Planul său însîngerat – Graeme Macrae Burnet

Romanul Planul său însîngerat a lui Graeme Macrae Burnet a ajuns pe lista scurtă pentru Man Booker Prize în septembrie 2016 şi, chiar dacă nu a cîştigat premiul, e o carte ce merită citită. Graeme Macrae Burnet e un scriitor scoţian. Înainte de succesul neaşteptat al acestui roman (care, de altfel, a luat prin surprindere şi mica editură la care a fost publicat), a lucrat ca profesor de engleză şi ca scriitor la unele staţii de televiziune independente.

Despre ce este vorba în Planul său însîngerat? Naratorul romanului, în timp ce căuta nişte acte referitoare la istoria familiei sale în arhivele orăşelului Inverness din Scoţia, a dat peste o culegere de documente de la un proces ce relatau despre trei crime violente în 1868 din Culduie, un sătuc uitat de lume, la marginea mării.
Şi este curios, desigur.
Iar curiozitatea lui se transmite oarecum repede cititorului. După introducerea în care ne sînt prezentate faptele şi organizarea romanului, putem vedea ce s-a întîmplat prin „expunerea” lui Roddy, băiatul de 17 ani care a ucis trei persoane. Scrisă aproape impecabil, nu se poate să nu te întrebi cum un adolescent din vremea respectivă, atît de departe de restul lumii, cu puţina educaţie pe care a primit-o, a fost în stare să producă aşa ceva (i.e., atît documentul cu pricina cît şi crimele monstruoase). Ni se sugerează însă că, foarte probabil, avocatul său (Mr. Sinclair) i-a dat o mînă de ajutor (desigur, doar în ceea ce priveşte aşezarea pe hîrtie a confesiunii sale). După această expunere, urmează detaliile procesului, coroborate prin articole de ziar, declaraţii şi depoziţii aflate în arhive. Treptat aflăm lucruri noi despre Roddy şi, la fel ca juraţii de la proces, trebuie să ne lămurim singuri ce fel de persoană este acuzatul şi cîtă încredere avem în el şi în felul său de a ne prezenta faptele.
Pasajele din jurul crimelor sînt destul de violente, la fel ca şi unele depoziţii. Şi mai toată partea scrisă de Roddy în închisoare e sumbră şi tristă, nu din remuşcare faţă de faptele oribile ci simplu pentru că viaţa ţăranilor din secolul XIX era extrem de grea. Mi-a adus mereu aminte de Das weiße Band, a lui Haneke (The White Ribbon). Nu doar vizual ci şi în conţinut – întrebări legate de bine şi rău, de asuprire şi terorizare, de lipsa de speranţă sînt prezente atît în film cît şi de-a lungul cărţii.

Romanul lui Graeme Macrae Burnet a fost clasificat drept thriller psihologic, deşi e mult mai mult. Întreaga acţiune gravitează în jurul crimelor dar, în acelaşi timp, aflăm multe lucruri despre viaţa oamenilor simpli de acum aproape două secole. În Culduie, de exemplu, a fost ales (de nevoie) un nou administrator (Lachlan Broad) care, prin felul său de a fi şi prin abuzul de puterea cu care a fost investit a reuşit să provoace o serie de probleme, în centrul cărora părea a fi familia lui Roddy (şi, după cum aflăm din memoriile băiatului, motivul faptelor sale criminale). Roddy şi tatăl său merg la administratorul şef pentru a se plînge de comportamentul lui Lachlan Broad dar se întorc acasă cu o mustrare şi, eventual, încă o amendă.

Graeme Macrae Burnet asamblează treptat caracterul lui Roddy şi al celorlalte personaje, folosind mijloace alternative procesului literar, punînd mai puţin accent pe literar şi mai mult pe process. Ca în filosofia identităţii profesată de englezul John Locke sau de scoţianul David Hume, ajungem să vedem cu cine avem de-a face prin întrebări şi răspunsuri, construind astfel întîi un soi de identitate juridică (forensic self) şi apoi, prin aceasta, identitatea caracterului.
Astfel, autorul ne face să simpatizăm cu Roddy dar şi, ulterior, să ne întrebăm de motivul adevărat al crimelor acestuia. Aşa cum spune tatăl lui la proces, „nimeni nu poate vedea în mintea altuia aşa cum nimeni nu poate vedea în mijlocul unei pietre”, sau aşa cum ar fi scris un ziar de atunci: „a apărut o crăpătură în persoana pe care el a prezentat-o lumii.” Ne confruntăm cu întrebări demne de atenţie filosofică lăsate însă fără răspunsuri, de vreme ce fiecare trebuie să se simtă responsabil şi să găsească adevărul de unul singur.

_______

 Graeme Macrae Burnet – His Bloody Project. Contraband (November 6, 2015)

Gabriel Furmuzachi

Kundera spunea undeva că o biografie este o logică artificială impusă unei succesiuni incoerente de imagini. „Logica artificială” e mereu treaba celorlalţi. Iar imaginile sînt variate: de la filosofie şi teoria identităţii narative la Rothko sau Miro, de la literatura contemporană la blog-uri despre tehnologie, de la traduceri la povestiri mărunte.
Altfel spus: „I am a sample size of one, not statistically significant, nor representative.”

cento.red