România, un caz

Eu mi-am format o părere, poate greşită, asupra societăţii româneşti confuze din ziua de azi şi pentru că sînt un tip pragmatic mi-am ales ca micro-reper o familie de la care, extrapolînd, încerc să înţeleg mai bine de ce nu funcţionează macro-organismul. Este vorba de nişte vecini (ai unei mătuşi) pentru a căror poveste ar trebui să iau drepturi de autor pentru o viitoare telenovelă de succes: o familie extinsă, părinţii cu doi copii, o fată şi un băiat, care la rîndul lor s-au însurat (prin 2009).

Tipa era de fapt la a doua căsătorie, cu un copil din prima şi gemeni noi-născuţi din a doua. Are în jur de treizeci de ani, studentă la limbi străine la colegiul particular din oraş şi preda teologia ca suplinitor, iar soţul era poliţist şi din nefericire fusese depistat cu leucemie. Copiii erau crescuţi de străbunica, care locuia tot acolo şi care la optzeci de ani ţinea toată gospodăria. Străbunica a fost cea care le dăduse lotul, foarte central, împreună cu casa bătrînească. Generaţia a doua mai construise încă o casă cu etaj (prin 2000 şi ceva) iar mai tîrziu s-au gîndit să se lanseze şi în afaceri, drept pentru care construiseră acolo şi un garaj/service (dar fără elevator – genul de garaj în care motorul se desface pe genunchi).

Deabia de aici încolo povestea devine interesantă.

Într-o zi, bietul soţ dă peste nişte mesaje pe mobilul soţiei, din care realizează că aceasta îl înşeala de ceva timp cu colegul şi prietenul lui cel mai bun – tot poliţist şi şef la criminalistică pe oraş. După nişte certuri, în care el (de dragul copiilor) este dispus să o ierte, ea pleacă, sau mai degrabă fuge de acasă, şi-i lasă copiii lui.

El continuă să locuiască cu socrii, străbunica, gemenii precum şi fetiţa din prima căsătorie, pentru că, în acest conflict în curs de desfăşurare, toată familia este de partea lui. Străbunica ţine la poliţist ca şi cum ar fi rude “de sînge” iar pe nepoata adulteră nici nu vrea să o mai vadă.

Procedura de divorţ e pe cale să fie iniţiată dar soţul înşelat tot încearcă să-i transmită indirect mesaje prin care ea ar trebui să afle că dacă se întoarce, el o iartă. Indirect înseamnînd că la discuţii de pahar între rude el tot bate şaua să priceapă iapa: “dacă s-ar întoarce, eu aş ierta-o, că, de, e greu să creşti gemeni singur.”

Acţiunea însă se complică cînd, în miez de noapte, soţia adulteră împreună cu amantul şef criminalist, pătrund tiptil în casă încearcînd să ia gemenii cu ei. Se produce ceva busculadă (gemenii începuseră să plîngă), dar nimeni nu poate reacţiona rapid în confuzia nopţii, cu excepţia străbunicii octogenare, care, agilă şi vigilentă ca o leoaică (să nu uităm că de fapt ea creştea copiii), iese în stradă, interceptează cuplul chiar lîngă maşina cu care veniseră şi loveşte cu sete capul criminalistului, folosind papucii de plastic din dotare, iar pe nepoată-sa o jumuleşte de păr, recuperînd într-un final copiii.

Cîteva săptămîni mai tîrziu, bătrîna era dată în judecată pentru vătămare corporală şi făcuse o semipareză pe fondul stresului, tatăl gemenilor făcea un test de paternitate copiilor, şi în plus se ducea lunar la Bucureşti pentru tratarea leucemiei, fetiţa de opt anişori din prima căsătorie plecase să locuiască la familia tatălui, unde era mai linişte, iar mamei gemenilor i se interzisese să mai predea teologia (i s-a imputat viaţa tumultoasă în neconcordanţă cu subiectele teologice pe care ar trebui să le acopere programa şcolară).

Cam aşa văd eu guvernanţii la douăzeci de ani de la Revoluţie : cu copiii lăsaţi în grija străbunicii, încercînd ca între un conflict cu soţia şi o vizită la amantă să găsească timpul de a da o lecţie de teologie cu clasa goală.

Dar lucrurile nu se opresc aici. O perioadă bună de timp am uitat complet de drama aceastei familii pînă ce, de curînd, mi-am reamintit. A fost deajuns să vorbesc la telefon zece minute ca să aflu tot ce se petrecuse în ultimii doi-trei ani. Şi între timp s-au întîmplat muuulte! Dar, bineînţeles, dacă sînteţi ca mine, prima chestie care vă interesează este cum a ieşit testul de paternitate al gemenilor.

Copilaşii ăia aveau vreo nouă luni pe atunci: veseli, grăsuni, simpatici, golaşi – pentru că nici nu le crescuse încă păr. Aduceau bine cu presupusul tată, poliţistul: un tip jovial, la vreo 30 de ani care îşi rădea zilnic ţeasta. Testul de paternitate a ieşit însă cît se poate de negativ. Copiii nu erau ai lui şi ca urmare au fost predaţi (fără scandal suplimentar) mamei şi poliţistului şef-criminalist. Acum au patru ani, le-a crescut părul, şi seamănă foarte bine cu adevăratul lor tată.

Fetiţa din prima căsătorie a rămas cu bunicii. A trecut clasa a 5-a.

Odată ce şi-a revenit din şoc, fostul soţ s-a mutat cu chirie. Cît putea să mai stea acum cu socrii şi bunica fostei soţii, cînd copiii dispăruseră din ecuaţie!? După o vreme, s-a recăsătorit şi a făcut un alt copil cu soţia actuală – dar “un alt” e impropriu spus. Nu mă întrebaţi dacă i-a făcut test de paternitate şi ăstuia. Ce-i interesant este că acum tipul e în formă maximă şi-a refăcut viaţa şi se pare că a scăpat complet de leucemie, asta-i cu adevărat important.

O veste proastă este că la scurt timp de la evenimentele descrise de mine la început, străbunica din păcate a decedat. Eu o vedeam ca pe-un simbol al hărniciei – ştiţi, femeile acelea cu baticul tras pe frunte, care munceau în continuu, de luni pînă duminică, îşi puneau ceasul la 5 a.m., cădeau rupte de oboseală la 9 p.m. şi nu le prindeai niciodată pe canapeaua din faţa televizorului sau cu vreo carte în mînă… Acum nu mai există, au ieşit toate la pensie prin 1989 sau imediat după aceea, le mai vedeai cîteodată crescîndu-şi nepoţii şi strănepoţii, îndoite de spate, verificînd din cînd în cînd să nu dea oala cu ciorbă în foc, pînă cînd, pe rînd, au murit.

Soţia adulteră nu mai predă teologia la colegiu, ci limba engleză la o grădiniţă privată. S-a reîmpăcat definitiv cu familia, legătura fiind reluată cu ocazia nefastă a înmormîntării bunicii.

Tipa asta are şi un frate despre care încă n-am vorbit. Culmea e că şi el e tot poliţist, dar nu chiar în oraş, ci într-un sătuc din apropiere. Însurat, cu copii, împărţindu-şi timpul între servici, familie şi “aparate” – pentru că are boala jocurilor de noroc. Şi aici începe partea a doua a “reportajului”.

Părinţii lor aveau de pe atunci probleme financiare. Se împrumutaseră cu-o sumă importantă de bani pentru nunta fetei (apoi şi procesul de divorţ), nunta băiatului, şcoli, posturi pentru copii ( a se citi şpagă), finisarea celei de-a doua case, construcţia coşmeliei – scuze! –, service-ului auto şi altele. Puseseră gaj casele, garajul, terenul.

Apare o nouă problemă. Pe lîngă dobînzile astea care îi secau, poliţistul-din-mediul-rural pierduse de-a lungul timpului o groază de bani la jocuri de noroc. O groază de lume umbla după el de obicei în SUV-uri negre pe care scris Boss. Din fericire, mama are servici stabil: contabilă la cel mai bun liceu din oraş. Singura problemă este salariul dintr-odată insuficient. Nu numai că delapidează bani pentru a acoperi din “găuri”, ci mai mult: convinge femeile de serviciu să facă nişte împrumuturi a căror beneficiară va fi ea. Le falsifică adeverinţele de salarizare – cum altfel să convingi banca să-ţi împrumute sume mari cu un salariu de femeie de serviciu!? Vor gira cu terenurile şi casele din sat. When shit hits the fan, cum spune englezul, totul se dărîmă ca un castel de domino. Banca umblă să confişte nu numai casa, terenul, garajul ei, ci şi casele, viile, terenurile femeilor de la ţară. Mama-contabilă e dată în judecată pentru fals, delapidare. Procesul a durat cam doi ani şi începînd din vara asta pînă în 2017 se află după gratii.

Exact în felul ăsta îmi apar cei de la guvernare. După ce au primit o moştenire deloc rea datorată muncii pe brînci a generaţiei anterioare, într-un interval record au reuşit să toace totul pe nunţi, divorţuri, jocuri la aparate şi coşmelii pe care le-au numit service-uri de creare a locurilor de muncă. Fabrici mari, industrii întregi au fost puse pe butuci, sau altfel spus privatizate. Toate băncile, CEC-ul, extracţia/distribuţia de petrol, gaze naturale, cărbuni au fost privatizate şi de fiecare dată s-au făcut bani repede care s-au volatilizat la fel de repede. Pînă şi rezervele astea de gaze nou descoperite la marea Neagră vor fi date pe nimic companiei Exxon (vor crea servicii şi vor fi scutiţi de taxe). Am ajuns în situaţia cînd după ce am vîndut tot ce aveam, datoria externă este de 80 de miliarde euro. Acum, obişnuit să trăieşti bine cu bani pe care nu-i ai, înglodat pînă la gît în datorii, va trebui să te joci forever de-a şoarecele şi pisica cu acei simpatici creditori externi, zîmbind frumos, în timp ce ei te vor ameninţa că-ţi vor scădea ratingul şi aşa prost (BB+). Care modificare de rating îţi măreşte automat rata dobînzii de credit la banca centrală.

Ce mai este de adăugat? România este cel mai puţin prosper stat din EU, este pe ultimul loc la siguranţă rutieră, pe ultimul loc la reciclat deşeuri, la inovaţie, la depistarea şi tratarea cancerului, la venit bugetar, la infrastructură. În schimb, în UE sîntem pe primul loc ca număr de emigranţi provenind dintr-un stat european. Şi în timpul ăsta, Ponta declară că-n timpul mandatului lui “populaţia a prosperat”.

Asta repetă cu toţii.

Cornel Balan

Mă consider un bun povestitor şi atît.
Escroc S.R.L. este prima mea „poveste” de 500 de pagini, publicată de Humanitas în 2013 sub forma unui roman.
Am luat cu ea „Cel mai bun roman” la Concursul de Debut Literar Unicredit/Banca Ţiriac.
În martie 2015, am fost ales laureat al Le Festival du premier roman de Chambéry (juriu din Franţa).
Al doilea roman, LIFTUL, a fost publicat în 2019 la Humanitas, în colecția Scriitori români contemporani.
Apariție în numărul 5 al revistei Iocan: Pe Ana Lugojana.
Cel de-al treilea roman al meu, Ultima Armată a aparut în 2020 la Casa de Pariuri Literare.
Nominalizat pentru „cea mai bună povestire SF 2019” cu Ultima Frontieră apărută în numărul 5 al revistei CSF. O altă povestire SF poate fi citită în revista Galaxia 42 unde deasemenea colaborez: Sferoidul. Locul 2 la Concursul Național de proză scurtă SF Helion 2021 (locul 1, neacordat):
Artificial

Locul 1 la acelaşi concurs din 2021 cu Maşina de teleportat contrafăcută.

Volumul de povestiri SF cu titlul Artificial apărut în 2022 la editura Pavcon.

În prezent, scriu un mini-roman SF cu titlul (provizoriu) Abundent.