Cum vor fi fost cei vechi? Vor fi fiind niște boiernași de țară fără cinuri, retrași prin hârtoapele unor sate uitate de lume și de Dumnezeu. Vor fi având jupânesele lor, niște balabuste trupeșe, ținând cu strășnicie sfintele sărbători, dar, să nu vorbim cu păcat! ținând asemenea și posturile, îngrijindu-se de mulții copii, de murături, de zacuști și de vutci, iar în lungile zile de iarnă, silindu-se între două mese copioase asupra broderiei sparte, cum se făcea la Brabant, sau de altă „rucodelie” (lucru de mână). Și vara, când până și muștele piroteau de plictiseală, se dormea mult, se dormea popește, cu sforăituri zdravene, de tremura apa din cofă și se speriau curcile cocoțate în nucul din ogradă, și cu motanii gemând de grași alături, în hărmălaia găinilor, gâștelor, rațelor și a celorlalte noroade de cobării, care umpleau ogrăzile. Și de ce să nu horăiască tihnit? Căci nimic nu le apăsa sovestea, drept ce erau buni creștini, soveste pe care noi o numim conștiință, sentiment care ne tulbură și ne chinuie ca fierul înroșit. Mă rog, când o avem!
Iar soții, blânzi și domestici, când nu vor fi fost la vânătoare cu câinii, pe care îi vor iubi tot mai mult pe măsura trecerii anilor, sau cu treburi la moșie și daraveli de vânzări și cumpărări de sate, gârle și pământuri, chezășia bunăstării urmașilor, ori când nu vor fi bulucind muieruști prin locațiile mai sus pomenite, se vor înfunda și ei cu hartane de carne de batal, cu hașchine de slănină, cu papanași, cu chiroști zise și colțunași din ceaunele mereu pline, până li s-ar fi aplecat, dacă nu va fi fost zghihara și frâncușa din multele balerci și balercuțe, poloboace și polobocele, licori menite să meargă mâncarea „unsă”. Și ferit-a Sfântu’ să nu fie așezate butiile în bună rânduială în beciuri bine chivernisite, de oameni cu cheag! Nu erau uitați zbârciogii, ghebele murate, pânișoarele pârpălite pe vatră sau bureții cu usturoi, de mâncai până ți se făcea greață; pe urmă își aduceau aminte de floarea laptelui – smântâna! Oooo, Doamne, buna și dulcea smântână! Se scufundau în borșurile drese cu smântână, se înecau cu dovleceii și păstăile de fasole țucără cu smântână groasă, alb-gălbuie; d-apoi opinticii cu smântână și dăraburi de mămăligă, surpături rostogolite pe hăul unor gâtlejuri prăpăstuite, după aceea sarmalele blonde (cocoloșite în foi de varză) sau brunete (în foi de viță), forfotite cu mare socoteală în oală de lut, numai la jăratec și potrivite în toate celea, tămânjite vârtos după aceea prin slăvita smântână! Iar la urmă, căci finis coronat opus (strămoșii mei urmau vorba asta pe lătinie fără să știe și fără să-și tocească coatele pe băncile școlii!), li se puneau sub nas fluturii albi și obezi ai colțunașilor cu smântână și poalele-n brâu unse din belșug cu aceeași smântânică groasă-grosuță…
Tiii! Cum mama dracului să nu plesnești mâncând! Te întrebi dacă, după atâtea mâncăruri, nu se vor îmbonăvi, Dar nu, nu se îmbolnăvesc! Iată-i a doua zi senini și voinici ca în ceasul dintâi.
Și, uite așa, le va trece viața, ca adierea moale dinspre malul Nistrului, până ce, într-o bună zi lăsată de Dumnezeu, fi-vor găsiți adormiți întru vecie pe băncuța de la poartă, sub nucul cel mare de pe vremea Măritului Ștefan, sau vor cădea de pe scara de la șură, fiind prea plini de rachiu de anason, ori se vor fi înecat cu coșcogea vălătucul de șoric; sau pur și simplu vor fi căzut în bot în grădină, boldindu-se în ultimele clipe la răzorul umed de pătrunjel încolțit din nou toamna târziu, în spuza brumii. Și fi-vor mormântați cu mare cinste, cu popi de peste șapte sate; iar cuconul Neculai sau cuconul Petruță va fi dus lin la țintirim cu sania cu boi pe zăpadă, prin praful sau glodul drumurilor. Iar țăranii, cu căciulile în mâini, îl vor plânge de mama focului pe boier, că a fost om bun; avea el mâna grea, când era mâniet, și era cam apucător, dar în rest era pâinea lui Dumnezeu, nu altăceva. Ferice de cuconu’, că se va duce la dreapta Tatălui!
Radu Părpăuță (1955-2024) a absolvit Facultatea de Rusă-Română a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi; a beneficiat de o bursă a Fundaţiei Soros. A fost, pe rînd, profesor de ţară, bibliotecar, documentarist, ghid turistic, traducător, ziarist. Din 1990, a scris la mai multe ziare şi reviste; a fost redactor, redactor-şef adjunct şi redactor-şef al revistei Timpul. A tradus din limba rusă peste 50 de volume de istorie, filosofie, religie şi literatură, publicate la edituri de prestigiu, dintre care amintim: Antihrist (studii), Povestire despre Antihrist de Vladimir Soloviov, Iisus Necunoscut de Dmitri Merejkovski, Spărgătorul de gheaţă (volum urmat de alte şapte de acelaşi autor) de Victor Suvorov, Filosofia lui Dostoievski şi Sensul istoriei de Nikolai Berdiaev, Drumul de Vasili Grossman. Este antologat în volumul oZone friendly (2002), precum şi în alte culegeri şi antologii. A publicat volumele de proză Învierea muţilor (2005; carte triplu premiată), Giardinieri. Povestiri vechi şi nouă (2012), Rămas-bun (2018), volumul de eseuri Creanga prin Creangă (2015) şi romanele Povestea Rădăcineştilor (2015) şi Moartea vine pe Bahlui (2018).
Lasă un răspuns