Războiul mondial al fumătorilor

Povestea din romanul cu acest titlu este atrăgătoare, se rostogolește cu o vervă nesățioasă, frunzoasă; se vede că autorului i-a plăcut s-o scrie, așa că „te prinde” imediat. Nu ai decât să-i pui mâna pe umăr și să-ți faci loc și tu în hora lui, în sarabanda lui ficțională, numim acest dans spaniol fiindcă tot este vorba de Spania în roman. Constantin vinde țigări în Camarile, un stat parcă din lumea a treia latino-americană, dar aflat… la granița Uniunii Europene, a Uniunii Clișeelor Europene, cum zice președintele din Camarile. Noaptea vin clienți pe ascuns din Uniunea Europeană, căci autoritățile europene corecte politic au pus gând rău fumătorilor, care, vai, sunt amenințați să dispară înaintea cărților, iar „trista rasă a nefumătorilor” domină în manieră dictatorială. Șezând în șezlongul din rulota lui, bând whisky și fumând în așteptarea clienților, Constantin se gândește la Ada, o practicantă ferventă a anarhismului tabagic. Ada este fiica președintelui din Camarile, Ricardo Rivas Ponti, și a unei mame românce. Tânărul președinte a impus în Constituția țării sale, la articolul 1, următoarele: „Camarile este un stat laic și fumător”.

Deci, v-ați dat seama, suntem în plină utopie, mai corect spus, distopie, una de calitate. De la distopia din Casa somnului de Jonathan Coe n-am mai citit una mai bună. Trecerea subtilă dinspre normalitate spre o altă lume posibilă are același aer carnavalesc, umorul există, dar este străbătut de fiori de gheață. Nu am de gând să vă povestesc romanul, însă capitolul cheie al distopiei pare a fi cel intitulat C10 H14N2 sau Alfa 3 piridil-N-metilpirolidină. Constantin și Ada merg la… Târgu-Mureș, la o reuniune a Lojii Mondiale a Fumătorilor. Capitolul, pe care îl pipezi, pardon, citești cu sete, are ceva bulgakovian, halucinant, seamănă cu inițierea de care are parte Margareta la Marele Bal al Satanei.

Dar să nu se creadă că romanul este numai atât. Să amintesc de micile perle de o pagină-două din Arhiva de fum, istorioare ale unor vieți de fumător. Apoi autorul ne conduce printr-o Românie cât se poate de actuală, precum și printr-o Spanie la fel. Inițierile erotice ale lui Constantin sunt relatate în povești separate de dragoste. În subsidiar aflăm realitatea unei Românii și a unei Spanii cât se poate de reale, cu problemele imigranților, de pildă, dar și ale bătrânilor sau copiilor „orfani cu părinți” sau ale micilor afaceriști dintr-un sat ardelenesc numit Între-Văi. Relațiile amoroase ale lui Constantin sunt prezentate frust, dar nu mizerabilist sau căutat sexual; însă autorul nu zugrăvește poeticește târtițe de îngeri. Porcărioarele concupiscente sunt topituri ale elanului erotic și, mai ales, ale deznădejdii. Poezia dragostei este meditativă și puțin amară, ca scrumul de țigară: „Desigur, ce a urmat după acele mesaje (e vorba de mesaje telefonice – nota mea) nu a făcut decât să îndepărteze vraja lor, dar revin la liniștea acelei după-amieze, o caut în amintire, am nevoie de ea, pentru că atunci m-am simțit nemuritor, iar asta înseamnă să nu-ți mai pese de viață, să nu te mai gândești la moarte, și ce altceva ne-am putea dori de la o biată după-amiază și de la niște mesaje telefonice? Este știut: orice om își face speranțe prea mari. Altfel spus, așteaptă prea mult de la viață. Eu așteptam de la viață o iubire fără margini. Iar acele mesaje o prefigurau.”

Sigur, romanul se poate citi și numai în grila pro sau contra fumat, o grilă care se intersectează vag cu publicistica și șabloanele mass-media, însă el, romanul, nu este lăsat în dorul lelii propagandistico-publicistice – ne sugerează mult mai mult. Dacă în locul fumatului am pune cititul cărților, de pildă, un „viciu” al omenirii amenințat și el în zilele noastre? Avem dreptul să schimbăm sau să anulăm prin decrete și legi sau prin prostia noastră „viciile”, cu bune și rele, acumulate de secole? Berea fără alcool sau ciocolata de post pot înlocui plăcerea alcoolului, iubirea pentru femei sau pentru cărți? Nu cumva este vorba de însuși statutul nostru ca oameni, așa cum iubirile vieții lui Constantin au fost contorsionate de fumat?

Fără să fac interpretări stufoase (treabă de critic literar), acestea sunt câteva din interogațiile excelentului roman Războiul Mondial al Fumătorilor (Polirom, 2015) de Marin Mălaicu-Hondrari, autor care se deplasează pe marginea sinuoasă a best sellers-ului dorit, căutat (care, atenție! nu e totdeauna literatură de consum), și a literaturii de calitate. Important este că romanul te „prinde” și, deși faci parte din „rasa tristă a nefumătorilor”, te face să te simți asemeni lui Constantin… Să stai în pat într-o dimineață, când se îngână ziua cu noaptea, o dimineață ploioasă de primăvară. Să ai pe iubită lângă tine, să-i auzi respirația regulată când doarme, să-i vezi cu emoție strunită pulpa ieșită de sub cearșaf și să fumezi pe îndelete obișnuita țigară pe burta goală. Și să-ți zboare mintea la viața ta, care se contopește cu istoria țigărilor tale: prima țigară fumată cu inima zvâcnită în WC-ul liceului, multele țigări fumate pe jumătate și apoi buchisite cu ciudă sub călcâi când te-a părăsit prima femeie, „țigările de doctor” Kent când l-ai internat pe tata, apoi Rothmans-ul fumat până la unghie la moartea lui, apoi, când ai descoperit împărăția mirifică a scrisului și scriai nopțile cu înfrigurare – Chesterfield-ul albastru lung, pe care scria, credeai, premonitoriu: „your character, your kingdom”…
Să asculți țârâitul molcom al ploii, o ploaie blândă ca mâinile mamei, și corul privighetorilor îndrăgostite. Să vezi prin fereastră stratul de lalele roșii strălucind în semiîntuneric, petalele albe scuturate pe gard din vișinii înfloriți, liliacul abia îmbobocit, ciclamenul fantomatic al trandafirului japonez… Și să-ți umpli până la fund sufletul de miresme și fum.

Radu Părpăuță

Radu Părpăuță (1955-2024) a absolvit Facultatea de Rusă-Română a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi; a beneficiat de o bursă a Fundaţiei Soros. A fost, pe rînd, profesor de ţară, bibliotecar, documentarist, ghid turistic, traducător, ziarist. Din 1990, a scris la mai multe ziare şi reviste; a fost redactor, redactor-şef adjunct şi redactor-şef al revistei Timpul. A tradus din limba rusă peste 50 de volume de istorie, filosofie, religie şi literatură, publicate la edituri de prestigiu, dintre care amintim: Antihrist (studii), Povestire despre Antihrist de Vladimir Soloviov, Iisus Necunoscut de Dmitri Merejkovski, Spărgătorul de gheaţă (volum urmat de alte şapte de acelaşi autor) de Victor Suvorov, Filosofia lui Dostoievski şi Sensul istoriei de Nikolai Berdiaev, Drumul de Vasili Grossman. Este antologat în volumul oZone friendly (2002), precum şi în alte culegeri şi antologii. A publicat volumele de proză Învierea muţilor (2005; carte triplu premiată), Giardinieri. Povestiri vechi şi nouă (2012), Rămas-bun (2018), volumul de eseuri Creanga prin Creangă (2015) şi romanele Povestea Rădăcineştilor (2015) şi Moartea vine pe Bahlui (2018).