasă, despre zborul sau planarea… nu știu cum. Am să v-o spun acuși.
Era în 1986 cînd mi-a povestit. Știu sigur pentru că a fost anul cutremurului cel mare, iar eu veneam de la Bacău. Că mătușă-mea Ileana, sora mamei, mi-a pus o pilă, dar o pilă babană, nu așa, la primul secretar al județenei de partid Iași, prin soția lui, o cucoană bolnăvicioasă, iubitoare de animale pînă la lacrimi și cam țicnită, care aducea mîncare la iepurii din grădinița mătușă-mii, că ieșea cu Gică, șoferul personal al primului-secretar, un băiat simpatic de la țară, și cosea Gică un sac de lucernă de pe tarlalele ceapeurilor Popricani sau Aroneanu pentru iepurii respectivi; prim-secretarul de partid, care locuia pe atunci într-un bloc din Tătărași peste drum de casa mătușii mele, casă rămasă nedemolată ca prin minune printre blocurile construite în anii 70 în cartier, a vorbit la telefon cu o tovarășă Jipa de la județeana de partid băcăuană, iar eu a trebuit să merg la această tovarășă să-mi valorific pila, într-o anumită zi și la o anumită oră, în audiență, ca să-mi dea detașare de la școala din județul Bacău la o școală, oricare ar fi fost, din satul meu natal din județul Iași. Și ținînd seama cu fermitate partinică de „indicățiile” tovarășei Jipa, șeful Inspectoratului de învățămînt de la Bacău, chemat și el la audiență, mi-a dat, în urma acestui lanț al pilelor, detașarea respectivă; în acea zi, după ce am obținut detașarea în satul meu, cum v-am spus, mă întorceam acasă cu acceleratul de București-Suceava Nord, urmînd ca la Pașcani să iau un tren spre Iași. Se înțelege, eram fericit, în viteza trenului pomii de pe marginea căii-ferate îmi păreau dezlănțuiți într-o sarabandă tumultuoasă.
Și pe cînd veneam de la Bacău, m-am întîlnit cu tipul pe care nu știu decît că-l chema Cornel, dar care mi-a povestit ceva așa de minunat, cînd zbura el sau plana, într-un asfințit, nu știu cum, că, țin minte, atunci cînd povestea, mă gîndeam mai mult cum o voi trage și pe soție la o școală din comuna mea natală, că ea era la dracu-n praznic, tocmai la Cozia și făcea naveta, odată s-a răsturnat microbuzul și noroc că s-a ales numai cu o sperietură, dar putea să i se întîmple mult mai rău, că nici nu-i bine de vorbit; și tot noroc cu mătușă-mea Ileana, Dumnezeu s-o ierte, sora mai mare a mamei, mi-a dat ideea: „Du-te – zice – la inspectoare, că ea nu știe că tu ai avut pilă la primul secretar numai pentru tine. Cere și pentru ea”; și m-am dus, bazat pe pila obținută pe linia mătușă, soție prim-secretar, prim-secretar, la inspectoarea șefă, iar asta era cu Guzganu, spaima profesorilor, ah, mult l-am mai urît pe omul ăsta! și i-am cerut cum m-a învățat nana Ileana, mătușă-mea, îi zic nană că ea m-a botezat; iar inspectoarea-șefă, cînd a auzit că vreau post și pentru soție, a izbucnit: „Ei, n-am zis eu?”, dar în gîndul meu am zis „pupă-mă-n cur, că n-ai ce să-mi faci”, aveam o pilă prea babană, iar Guzganu, sufla ca prins în cușcă, nevenindu-i să creadă că l-am învins cu pila mea, bucurîndu-mă în sinea mea de ciuda lui, că mulți nervi mi-a mai făcut și ăsta de cîte ori i-am trecut pragul și l-am trecut de multe ori, bată-l crucea..
Și uite așa am plecat spre casă fericit că mi-am valorificat a doua oară pila. Era spre asfințit și mi-am adus aminte de tipul ăla pe nume Cornel, din tren, cînd veneam de la Bacău, și cum povestea el de apusurile alea: de la gingășia și frăgezimea marmoreană a opalului, așa zicea, și pînă la purpuriul orbitor și la flacăra stacojie, cînd zbura sau plana… nu știu cum; și tot povestea, dar nu mai țin minte ce și cum, că v-aș spune, dar, în orice caz, era o poveste frumoasă, încîntătoare, minunată.

Radu Părpăuță

Radu Părpăuță (1955-2024) a absolvit Facultatea de Rusă-Română a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi; a beneficiat de o bursă a Fundaţiei Soros. A fost, pe rînd, profesor de ţară, bibliotecar, documentarist, ghid turistic, traducător, ziarist. Din 1990, a scris la mai multe ziare şi reviste; a fost redactor, redactor-şef adjunct şi redactor-şef al revistei Timpul. A tradus din limba rusă peste 50 de volume de istorie, filosofie, religie şi literatură, publicate la edituri de prestigiu, dintre care amintim: Antihrist (studii), Povestire despre Antihrist de Vladimir Soloviov, Iisus Necunoscut de Dmitri Merejkovski, Spărgătorul de gheaţă (volum urmat de alte şapte de acelaşi autor) de Victor Suvorov, Filosofia lui Dostoievski şi Sensul istoriei de Nikolai Berdiaev, Drumul de Vasili Grossman. Este antologat în volumul oZone friendly (2002), precum şi în alte culegeri şi antologii. A publicat volumele de proză Învierea muţilor (2005; carte triplu premiată), Giardinieri. Povestiri vechi şi nouă (2012), Rămas-bun (2018), volumul de eseuri Creanga prin Creangă (2015) şi romanele Povestea Rădăcineştilor (2015) şi Moartea vine pe Bahlui (2018).