Pre acest Iliaș îl fătase mă-sa la Stambul, nu l-ar mai fi fătat, și-n Fanar crescusă ca o buruiană ră, că n-o paște de ră ce-i nice vaca și să baligă pe dînsa. Că ce să iasă din putregaiu Fanarului și din scursura grecească? Nice limba țărei n-o știa, vorove ca grecul carele în loc de „ciritei de tei pe miriște de mei” dzice „țiriiela tela pe mirislela mela”, de rîde și curcile.
Cînd Împărăția vree să-l scoată din domnie pe Duca vodă, că-l prepune că umbla la toartă cu hanul tătărăscu, găsitu-l-au din tîmplare pe Iliaș, că nu găsisă în răpegiune Poarta pre altul. Așe că luatu-l-au pe Ilieș ca pe-o gioarsă boantă, de nu găsit-au jungheriu ascuțitu. Și Iliaș, pupa-l-ar mă-sa răci, n-ave bani, n-ave scumpeturi, n-ave nimică. Dară să vezi, grecoteiu curvar ave țiitoare, o featî din prostime și fără de rușîni, sudue și dzice măscări. Da nu să sătura numa cu atîta că umbla cu tălănițele de la Cihangir ca un berbecu. Iară cînd agiuns-a-n domnie umbla cu un grecu, Batiște Veveli, blăstămatul, ce s-ave de bine cu barbați spurcați, tăt pe din dos, dacă vă puteți închipui.
Sărăcindu foarte Iliaș, nu-i mai stăte gîndu la domnie, cu tăte că era de os domnesc din Lăpușneni. Fiindu datornic la zărafi și cu curul gol, numa ascunsu șede de frica lor. Și cînd vinit-o slujitorii de la Împărăție să-l puie domn, el nu știe. Fiindu datornic c-o gramadă de parale și gîndindu c-or hi niscaiva zărafi, ascunsu-s-a în podul casei. Și urcatu-s-a o slugă să-i dzică că-i de bine, nu-s zărafii. Dară el nu crede și atuncea s-o urcat Selim imbrohor pe scară, dzicîndu că-l cheamă să-l facă domn la Moldova. Ș-abe atunce s-o pogorît din podu.
Iaca așe agiuns-a Iliaș Alexandru domnu în Țara Moldovii. La domnie tăt încurcate le făce, că în Divan el grăie cu tălmaciu. Și nu giudeca bine, fiindu cu tălmaciu, și multe ispisoace o ieșit răli.
După nice un an l-o mazîlit și tăt la Stambul prisăvitu-s-a. Și dzicu carele l-o vădzut-o mort că era negru ca ceaunul. Și se umflase cît o bute, că de-abie-l duce la groapă. Și ieșe o putoare din el de nu pute ține popa slujba de pogrebanie. Și au vădzut cine-au vădzut cum ieșe viermi din mormîntul lui, nește viermi groși cît degitul, moi și albi, cu capite negre. Ferească Dumnezău sfîntul!
Radu Părpăuță (1955-2024) a absolvit Facultatea de Rusă-Română a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi; a beneficiat de o bursă a Fundaţiei Soros. A fost, pe rînd, profesor de ţară, bibliotecar, documentarist, ghid turistic, traducător, ziarist. Din 1990, a scris la mai multe ziare şi reviste; a fost redactor, redactor-şef adjunct şi redactor-şef al revistei Timpul. A tradus din limba rusă peste 50 de volume de istorie, filosofie, religie şi literatură, publicate la edituri de prestigiu, dintre care amintim: Antihrist (studii), Povestire despre Antihrist de Vladimir Soloviov, Iisus Necunoscut de Dmitri Merejkovski, Spărgătorul de gheaţă (volum urmat de alte şapte de acelaşi autor) de Victor Suvorov, Filosofia lui Dostoievski şi Sensul istoriei de Nikolai Berdiaev, Drumul de Vasili Grossman. Este antologat în volumul oZone friendly (2002), precum şi în alte culegeri şi antologii. A publicat volumele de proză Învierea muţilor (2005; carte triplu premiată), Giardinieri. Povestiri vechi şi nouă (2012), Rămas-bun (2018), volumul de eseuri Creanga prin Creangă (2015) şi romanele Povestea Rădăcineştilor (2015) şi Moartea vine pe Bahlui (2018).
„tălănițele” sint din cite stiu vaci? In context inseamna femei usoare si zdravene, bine facute? :)
„tăt pe din dos” = pederast
„ispisoc” – hristov
P.S. am verificat in Dex, eram pe aproape: „TALÁN, (1) s. n., (2) talani, s. m. (Pop.) 1. S. n. (Med.) Dalac. 2. S. m. Termen depreciativ pentru un cal bătrân și slab; gloabă.” :)
Care vrea sa zica asa se facea odata politica. Acum avem democratie, liberalism, valori europene si nordatlantice pe care, daca tot am pus mana e bine sa ne tinem de ele, sa nu ne scape. Si nu mai suntem la mana turcilor. Pe cale de consecinta si politicianul e altul, nu ca Ilias din hrisov. Ce coincidenta sa citim povestea chiar acum, in saptamana asta! Sau am inteles eu gresit?
E literatură. Doar atît.
Acesta este un fragment din cronicile domnului Radu Părpăuță pe care le urmăresc cu mare interes când le postează pe facebook. Rar mai găsești în zilele noastre pe cineva care să aibă atâta respect pentru limba noastră și atâta iscusință în folosirea ei. Putem spune că avem în aceste scrieri și un adevărat muzeu lingvistic. Ar fi tare păcat să se uite și să se piardă atâta bogăție. Iar domnul Părpăuță ne îndeamnă să purcedem împreună la redescoperirea adevăratei rostiri și a rostului limbii noastre.
Mulțumesc.Sincer, nu m-am gîndit că sînt și tezaurier. Că, dacă întorc buzunarele pe dos, nu cade nimic.
Ma tat bucur ca aflai ca Nea Parpauta, pe care-l descoperisem cindva si mai apoi l-am pierdut, e Letopisetu pe care tare ca-l plac.
Mă bucur. Mulțumesc. Păi, oi mai da aice.
Și Radu cel Frumos, fratele lui Vlad Țepeș, și-o trăge pe din dos cu Sultanul.
Sunt perfect de acord cu Daniela. Și eu mă gândeam că dispar tot mai mult cunoscătorii limbii vechi.
Și e tare păcat, pentru că e o limbă atât de vioaie, atât de literară! Sperăm că, totuși, dintre specialiștii ei de azi, s-o mai găsi vreunul și cu talent literar.