Suflet gemelar, împart cu pescăruşul salvat lăuntrul său!
Marea mă surprinde… unda nu e rece, dimpotrivă! Dau să probez imersiunea! Sunt imponderabil… Eliberez energii… Luminiscenţa stranie mă invadează, îmi disipă fiinţa. Devin halou salin! Sunt aspirat…
Îmi văd corpul, atârnă pe stâncă… Apăsător apus tomnatic.
Biata ofrandă dispare pripit, o şterge un talaz retractil… În secundă plonjez nevoit de pe dig, înşelat de covorul de alge; dăruiesc generos pietrelor sânge din tâmpla sfărâmată.
Picuri săraţi i-ar goni slăbiciunea… O doresc ajunsă pe val. Braţul apără îndârjit comoara. Mă preling forţat în josul pilonilor. E doar părere… Cobor abil. Cava mâinii gingaş o poartă. Gata s-alunece, o prind. Speriată de-avânt, dă înapoi. Pasărea desluşeşte imboldu-mi.
Eu renasc în Marele Ocrotitor! Trimite spre mine glonţul încrederii. Profilul pescăruşului mă incită.
-Aşteaptăăă! Viiin!
Poftim, acum chiar pot înfăptui! Sunt doar himere?! Par aievea?! Câte înaripate n-am întors dinspre încremenire?! Succesiv, mi se perindă pe dinainte o diaporamă: intervenţiile mele.
-Sosesc! Nu muri! Te-ajut!
Glasu-mi prevesteşte ajungerea. Mă simt impulsionat. Digul e pudrat cu nisip de-o vântoasă ce-mi acompaniază decizia. Biruiesc tumulul de piloni.
Pe mineee! Pe mine mă răzbun! E vindicativă călătoria decisă! Certat cu El dintr-o absurdă nepricepere… Nedibuit turnul în care scânteia să lumineze detaşarea… Alienare. Sfârşit de neîmpliniri. Tabloul anulează cu celeritate anticipatele trăiri.
Eşuat, penaj îmbâcsit, plisc deschis… şi-o aripă flască pierde prin evantaiul împenat rubinii picuri…
E-un pescăruş în spaţiul strâmt dintre bazele a doi piloni…! O mişcare cenuşiu-alburie.
Gânduri în suspensie… Revenire… Alertă!
Păşesc pe dig nevolnic balerin…
Am în timpane un sacadat şi poruncitor Vivos voco, mortuos plango, fulgura frango! Tăişul scoicilor recent catapultate de valuri mă-ndeamnă. Mă şi găsesc la capăt de plajă? Croşetez musculare zvâcniri cu extrasistole şi străfulgerări.
Alerg… alerg… de parcă marea ar fi dat semn că fuge! Alerg înfrigurat, târându-mi umbra…
E imensă!
O pană…
*
O pană…
E imensă!
Alerg înfrigurat, târându-mi umbra… Alerg… alerg… de parcă marea ar fi dat semn că fuge!
Croşetez musculare zvâcniri cu extrasistole şi străfulgerări. Mă şi găsesc la capăt de plajă? Tăişul scoicilor recent catapultate de valuri mă-ndeamnă. Am în timpane un sacadat şi poruncitor Vivos voco, mortuos plango, fulgura frango!
Păşesc pe dig nevolnic balerin…
Gânduri în suspensie… Revenire… Alertă!
O mişcare cenuşiu-alburie. E-un pescăruş în spaţiul strâmt dintre bazele a doi piloni…!
Eşuat, penaj îmbâcsit, plisc deschis… şi-o aripă flască pierde prin evantaiul împenat rubinii picuri…
Tabloul anulează cu celeritate anticipatele trăiri. Sfârşit de neîmpliniri. Alienare. Nedibuit turnul în care scânteia să lumineze detaşarea… Certat cu El dintr-o absurdă nepricepere… E vindicativă călătoria decisă! Pe mine mă răzbun! Pe mineee!
Biruiesc tumulul de piloni. Digul e pudrat cu nisip de-o vântoasă ce-mi acompaniază decizia. Mă simt impulsionat. Glasu-mi prevesteşte ajungerea.
-Sosesc! Nu muri! Te-ajut!
Succesiv, mi se perindă pe dinainte o diaporamă: intervenţiile mele. Câte înaripate n-am întors dinspre încremenire?! Par aievea?! Sunt doar himere?! Poftim, acum chiar pot înfăptui!
-Aşteaptăăă! Viiin!
Profilul pescăruşului mă incită. Trimite spre mine glonţul încrederii. Eu renasc în Marele Ocrotitor!
Pasărea desluşeşte imboldu-mi. Speriată de-avânt, dă înapoi. Gata s-alunece, o prind. Cava mâinii gingaş o poartă. Cobor abil. E doar părere… Mă preling forţat în josul pilonilor. Braţul apără îndârjit comoara. O doresc ajunsă pe val. Picuri săraţi i-ar goni slăbiciunea…
În secundă plonjez nevoit de pe dig, înşelat de covorul de alge; dăruiesc generos pietrelor sânge din tâmpla sfărâmată. Biata ofrandă dispare pripit, o şterge un talaz retractil…
Apăsător apus tomnatic. Îmi văd corpul, atârnă pe stâncă…
Sunt aspirat… Devin halou salin! Luminiscenţa stranie mă invadează, îmi disipă fiinţa. Eliberez energii… Sunt imponderabil… Dau să probez imersiunea! Marea mă surprinde… unda nu e rece, dimpotrivă!
Suflet gemelar, împart cu pescăruşul salvat lăuntrul său!
http://angeladina.wordpress.com
Scrieţi ca şi cum aţi petrecut prea mult timp pe băncile şcolii.
Trebuie să deschid DEX-ul pentru „gemelar” :)
Mă bucur că pescăruşul e mai bine acum!
Textul e ca o poezie.
Textul dumneavoastră este un experiment tare plăcut. Desigur, ați facilitat observarea faptului că este specular. Asteriscul este oglinda. Dacă nu erau frazele scurte (în climax descendent apoi ascendent) din preajma asteriscului, probabil nu s-ar fi observat prea curând (poate doar la repetarea frazei în latină), iar dacă nu era asteriscul, nici atât. Pe de altă parte, ați făcut mai greu de înțeles acțiunile, prin limbajul folosit. Spre exemplu: În secundă plonjez nevoit de pe dig, înşelat de covorul de alge (cu alte cuvinte, personajul, cade fără să vrea de pe pod și își zdrobește capul de pietre, însă dvs. pictați asta în dulci eufemisme, nu o spuneți pur și simplu) sau o aripă flască pierde prin evantaiul împenat rubinii picuri… (pescărușul sângerează). Cum spune și Grig, textul este ca o poezie, este o proză-poezie al cărei fir narativ abia se deduce, însă există. Aveți și o delectantă alterație aici: apăsător apus tomnatic. Tăișul scoicilor devine clopotul lui Schiller, îi cheamă pe vii, îi va plânge pe morți, adică pe protagonist.
Recomand cititorului să nu se grăbească, să vizualizeze totul exact așa cum este descris (are timp, textul nu e prea lung). Totuși, rămâne neclar la cine vă referiți cu EL, la turn, sau la partenerul protagonistului (care, atenție, e deja un el)? Mai e ceva, în propoziția finală, respectiv inițială, lăuntrul său se referă la mare? La suflet? Mi-e neclar, căci dacă scrieți că pescărușul e salvat, el nu se poate salva în interiorul mării. Tind să cred că vă referiți la însuși pescărușul, deși nu sunt foarte sigur de asta.
Dovadă de erudiție și originalitate, felicitările mele! Păcat că nu se prea îngrămădesc cititorii, însă presupun că v-ați asumat deja riscul de a scrie pentru puțini în momentul conceperii experimentului. :)
Cred ca numai cand mai pun mana pe-un articol de-al lui Plesu, mai citesc cu dex online-ul deschis, dar cine sunt eu sa spun ca asta e de bine sau de rau. Oricum, trecand peste subiectul existentialist-dramatic bine sustinut al textului, ma simt foarte bine ca am invatat niste cuvinte noi.
Tinerii mei prieteni,
Sunt bucuroasă pentru că v-aţi făcut părtaşi la acest mic experiment, aşa cum l-a numit domnul Pavel Nedelcu, delicat şi intuitiv tălmaci al intenţiilor mele. :)
Într-adevăr, mi-am propus transmiterea a mai multor mesaje.
Primul: să fim răbdători, cuvintele trebuie mângâiate cu ochiul minţii, chiar de ne par prea sofisticate pentru gustul nostru citadin, prea istovitoare pentru ritmul nebun al vieţii… Cuvintele sunt arme crunte şi leacuri în egală măsură!
Al doilea: orice alterare a conjucturii în care primim un mesaj (idee simbolic prinsă prin inversarea textului din partea a doua şi plasarea lui drept “reflexie în oglindă” în prima parte) poate să ducă la o decodificare deformată. Aşadar, să îndepărtăm cu grijă obstacolele aflate în calea comunicării pentru a dibui miezul! E foarte uşor să intrăm pe contrasens dacă suntem neatenţi!:)
Al treilea e un adevăr trist. Personajul este rebelul din noi, certatul cu Dumnezeu (El), incapabil să-şi găsească împlinirea (turnul detaşării), pornit într-o alergare iluzorie, auto-vindicativă spre mare. La un moment dat i se oferă ocazia unei fapte bune, poate a unicei care să-l facă să se simtă cu adevărat altfel (Marele Ocrotitor)… Din păcate, în viaţa reală, faptele bune nu sunt răsplătite pe măsură. Pescăruşul prins între piloni se sperie, fuge, personajul se încăpăţânează delirant să-l salveze… gest pentru care primeşte o moarte stupidă. Pescăruşul ajunge pe val, aşa cum îşi dorea salvatorul său (păsările marine îşi caută alinarea în apă, nu pe uscat). Dar, în final, după eliberarea de materie, spiritul personajului e transferat în lăuntrul păsării. Plătind preţul, omul s-a împăcat cu Dumnezeu, ajungând la detaşarea după care o viaţă râvnise…
Cu mulţumiri şi speranţa să-mi fiţi lectori şi altă dată,:)
Angela Dina
În cazul acesta, se explică totul. Nu făcusem saltul către Dumnezeu, deși acel El cu literă mare (acum îmi dau seama) nu putea reprezenta decât divinitatea.
Mulțumim pentru explicație. Vă rog să mă tutuiți!
Distinsa doamna, este un text greu si studiat…m-ati lasat paf! spun studiat nu de studiat, pentru ca eu l-am citit ca pe o piesa lirica, un poem un pic dramatizat, o drama psihoanalizatoare unor stari poetice in dialog cu sinele si cu Dumnezeu…dar greu de mistuit. eu mesajele nu le-am depistat, tocmai citind ca pe un fapt de stare. limbajul este specifiv lirismului, unul manierist,aveti inversiuni in frazare, forma veche a pronumelui posesiv, dupa substantiv, glasu-mi, imboldu-mi…apoi jocul acesta intre arhaisme si neologisme, iar ma duce cu gandul la un text didacticist bun de analizat gramatical si ca vocabular performant, de catre elevi. de aceea, imi pare rau, m-am pierdut in aceste atractii si nu am reusit sa urmaresc proza in sine, naratiunea in sine. mi- e clar faptul ca experimentul dvs este unul solicitant.