Țara soarelui răsare

Trezindu-se brusc, Masakazu Kyoudou a observat că era întins pe pământ, în mizerie. Încet, în timp ce conștiința îi devenea tot mai clară, și-a dat seama cu ușurare se afla în parcul din apropierea casei lui.
　Atunci a simțit mirosul vomei, împrăștiată pe costum ca un amarilis sfâșiat.
　Masakazu își amintea în lumina lunii că băuse la izakaya (居酒屋, un bar japonez) cu prietenii lui. Au vorbit despre cât de proști erau sud-corenii și dezastrul lor din viitorul apropiat, din cauza prăbușirii unei economii de bule, despre cum intenționaseră să facă bani de pe urma cadavrelor acestora.
　Și Masakazu a început să vorbească despre Nichika, fiica lui cea mai îndrăgită, care se afla într-o relație romantică cu-n bărbat.
– Francezii sunt afurisit de violenți și lascivi, protestează împotriva guvernului frecvent, în timp ce fac sex ca niște animale. Nichika va fi contaminată de barbarii ăștia, la dracu!
　Prietenii, față de așteptările lui, i-au acoperit cu seriozitate nenaturală.
– Macron e extrem de informat despre finanțe și ne oferă șanse să câștigăm bani nenumărați.
– Știi o carte numită „Introducerea filosofiei contemporane”, despre filosofi francezi precum Derrida, Deleuze și Foucault? Cartea s-a vândut în 130.000 de exemplare și e foarte interesantă.
　Cuvintele lor apreciative despre francezi l-au făcut pe Masakazu să se gârbovească de iritare, ca un motan bătrân.
　Japonezii sunt prea îngăduitori cu europenii sau albii. Japonia va putrezi, otrăvită de atâția idioți, s-a gândit Masakazu, bând, bând și bând fără oprire.
　Și pe urmă s-a trezit în situația asta. Îl durea inima.
　Atunci, de departe o voce zgomotoasă i-a intrat în urechi, ca și cum creierul lui ar fi fost lovit cu ciocanul. Nu era japoneză, evident, nu recunoștea limba, ceea ce l-a făcut să se gândească la „invazia culturală” menționată frecvent pe internet.
　După ce și-a verificat smartphone-ul plin de vomă și urât mirositor, Masakazu a găsit o știre pe Twitter, intitulată „3 bărbați de naționalitate română au fost arestați pentru că furau în metrourile din Tokyo și Osaka”.
　Citind știrea cu teroare, a dat peste cuvintele unuia dintre bărbați: „Am venit în Japonia pentru că japonezii nu par să aibă o bună securitate pe criminalitate și sunt atât de imprudenți, încât nu au nicio grijă cu gențile lor.”
　Acele cuvinte l-au făcut pe Masakazu să se gândească la călătoria lui în Italia din urmă cu 20 ani. Uitase locurile pe care le-a vizitat, dar nu și rușinea de a fi buzunărit. După ce portofelul și pașaportul îi fuseseră furate, încercase să ceară ajutor folosindu-se de engleza lui stricată, în timp ce toți italienii îl ignorau complet. Până la urmă îl ajutase o femeie neagră, refugiată din Somalia.
– Prietena mea italiană mi-a spus că hoții de buzunare din Italia sunt mereu imigranți români, îi zisese femeia în drum spre secția de poliție. Dar ei mereu mint că „Suntem italieni!” și distrug reputația italienilor. Nu aș vrea să fiu o asemenea imigrantă!
　Acum, în adâncul sufletului lui Masazaku a erupt furia împotriva românilor.
　Dar a știut în același timp că prietenii lui, dacă le-ar mărturisi această furie, i-ar proteja pe albi ca niște sclavi și fiică-sa l-ar critica în mod vehement cu mesajul: „Ăsta e evident un gând rasist!”
　Aproape a plâns în mizerie și singurătate, dar a încerca să se încurajeze.
　Nu plânge, nu plânge!
　Dar apoi Masakazu a găsit alte mesaje pe Tweeter.
„România e o țară unde drepturile omului sunt nedezvoltate. Nu-i lăsați pe români să intre în Japonia!”
„Ce ridicol! Dacă spun Suntem refugiați!, ar putea să stea aici pentru totdeauna, din cauza legii căcăcioase a imigrării!”
„Se întâmplă asta pentru că nu mai există Ceaușescu. Reînviați-l pe Ceaușescu, pentru a-i controla pe români.”
„Vă rog să reglementați imigrația în mod clar, cât mai curând posibil, altfel Japonia noastră frumoasă va fi contaminată.”
„Foarte trist, dar asta înseamnă că noi, când vedem străini, trebuie să credem despre ei că sunt criminali. Să avem grijă de viitorul Japoniei…”
Și Masakazu a descoperit că existau multe reply-uri pentru ultimul tweet.
„Noi trebuie să schimbe această situație! Nu putem depinde de guvern.”
„Să ne luăm Japonia noastră de la criminali!”
„Da! Make Japan Beautiful Again haha.”
Masakazu era impresionat, ca simplu cetățean în Japonia, că existau atât de mulți japonezi care aveau o mare grijă de viitorul Japoniei și continuau să lupte cu animozitate pentru această țară frumoasă.
Și, în sfârșit, nu s-a mai putut opri din plâns, tremurând cu lacrimi mari și calde.
Am nevoie să continuu să strig „adevărul” împotriva idioților ca prietenii și fiică-mea, care-i ling în cur pe albi. Dacă această situație continuă așa cum e, Japonia va ajunge la apocalipsă. Noi, japonezii, trebuie să oprim asta.
Atunci, la orizont, extrem de departe de Masakazu, în mod magnific a apărut soarele. Și a început să lumineze lumea încă o dată. Era frumoasă.
Țara soarelui răsare, a venit în mintea lui această expresie.
Acum, Masakazu a înțeles-o în modul cel mai concret, adică cel mai divin.Nu mai plâns.
Să merg acasă, și-a spus și a început să se îndrepte spre soare.
Apropo… s-a gândit Masakazu brusc. Unde e România?
Dar Masakazu, în lumina dimineții, a uitat repede această întrebare, pentru că era doar o chestiune trivială.

Tettyo Saito

Tettyo Saito s-a născut în 1992, în prefectura Tiba, Japonia. A studiat literatura japoneză la Universitatea Meiji din Tokyo. După terminarea universități, a început să studieze limba română, datorită filmului românesc „Polițist, Adjectiv” al lui Corneliu Porumboiu. După 5 ani, visul său s-a împlinit, a reușit să devină scriitor în România. În Japonia, este critic de film și literatură.