Parti de eseu din romanul „Nu Zaiet, Nu Pagadi” – The Moth Dairies

Mă gândesc la o carte pe care nu am citit-o. Teatru. Şase personaje în căutarea unui autor. Luigi Pirandello. Eu în biblioteca maică-mii am avut doar „Salul negru”. Pe care nu am citit-o. Acum maică-mea e moartă şi biblioteca am vândut-o la buchinişti. Am păstrat vreo 500 de cărţi. Doar atât mi-am permis să iau. Încă nu am apucat să citesc prea mult. Doar vreo trei până acum. Mă mândresc cu biblioteca mea, chiar dacă nu am citit prea mult. Şi mă gândesc că „She” e în căutarea unui autor. Poate unul mai bun ca mine. Mai generos. Care să ştie să exploateze mai bine dialogul, descrierea. Câteodată mi se face ciudă. Pe cei din trecut. Care duceau o poveste la bun sfârşit cu atât rafinament. În prezent, finalurile sunt dereglate. Personajele sunt aiurea de tot. Fără supărare. Da, ne place să vorbim la persoana I, să manipulăm realităţi fictive ( sau ficţiuni reale??!!), să ţinem personajele sub tutela ca pe nişte marionete, să dăm la boaşe, să ne pârţâim pe gaura cheii ca nişte exhibiţionişti jegoşi. Suntem o nouă specie, un fel de Krueger meets Candy Charms. Cinici, zeflemitori, infantili. La Nueva Guardia Testicularia. Eu nu vorbesc aici de Isabel Allende sau Milan Kundera. Ci de Noi. Ştiţi care noi. Poate chiar şi Beigdbegger. „The Shiters Club”. Sau Pascal Bruckner. Mă rog, doar pasager. Chuck Palahniuk. Deci am zis, eu nu sunt scriitor. Eu sunt doar un purceluş care îmi cheltui economiile simandicos. Şi pentru că am doar cenţi în burtă, deşi ca icrele dintr-o peştoaică, asta nu înseamnă că nu pot plăti consumaţia.

Ini mini manny mo, catch the redneck by his toe, if it hollers let him go…O altă glumă. Nişte lei trăiau într-un bungalow. Ăla micu zapa cu telecomanda. Ajunge pe Animal Planet şi vede doi lei care şi-o pun. Aleargă la părinţii lui. ” Mami, tati, sunteţi la televizor, la ştiri!!” Leul-tata îşi pune ochelarii pe nas, se uita la fiul lui cu o expresie morcovita. ” Dragul meu, aceia sunt cascadori. Cum crezi că aş putea să-i fac lui maică-ta una ca asta pe gratis şi să scap cu viaţa??!!”

E adevărat. Societatea ne-a sterilizat pe toţi ca pe nişte câini comunitari. Ne-a agăţat un tag, ne-a prescris nişte legi şi ne-a lăsat de izbelişte. Aliniaţi în padoc ca nişte cai de curse, unii au norocul să participe la marele joc al puterii. Alţii doar ciugulesc resturile de la festin. Avem dreptul la fericire dar plătim pentru el. Cu nervii intansi bântuim prin visele noastre, boţim în mâini crâmpeie de lumină, developam imagini cu ce ar fi putut să fie, confiscam judecăţile de buna lor utilizare. Ştim că suntem doar o variantă anemică a nostra. Castrarea, steriletul cu firul lui lung de aur, plata noastră cea de toate zilele. Am fost de acord cu acest dispozitiv? Ne-a întrebat cineva la naştere sau în momentul concepţiei. Băi, tu eşti de acord cu fisa postului?

Altă glumă. O bancă da anunţ pentru ocuparea unor posturi. Se prezintă mai mulţi candidaţi. Ursul cu brandul mare e angajat drept bodyguard. Vulpea se angajează la fraude, fiind o maestră a disimulărilor. Apoi vine un vierme. Nimeni nu ştia ce cauta viermele aici. Cei de la Resurse Umane schimbau priviri nedumerite între ei. ” Deci pentru ce post aţi aplicat??””” Pentru postul de director de agenţie.” ” Aşa şi resume-ul, adică CV-ul dumneavoastră, aveţi experienţa anteriora? ” ” Păi, dacă mă gândesc bine, am. Întâi am lucrat în stomac la intrările de capital. După aia m-am mutat în intestinul subţire la credite pentru nevoi personale. Bineînţeles, am acordat credite doar cu dobânzi mari şi pe perioada scurtă. Am deschis o filială şi în intestinul gros, unde m-am ocupat de carduri de debit salariale. Deci aş putea spune că sunt calificat.” ” Foarte bine, dar noi nu mai avem decât un post liber. De recuperator credite. Ce părere aveţi?” „Ok”. „Bine, începeţi de mâine.” A doua zi viermele vine la agenţie, se duce la Call center cu lista datornicilor şi începe să dea telefoane, ” Alo, auzi data viitoare când îţi vine s te c**i, strânge din buci şi sună-ne imediat. Păi cum de ce, venim să recuperăm dăuna!!!”

Darling, să nu ai impresia că fac parte din specia revoltaţilor. Că sunt atât de narcisista să am nevoie de cineva să îmi îngâne fanteziile. Cred, cu tărie, ca oamenii pot fi fericiţi. Că vom ajunge imperceptibil la acea destinaţie care se numeşte „împlinire”. O vom ocoli, o vom tatona de multe ori aşa cum dăm rotocoale cu limba pe un timbru poştal sau cum gustăm o îngheţată la cornet, cu o poftă nedisimulată. Vom privi miraţi în jur, avizi de un public care să ne certifice, să ne garanteze că nu e vorba doar de o falsă percepţie. Dar fericirea se ascunde prin hăţişurile fiinţei şi nu îi place să fie descoperită. Demontata ca o jucărie Lego. Ea vrea doar să ne inunde şi să ne transporte „dincolo”. Momentul singularităţii în care o gaură neagră de masă stelară se formează prin colapsul stelelor de masă mare într-o supernovă la sfârșitul vieții acestora. Stelele care aspiră alte şi alte stele. Fericirea ca şi nefericirea cere şi o mişcare de distrugere ca sub presiunea unui puseu nevrotic. Dacă nefericirea ne stabilizează câteodată comportamentul şi ne ajută să suportăm daravelele cotidiene, fericirea e ca o bombă atomică, un element destabilizator, care arunca în aer întreaga temelie a mimării pragmatice. Fericirea e o boală divină. Dar ştii că astea sunt părerile mele. Alţii cred alte lucruri…

Şi poţi să spui că totul e o gogoriţă. Să te autoflagelezi. Şi să împroşti cu sângele auditoriul. Care ia totul în felul lui neparticipativ. Gloata murmurânda care mănâncă pesmeţi pisaţi şi posmagi muieti şi nu îţi înţelege cabotinajul artistic şi vrea povesti nemuritoare. Şi poezia cu perfuzia ei de melancolie cade greu la stomac. Dacă s-ar inventa o injecţie cu nanobiti şi n-ar mai fi nevoie de implicare, toţi ar vrea cunoaşterea. Apoi toţi tipa „Huo, bagabontilor! Ce-i cu mizerabilismul ăsta??!! Ce, viaţa nu e pentru voi decât pula şi pizda??!!! La muncă, la dat cu sapa!!” Pentru că ei nu înţeleg că aceaste şabloane au fost accesate pentru că scriitorii au vrut să fie populari. Adică, gustaţi de popor. Dacă e să alegi între „metempsihoza” şi „sex”, al doilea cuvânt e probabil familiar, primul suna exotic, oarecum. O cazemată impenetrabilă. Scriitorul coboară în stradă. Se alătura cititorului. Încearcă să îi facă pe plac. Se bălăceşte în acelaşi noroi, încearcă să păcălească Predatorul editorial şi odată cu el cititorii. Şi mie mi se întâmplă să citesc chestii şi atunci când întâlnesc cuvintele incriminate îmi zic ” Hait, momeala!!” Dar nu mă supăr, nu. Mergem înainte pentru că vrem să cucerim şi bastioanele mediocrităţii. Şi apoi, viaţa nu e niciodată un edificiu academic ci e un conglomerat de fluide, sperme, secreţii, reziduri pe care înfloresc lotuşii cu o mie de petale. Estetica uratului??!! Ha??!!! Din bube ,mucegaiuri şi noroi/Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.

Păcat că limbajul colocvial, frust, câteodată nu ascunde decât asta. Un creier reptilian, mimetic dar neimplicat în dramele universale. Refrene scatologice şi băşini îmbrăcate în haine de gală. Sclipiciuri, farduri, urdori şi o poiată de personaje îmbuibate cu clicheuri ca un manelist cu Bling-uri când iese noaptea la agăţat pizde la club. Şi totuşi, mulţi sucomba la aceste farmece. E greu să citeşti Thomas Mann, da,e genial, dă parcă e mai mişto X-ulescu. Îl iubesc pe basinosu’ ăla, e aşa scandalagiu!!! Şi ne frecam palmele satisfăcuţi şi aşteptăm şi varianta audiobook-ului cu râgâieli autentice, ritmuri de hip hop, orgasme mimate şi alte alea. Cochetam cu vulgaritatea. Că Garda financiară care pune sechestru pe florile vânzătoarei de la colţul străzii şi da amenzi cerşetorilor care nu şi-a plătit impozitul pe profit, public ne arătăm ultragiaţi, scârbiţi, morali, incoruptibili, apoi acceptăm mită şi ne înfundam în scaunul directorial, deschidem manuscrisul incriminat, îl citim în diagonală, când prindem câte un cuvânt „parfumat” rămânem pe pagina şi De-a Domnul să nu găsim altul în acest „promised land” al promiscuităţii, ca noi ne supărăm şi nu mai citim mai departe!!! Şi uite aşa scriitorul devine o mitralieră de abjecţii, un fel de Rambo al vituperărilor şi injuriilor.

Glume. Bancuri. Pranks. Un negustor arab primeşte spre creştere pe fiul unui şeic. Acesta era puţin cam retardat şi nu ştia nici să socotească. Şi ce s-a gândit negustorul nostru? Cum să îl dea pe brazdă. Şi cum călătoreau ei în deşert, negustorul l-a luat aproape pe tânăr şi a început să-i vorbească. „Dragul meu Mustafa. Noi, oamenii comerţului, îndrăgim mult animalele. De unele ne folosim pentru munca, aşa le-a făcut firea, le-a lăsat Allah pe Pământ ca să ajute omului. Pe celelalte le folosim pentru recreere, pentru plăceri estetice. Din ultimele aş putea menţiona câinii de vânătoare, păunii, păsările cântătoare. Şi caii, da. Caii sunt nişte exponate minunate mai ales pentru concursurile dintre triburi. Spune-mi ce vezi tu sus pe duna din stânga?” ” O cămilă.” „Şi pe duna din dreapta?” ” Tot o cămilă.” ” Şi ce diferenţe observi tu între ele?” ” Că sunt pe duna din dreapta şi pe duna din stânga??!”” „”Nu, Mustafa…nu….observi că una ara o cocoaşă, uite aia, vezi grăsimea de pe spate care arata ca un deal,,,iar cealaltă are două cocoaşe…..adică vezi…două dealuri şi o vale la mijloc. Cămilă e un animal util, folosit în principal pentru muncă. E mai rezistent decât catârul şi mult mai docil. De aceea de azi înainte vom plăti cămilele ca să ne transporte mai departe. O cocoaşă 5 dirhami pe oră, 2 cocoaşe 10 dirhami pe oră . Ai înţeles??” Şi uite aşa, mai cu glumă, mai cu seriosul, au început ei să socotească câte cămile sunt, de ce fel sunt, câte zile mai sunt de făcut până la destinaţie, câte ore de somn şi câte ore de veghe, şi câţi bani trebuie să plătească. Au ajuns şi la târg şi-au făcut treaba şi apoi s-au îndreptat către oază în care negustorul îşi avea familia. Aici i-a întâmpinat soţia lui, preafrumoasa Samira, şi au benchetuit şi s-au distrat zile în şir. Şi apoi negustorul l-a luat deoparte pe tânărul Mustafa şi i-a vorbit. ” Eu mă duc mâine în târg ca să cumpăr nişte mirodenii, tu rămâi aici, la mine. Poţi să călăreşti câte cămile vrei, câte ore vrei pe zi. De fapt poţi încăleca pe orice din curtea mea mai puţin pe cai şi pe câini. ” Mustafa a dat din cap a încuviinţare şi s-a dus la culcare. A doua zi, negustorul şi-a sărutat soţia şi a plecat liniştit în ale lui. Seara s-a întors. Obosit, după masa şi baie, s-a dus în odaia lui Mustafa. „Ia zi ce încălecaşi azi, ce făcuşi??!!” Mustafa îi întinde 100 de dirhami. Omul, fericit, şi-i pune la tescherea şi vorbeşte. ” Da mult ai colindat azi băiate. Ia zi, câte cu o cocoaşă şi câte cu două?” ” Ntz.” „Adică??!” ” A fost un singur animal cu mai multe cocoaşe” ” Băiete, delirezi, eu n-am aşa ceva în bătătură. ” ” Ba ai.””Eh….Care?” ” Păi doica copiilor, mumrada , slujnica de la bucătărie, tabbakh, menajeră şi soţia dumitale. 4 cocoaşe două în faţă, doua dinapoia trupului ori 5. 20 de cocoaşe ori 5 ore. 100 de dirhami”

Sufletul meu urmează procesul de mumificare. Înainte, sufletul meu suferea de o anumită sensibilitate. Era ca un bolnav suferind de maladia oaselor de sticlă. La orice traumă, un mădular se frângea, o încheietură şubredă ieşea din articulaţie. Mă chinuiam luni întregi să le pun la loc. Să mă vindec. Luăm totul personal. Trăiam acut toate şocurile ca un copil care îşi vede animalul de companie înjunghiat de Marry Poppins, transformată din bona în agent federal, acuzând animalul de contraspionaj şi intenţii malefice de democratizare a simţirii la locul de pedeapsă. Apoi, sufletul meu a ajuns doar un fel de poster, şi-a pierdut volumul. Atunci oricine arunca la ţintă şi nimerea ca într-un joc de darts sau un antrenament de tir panoul, mă deranja doar pentru că trebuia să inventez tot felul de tertipuri pentru a satisface clauza asiguratorului panelului publicitar pentru o înlocuire gratuită. Adică, le găseam scuze agresorilor şi în acelaşi timp mă plângeam oficialilor de faptul că acţiunile de distrugere erau o formă de sabotaj A LOR, a principiilor directoare. Totul era impersonal acum. Ca Societatea, Educaţia, Moştenirea Genetică erau de fapt trase la răspundere. Ca eu personal mă simţeam doar o victimă a angrenajelor externe şi deci sufletul meu aka ego-ul nu mai era lezat decât printr-o participare indirectă, implicită, la alte mecanisme. Şi mă simţeam mult mai bine. În mod penibil, disculparea altora ducea şi la insultarea mea personală, dar nu mai resimţeam asta ca o corvoadă. Şi poţi să zici că sufletul şi ego-ul nu sunt aceeaşi chestie. E adevărat. Ego-ul trăieşte în umbra psihicului, armat de percepţii distorsionate, mecanisme de auto-aparare, îndoctrinări subtile, reflexii în oglindă, şo on and şo on. Sufletul, dacă e să o luăm după religie, e partea nemuritoare din noi care nu ar avea legătura aşa mare cu psihicul său mentalul. Dar în realitate sufletul e o firmă fantomă care emite facturi pe care nu le poate duce la scadenţă fără participarea noastră conştientă sau inconştientă. Şi fiind o firmă fantoma de obicei te poţi descărca fiscal cu ea, chiar dacă nu ai făcut nici un fel de treabă. Asta o înveţi mai încolo. Facturi în alb semnate de suflet, de la care ego-ul a cumpărat de toate. În final, ego-ul acaparează sufletul. End of the story.

Trebuie să mă gândesc la asta. La suflet ca firma fantomă. Sau la suflet ca la ceva ce cauta subcontractori for hâş deeds. Ştii, când eşti în mijlocul lucrurilor e greu să defineşti ceva. Ego-ul e doar o platoşă, o cantitate de nesimţire necesară, un fel de buton de fastforward care ne ţine în mişcare. În proporţii potrivite, fără aberaţii, egoismul e un fel bodyguard care ne salvează our sorry asses de multe probleme. Şi de multe ori el este cel care creează problemele, dar nu poţi avea revoluţie fără involuţie/evoluţie. Hegel. Teza antiteza sinteză. (Sufletul este trinitarian, monolitic??!)

Acum, darling, ştii că eu scriu….uite voi încerca să şi explic ce scriu. Adică toţi vor zice că e pseudo ştiinţă ( şi au dreptate) dar voi încerca.

Toată noaptea m-am foit în pat, gândindu-mă la asta, până am adormit. Le pusesem eu cap coadă, acum, nu ştiu, încerc o extracţie din subconştient.

Şo, proceed, mister Holmes.

Din ce văd, sufletul nu se da găsit. E un mister. Sediul lui, necunoscut. Oare?! Firma fantomă, într-adevăr? Teologie, biologie, psihologie. În biologie se vorbeşte despre „materia însufleţită”, chiar cuvântul însufleţit fiind derivat de la cuvântul „suflet”. Alţii vorbesc despre pneuma. Acest pneuma este o forţă care menţine corpurile în viaţă. Unii traduc cuvântul pneuma ca „suflet” sau „spirit”. Bine e interpretare, nu traducere primară ( „pneuma” ” aer”) Unii. Vechii greci, etc. E diferit de psyche. Noi, pe de altă parte, în vorbirea comună, folosim expresii că ” mă doare sufletul” ” suflet de aur” „pune suflet”. E clar că fluidul vital care circulă în trup nu pare a avea legătură cu aceste sintagme. Deci, am deambiguizat ceva şi ne-am încurcat în altă parte. Să acceptăm deocamdată acest suflet şi să căutăm şi în altă parte. Psihologia e o ştiinţă. În ea întâlnim multiple procese : cognitive, afective, motivaţionale şi volitiv-reglatorii. Psyche. Care şi el se traduce ca suflet, să zicem suflet individual.Dar psyche nu pare a fi acelaşi lucru cu sufletul. De ce nu??!! Când zic că ” mă doare sufletul” mă refer că am o emoţie legată de un eveniment, real sau imaginat. Emoţiile, procese afective. Când zic „pune suflet” mă refer la implicare. Implicare, procese motivaţionale, volitiv-reglatorii… Bine, apoi mă încurc când dau de „suflet de aur”. Căci aici apare teologia. Care îmi spune că omul trebuie să facă fapte bune ca să îşi salveze sufletul. Îţi atrag atenţia, încă o dată, ca lecturile mele sunt în spirit minimalist. Nu sunt o bibliotecă ambulanta. Apoi iar vine psihologia şi îmi vorbeşte de anima, animus, de tipare inconştiente, de arhetipuri, de inconştient colectiv. Anima în traducere „suflet”. Psihologia este echidistanta faţă de valorile morale. Ea vorbeşte despre „pozitiv” şi „negativ”. Emoţii pozitive, negative. Nu le zice „bune” sau „rele” în sens moral. De aceea pe ea o doare-n paişpe ca sufletul trebuie salvat. De aceea voinţa criminalului este „bună” în raport cu scopul său. Poate exagerez un pic, to make a point. Şi de aceea sufletul în sens teologic, ar părea că e o entitate cu oarecare consistentă, de sine stătătoare, care prin intermediul proceselor psihice irumpe în lume şi îşi face treaba. Subcontracteaza, deci. Şi, bineînţeles, aici m-am zăpăcit total. Probabil că există şi teorii unificatoare ca în fizică. Care pun în acord biologia, psihologia, teologia. Să încercăm să dăm cu băţul în baltă. Pneuma este participaţia divinului la existenţa, la lumea creată, bum badabum, trosc,…gata, frate, ai priceput tu. Mă duc să îmi iau Xanax-ul şi Lecitina. Have a nice day.

Pe scurt sufletul e compus din trei forţe. Pneuma, psyche şi a treia esenţă. Tatăl, Fiul şi Sfântul duh. Trinitarian, monolitic. Pneuma – Sfântul Duh. Tatal- a treia esenţă. Fiul-Psyche. Poţi să îi zice esenţei, anima, dacă vrei. Sau inconştient colectiv, mai corect. Cum vrei tu. Eu m-am cărat.

Nota 2 la filosofie. Nota 5 la psihologie. La religie 10 ::))

Bine, se zice că Iisus a lua păcatele lumii pe umeri. Tâlharul care s-a mântuit că i-a părut rău. Etc. Apoi iar vine Apocalipsa şi Judecata de Apoi, şi iar suntem traşi pe dreapta. În ce să crezi? Pariul lui Pascal. Era ceva cu demonstrarea faptului că e mai bine să crezi, totuşi, că dacă crezi şi există n-ai pierdut nimic, dar dacă nu crezi şi există ai pierdut totul. Etc, şamd.

Boring, boring….Huooo.

Da noi nu mai scriem??!! Ba da, vine şi partea a doua a romanului meu, imediat.

Partea a doua

Şi au trăit fericiţi(e) până la adânci bătrâneţe. Punct.

Şi au învăţat cuvinte noi ca epistaxis, afereza, endomorf, ginecomastie.

Şi au plescăit din buze peste ciorba de pui a la grec de la Restaurantul Dines. Rujul în degradeuri a pătat şerveţele cu medalion, sigla, însemnele heraldice ale unor cavaleri din alt dominion subcarpatic. Şi au muşcat din plăcinta cu vişine de la Mc Donald’s şi şi-au amintit de marea lor iubire. Rosie-rubinie, cu miros de butoi de stejar.

Şi sufletele lor pline de pete ca nişte dalmaţieni le-au dus la curăţătoria chimică din cartier. Şi apoi, pufoase, mirosind a Coccolino le-au îmbrăcat pe dos şi au avut ghinion câţiva ani de zile.

Au făcut improvizaţii electrice, au muls ca o centrifugă centrale atomice de energia potenţială, au scrijelit numele lor alăturate pe scoarţe de copaci, s-au uitat la filme precum „Să nu ucizi o pasăre cântătoare”, au flegmat pe stampila buletinului provizoriu şi pe cazierul juridic, cazier fiscal n-au avut niciodată.
şi…şiii….au stat spăsite la coadă pentru depunerea declaraţiei fiscale, numai în zilele cu soţ, în cele impare au depus icre în acvariul subteran al Instituţiei, printre dosarele de la Registratură.

Şi-au dat telefoanele vechi Motorola, pe telefoane Nokia, Samsung, apoi au avut toate modele de Iphone. Au purtat conversaţii flegmatice, ca nişte contorsioniste, printre plasele cu pătrunjel şi ţelină şi scutece Huggies cumpărate de la Piaţa Rahova.

Copiii lor dolofani au crescut cu damnarea pe post de paşaport şi viză, cu tati rebegiţi de certurile stridente de la miezul nopţii, cu voinţă lâncedă şi instinctele amputate, au fost mulţi taţi, angajaţi cu contract pe perioadă determinată cu clauze ridicole şi fără sporuri speciale.

Şi s-au uitat la pozele din tinereţe şi au oftat, era aşa mişto să o faci pe curvă, să ai haine de fâţe şi să vorbeşti despre ante-portas cu o lucire paranoică în priviri. Apoi, ajutate de chirurgia estetică, s-au căsătorit la vreo 50 de ani cu moşi bolnavi de lumbago, care au plătit o căruţă de bani pe Maştere şi cursuri de dezvoltare personală, masaje şi yoga apoi au murit uşor, de remarcat că nu şi-au modificat dispoziţiile testamentare în favoarea lor şi ele, pe la 60 de ani, ca nişte profesioniste adevărate s-au angajat pe post de interne, bone, menajere şi au avut mult de spus în acele familii care le-au adoptat.

La sfârşitul vieţii, au trăit în centre sociale pentru bătrâni, legate de pat, au făcut glume despre BDSM, asistentele nevrotice le-au confiscat micile amintiri, de parcă deja ar fi murit, le-au manevrat ca pe nişte baloturi din depozit, le-au privit cu ochi de lupoaice hămesite, cu vintrele arse de iubiri clandestine, apoi când au murit le-au învelit în cearceaful transpirat şi le-au privit în ochii lor indigo de nou născute cu ochii lor gri, inexpresivi.

The End

Vezi, darling, ne dăm mâna cu poezia şi trecem puntea::))

Suntem tineri, aventuroşi, pupăcioşi. Nişte adevăraţi coribanţi::))

:D

Ştiu, darling, cum eşti tu. O să te aşezi în fotoliul psihologului cu o Cafe Frappe pe măsuţa circulară, cu pai şi cu umbreluţă, o să mă acuzi de oareşcare impotenta şi frivolitate, cu aerul că ştii ce vorbeşti. Eu o să îngân, da, da…Operaţia de amputare nu va dura foarte mult, o să am o mască cu oxigen de Paris din sticluţă cu aer de Paris şi ceva verde de Paris în perfuzie ca să iasă râmă, o să alunec de pe scaunul de execuţie ca o parapantă minusculă purtată de curenţii de aer, pisica mă va vâna. Da ce vina am eu că pisica ta are încă instincte de vânătoare??!! Totul din mine va fi evacuat, sortat pe categorii, aruncat într-o pubelă ecologică, sau în trei pubele în funcţie de materiale. Psihicul ca o ciungă ţi se va lipi de mâini, vei îndepărta resturile cauciucate cu acetona. Mintea din materiale compozite de ultima generaţie te va fascina cu monstruozitatea sa de Terente, o vei pune în formol, pentru colecţia personală. Apoi, diagnosticul tău va cădea scurt, ca o ghilotină peste gâtul unui condamnat. Harst!!! Acum eşti liberă.

Te ştiu eu pe tine::)))

Să creşti mare, tanti !!!

Bine, mă, fecior de lele…mai vii tu pe la mine pentru poveşti…

Deja ne avem bine de ceva pagini, deşi ne cunoaştem doar de vreo 12 pagini.A4. Şi ştii că vine partea aia serioasă în care trebuie iar să mă întorc la muncă. Ne-am dixtrat bine, ne-am amuzat, ne-am tachinat…Amu iar o să mă parchezi la IOR pentru congestie cerebrală şi la USR pentru flatulenta (s)criptică. Da, ştiu eu, tu eşti impresarul pe care îl căutam. De n-ar fi totul un bluff, darling. :D

Alexandra Gheghi

„Scriu si in urma mea apare sensul”.Nu stiu cine a spus-o, dar imi place. Finalist in 2016 ale concursurilor Adenium Start (proza) si Traian T. Cosovei ( poezie). Fara pretentii de genialitate, fan Lautreamont si Elena Passima. Citind de toate.