Plumb și Toader Tulbure

PLUMB

Lui Plumb (tatăl lui Costică, colegul meu de la I-VIII, un tip cam zurliu, dar tare simpatic și bun la suflet) i s-a dărâmat casa. Era ridicată pe coasta de deal dinspre Primărie, pământul a alunecat într-o primăvară și i-a dărâmat casa. Unii i-au spus să o facă mai jos, ca să nu mai aibă necazuri, dar el „nu” – a dat pământul, care se cocoșase monstruos, la o parte și a făcut-o pe același loc: „la tata și la mama mé”. După vreo doi ani pământul i-a luat la vale și casa asta. Plânsete, oftaturi! Însă Plumb nu se lăsă. Voia să ridice și a treia casă pe același loc, dar cei de la primărie nu l-au mai lăsat. S-a certat cu toți, s-a zbătut ca un șarpe sub furcă, a primit amenzi de la miliție, dar nu se lăsa. Nu și nu, el voia tot acolo: Să stea în bătătura lui, pe prispă, să bea tiutiun și să caște gura la postața de păpușoi de peste drum, „ca la tata și la mama mé!”
N-a mai apucat să facă nimic, fiindcă a murit.

TOADER TULBURE

Toader Tulbure cel bătrân a trăit demult, a făcut și războiul pe când nu mai era așa tânăr. Despre el se știu două lucruri.
Mai întâi că era grozav de puturos, iezea apa sub el. Se spărgea acoperișul de stuf și ploua în casă. „Hai, măi omule, să dregem stuhu’” îi zicea nevastă-sa. „Du-te și adă-l pe Gheorghe”. Respectivul Gheorghe era vecinul, care, de cuvânt, venea și dregea stuful. „Măi omule, să bați cercurile că acuși culegem”. „Las’ că le bate Gheorghe”. Altădată: „Hai, măi omule, să strângem perele celea să le ducem la piață”. „Du-te cu Gheorghe”. Azi așa, mâine așa până ce femeia s-a dat în dragoste cu acest Gheorghe și au fugit amândoi în lume. Acuma Toader era singur. A rămas amintirea felului cum trăia: Își făcea o mămăligă, o lăsa să se răcească, după care ieșea în grădină cu un dărab de mămăligă în mână. Mânca mămăligă cu prune, cu cireșe și cu tot felul de gorgoase.
A doua întâmplare este din vremea când era soldat în război. S-a tot frământat el cu gândul cum să scape de front. Și s-a dat bolnav. Cică are niște înțepături la inimă. Spunea la toți chestia asta, că la un moment dat începuse și el să creadă. S-a gândit el bine: Boala de inimă e greu de depistat, trebuie făcute analize de multe zile. Bucuria lui! Deci, l-au băgat într-un salon să-i facă analizele. Numai că ceilalți bolnavi, cu boli și răni adevărate, simt imediat pe cei care simulează. Mai mult, prind a dracului de mare ciudă pe ei. Cum, mă, ei să meargă pe front, să stea zi de zi cu frica de moarte în vine, ba să fie și răniți, iar puturosul ăsta să tragă chiulul? Mama lui! Așa că i-au pregătit o farsă simulantului.
Așadar, o soră îl aduce pe Toader în salon, iar acesta se culcă fericit, gândindu-se că vreo săptămână… trai neneacă! Când se trezește, găsește pe noptieră o sticluță pe care scria: Transpirație.
„Ce-i asta?” „Analizele”, îi spune vecinul de pat. „Trebuie să dai o probă de transpirație”. „Cum de transpirație?” face nedumerit Toader. „De sudoare, bre. Trebuie să umpli sticluța cu sudoare. Toți am dat proba asta, e necesară pentru bunul mers al analizelor”. Și se-apucă Toader să adune sudoarea. Bolnavii din salon îi dădeau sfaturi ce și cum. L-au învelit cu pături, i-au pus și două saltele deasupra, ba unul mai firoscos a pus și o foaie de cort pe deasupra. Cică să nu iasă aerul, că se duce dracului transpirația. Iar Toader nădușea din greu sub mormanul de învelitori. Ba mai ținea și sticluța la subsuoară, ca să picure sudoarea într-însa. Până la urmă Toader strigă: „Văleu, nu mai pot!” „Ce vorbești, frățioare! Asta-i probă ușoară. Să vezi tu proba de fecale. Tre’ să umpli coșcogea borcănoiul.

Radu Părpăuță

Radu Părpăuță (1955-2024) a absolvit Facultatea de Rusă-Română a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi; a beneficiat de o bursă a Fundaţiei Soros. A fost, pe rînd, profesor de ţară, bibliotecar, documentarist, ghid turistic, traducător, ziarist. Din 1990, a scris la mai multe ziare şi reviste; a fost redactor, redactor-şef adjunct şi redactor-şef al revistei Timpul. A tradus din limba rusă peste 50 de volume de istorie, filosofie, religie şi literatură, publicate la edituri de prestigiu, dintre care amintim: Antihrist (studii), Povestire despre Antihrist de Vladimir Soloviov, Iisus Necunoscut de Dmitri Merejkovski, Spărgătorul de gheaţă (volum urmat de alte şapte de acelaşi autor) de Victor Suvorov, Filosofia lui Dostoievski şi Sensul istoriei de Nikolai Berdiaev, Drumul de Vasili Grossman. Este antologat în volumul oZone friendly (2002), precum şi în alte culegeri şi antologii. A publicat volumele de proză Învierea muţilor (2005; carte triplu premiată), Giardinieri. Povestiri vechi şi nouă (2012), Rămas-bun (2018), volumul de eseuri Creanga prin Creangă (2015) şi romanele Povestea Rădăcineştilor (2015) şi Moartea vine pe Bahlui (2018).