Rashomon

De câte ori n-am auzit expresia “tinerii din ziua de zi!” spusă pe un ton dezaprobator. Sau: azi nu se mai face carte ca pe vreme mea! S-au stricat moravurile foarte tare, lumea e tot mai rea, mai egoistă cu fiecare an ce trece! O asemenea depreciere morală poate oricine să constate, făcând o comparație între felul mai tradiționalist de a fi și a se comporta al concetățenilor din trecut, și ceea ce vedem și auzim în zilele noastre pe stradă și la televizor.
În filmul Rashomon, cineastul japonez Akira Kurosawa ne oferă un caz de degradare a moravurilor cu totul special, deoarece în acest film nu este vorba despre întâmplări petrecute succesiv în timp, ci de una și aceeași întâmplare – o crimă – povestită de patru martori diferiți.
Întâmplarea este aceasta: un samurai (ne aflăm în Japonia medievală) merge cu femeia lui printr-o pădure. Rezemat de un trunchi de copac, ascuns în iarbă, un temut bandit (Toshiro Mifune, un rol excepțional) se aprinde de poftă la vederea femeii samuraiului și ticluiește un plan cu gândul de a-l imobiliza pe bărbat și a-i viola soția. Planul reușește, samuraiul este legat și femeia violată.
Până aici toate cele patru relatări concordă sută la sută între ele.
Prima relatare, a banditului Tajomaru, continuă în felul următor: femeia, după ce s-a opus din răsputeri violului în fața soțului imobilizat, cuprinsă de rușine, l-a implorat pe bandit să-l dezlege pe samurai și să-i dea acestuia posibilitatea să-și apere onoarea în luptă dreaptă. Banditul se supune, dezleagă samuraiul și cei doi se luptă cu vitejie și talent. Banditul câștigă, femeia fuge în beznă.
A doua repovestire, a femeii. Femeia proaspăt violată îl roagă pe soțul ei legat cu funii groase de copac s-o ierte. Bărbatul însă o privește cu ochi reci și goi. Cuprinsă de isterie, femeia mai tare se tânguire și spune că nu mai suportă viața în dezonoare și-i cere s-o ucidă. Privirea samuraiului e și mai rece, ochii lui și mai neîndurători. Atunci femeia îl dezleagă și amenință că se va sinucide. Ea chiar își îndreaptă vârful unui pumnal spre piept, dar n-a avut tărie să-și ducă gestul la sfârșit. Leșină, iar când își revine își vede soțul mort înjunghiat cu acel cuțit. Fuge în beznă, vrea să se înece într-un lac dar tot fără succes.
A treia variantă: un medium în transă povestește ce i-a spus spiritul samuraiului decedat. După ce i-a violat nevasta, Tajomaru i-a cerut femeii să vină după el. Ea acceptă, dar îi cere banditului ca mai întâi să-l ucidă pe samurai, pentru ca astfel să fie scutită de vreo remușcare. Banditul e șocat de asemenea cerere și i se adresează samuraiului cu următoarele cuvintele: ce să fac cu ea? Să-i dau drumul, sau s-o omor? Samuraiul simte că pactizează cu banditul și aproape  l-a iertat. Femeia fuge în beznă, banditul îl dezleagă pe samurai, care se sinucide cu pumnalul.

A patra variantă: tăietorul de lemne care a văzut pe ascuns toată scena. Tot ce s-a spus mai înainte sunt minciuni, a zis pădurarul. După ce a violat-o pe femeie, banditul i-a cerut să se mărite cu el. Femeia a zis că nu ea trebuie să hotărască asta, ci soțul ei. Soțul ei a zis că el nu mai vrea să știe de o astfel de femeie, și că mai rău i-ar părea dacă și-ar pierde calul decât dacă  ar pierde-o pe ea. La auzul acestor cuvinte de discreditare, banditului îi scade  și lui interesul pentru femeie. Femeia intră într-un fel de sevraj și începe să țipe fără contenire, cerându-le celor doi să se lupte pentru ea. În cele din urmă, cei doi încep un fel de luptă de fațadă, mai mult fugind unul de altul, tremurând ca varga de frică. Se târăsc prin iarbă, aruncă cu țărână unul  în ochii celuilalt, lovesc cu sabia pământul. Mai mult din întâmplare, banditul reușește să-l omoare pe samurai. Femeia țipă încă o dată și fuge în beznă.
Toate cele patru versiuni sunt re-povestite de cei trei călători adăpostiți sub un portic (Rashomon = poartă de castel) în timpul unei ploi torențiale. Cei trei: un preot budist, un oarecare trecător și pădurarul, deplâng până-n final degradarea morală generalizată ce a permis aceste fapte strigătoare la cer, dar se arată deconcertați de felul contradictoriu în care s-au relatat faptele. Care să fie versiunea adevărată?
După ce ultima poveste a fost sfârșită, un scâncet de copil abandonat se-aude într-un colt. Ce s-a întâmplat după aceea pune într-o lumină cu totul nouă întreaga acțiune. În ce privește “adevărul”, putem doar să ni-l imaginăm, căci filmul nu ne-arată. Ce este, însă, adevărul?
În cazul acestei întâmplări, adevărul nu poate fi decât unul anecdotic, cu totul particular și nesemnificativ.
„Adevăratul adevăr” ilustrat în film, unul care ține de esența firii umane, este acela că reflectarea lumii este distorsionată de subiectul cugetător potrivit gradului de impuritate al spiritului său. Sau, după exprimarea scriitorilor filocalici: sufletul curat pe toate le vede drepte. Însă  cel păcătos,  le crede strâmbe.

…………………………………………………

Titlul în original: Rashômon
Regie: Akira Kurosawa
Scenariu: Akira Kurosawa și Shinobu Hashimoto, adaptare după Ryûnosuke Akutagawa
Distribuție: Toshirô Mifune, Machiko Kyô, Masayuki Mori, Takashi Shimura
Genul: crimă, dramă, mister
Țara: Japonia
Data lansării: 25 august 1950
Durată: 88 minute
Premii:  Premiul de onoare pentru cel mai bun film străin lansat în Statele Unite în 1951 (Academy Awards, USA); Leul de aur (Festivalul de la Veneția); Premiul criticilor de film italieni (Festivalul de la Veneția); Cel mai bun film străin și cel mai bun regizor (National Board of Review, USA)

Notă film: [s3r star=10/10]

Florin Giurcă

Am absolvit fac. Automatica București.
De profesie inginer software, profesor de informatică.
Scriu proză SF/F/H. Colaborez la revistele Gazeta SF și Helion. În 2017 am publicat un roman horror, Noaptea lemurienilor, la editura Pavcon, și un roman mainstream, Regele fluturilor, la editura Coresi. În 2018 am publicat un volum de proză scurtătot la editura Pavcon, Efectul Metamorphis, și un roman horror, Confesiunile Omului – cîine.

fgiurca.blogspot.ro/