Protagonistul acestui roman este un băiat la liceu, numit Shou Mashiba. În ziua când împlinește 16 ani, Shou se duce singur în parc și exersează să facă kokuhaku (告白, confesiunea dragostei) pentru fata lui favorită, Mayu. Dar această scenă este observată de altă fată, supranumită Morphine. Ea este cunoscută ca „hushigi-chan” (不思議ちゃん, o fată misterioasă dar nebună), ceea ce-l dezgustă pe Shou, iar el știe că Morphine împlinește 16 ani în aceeași timp. Ziua următoare, în mod ciudat, Mayu face kokuhaku pentru Shou, relația lor devenind altfel romantică.
Există multe arte (film, literatură, anime, manga, toate!) despre liceeni și liceu. Dar aproape toți creatorii nu sunt liceeni. Este un pic înspăimântător că adulții devin nostalgici față de perioada de la liceu, ca și cum ar dori să reseteze propria lor vârstă din acea perioadă. Deși protagoniștii din „Du-te la naiba” sunt liceeni, ceea ce o face diferită este faptul că Kurumi Arata, autoarea, este o liceană de 16 ani.
Morphine este prietena cea mai bună a lui Mayu, știindu-i secretul că ea face papakatsu (パパ活, o acțiune de a deveni sugar baby) și sustrage mulți bani de la bărbați de vârstă mijlocie. Shou îi spune Morphine că probabil se întâmplă ceva rău cu Mayu, care acum este iubita lui. Morphine nu-i dezvăluie secretul, dar cei doi o urmăresc pe Mayu, ca să afle adevărul.
Stilul lui Arata este destul de capricios, folosind cuvintele noii generații, adică noi cuvinte japoneze folosite frecvent în 2020, și construind realitatea liceenilor cu o accelerație răcoroasă. Stilul este proaspăt pe de o parte și frivol pe de altă parte, și doar dumnezeu știe cum se va dezvolta în timp. Arata descrie iadul numit conștiință de sine. Lui Shou și Morphine le pasă de cum sunt văzuți de alți oameni. Când Shou se întâlnește cu Morphine în parc, ea are o șuncă extrem de sărată cumpărată de konbini și explică motivul asltfel:
„Pentru că e mai hilar. Nu te gândești că e pueril?” Adică, distracția a fost mai importantă decât apetitul în mintea ei. O joshi kousei (女子高生, un câvânt pentru „liceană”) care ar mânca șuncă crudă în parc. „Am vrut mai degrabă să fac alți oameni curioși decât să mă gândesc la mine. Deși n-am știut cine m-ar fi putut vedea și nici n-am fost la școală. Mă simt foarte goală.”
Iadul sunt ceilalţi – aceste cuvinte din „Cu ușile închise” de Jean-Paul Sartre sunt emblematice pentru Japonia contemporană.
Meritul scriitoarii este că transmite emoția reală a liceenilor prin cuvinte vivace, în mod obiectiv și cristalin. Dar există prea multe explicații ale dialogurilor dintre persnoaje, ale emoțiilor acestora, ceea ce atenuează melancolia lor sfâșietoare. Totuși, nu pot nega că ar putea să funcționeze pentru liceeni de azi, așadar e prea rapid să afirmăm că descrierile respective sunt o greșeală.
În mod special, m-au impresiat cuvintele „confortul de a fi victimă”. Pe de o parte, Shou și Morphine sunt victime pe care privirile oamenilor le faca să sufere și sunt supuse presiunii anturajului din clasa lor, în același timp în care se luptă cu propriile conștiințe. Dar Arata, arătând că aceștia sunt și agresori care-i rănesc pe alți oameni, continue să înainteze cu romanul, până când personajele ajung de la sine la aceeași concluzie.
Defectul literaturii japoneze contemporane este că există prea multă „literatură de victimizare”. Mulți scriitori în Japonia, înviși de ispită dulce de-a face pe plan minorității, compun povești pline de simpatie călduță și dezgustătoare. În concluzie, avem nevoie și de o „literatură agresivă” (în povestirile mele, și eu încerc să fac asta). Kurumi Arata afirmă că „noi suntem agresori și rănim alți oameni” și încearcă să ne prezinte lumea noii generații. „Du-te la naiba” este prima capodoperă a literaturii din 2020, „literatură agresivă” proaspătă și sublimă.
Tettyo Saito s-a născut în 1992, în prefectura Tiba, Japonia. A studiat literatura japoneză la Universitatea Meiji din Tokyo. După terminarea universități, a început să studieze limba română, datorită filmului românesc „Polițist, Adjectiv” al lui Corneliu Porumboiu. După 5 ani, visul său s-a împlinit, a reușit să devină scriitor în România. În Japonia, este critic de film și literatură.
Lasă un răspuns