Un japonez ordinar

― Hei, trezește-te!
La auzul vocii soției lui, Mikio s-a trezit.
― Ce e? Nu mai țipa…
A spus asta scărpinându-se în cap.
― O să mergem la grădina zoologică cu Raito, nu-i așa?
― Păi, da…
Ayako s-a apropiat de el. Mikio a îmbrățișat-o și i-a sărutat obrazul.
Apoi a mers în sufragerie, unde Raito se uita la “Kamen Rider”, unul dintre cei mai faimoși super-eroi din Japonia.
― Neața, Raito.
― Neața, tata.
Raito era lipit de televizor. Mikio s-a așezat lângă el. “Kamen Rider” se certa cu un dușman înfricoșător care vomita o ceață verde și veninoasă. Eroul suferea. Dar, îndată ce corpul lui roz s-a transformat într-unul stacojiu și mai stilat, situația s-a inversat. Raito a ridicat tonul. Eroul a zburat cu ajutorul picioarelor sale arzătoare. Dușmanul a explodat.
― Uraaaaaaaa!
Raito, foarte emoționat, a început să-l lovească pe Mikio cu pumnii și picioarele. Mikio se prefăcea că e dușmanul şi striga într-un fel artificial. Raito l-a lovit tare cu piciorul. Gemând, Mikio a căzut pe podea. Raito a râs în hohote, urmat de Mikio.
Au mâncat onighiri – o minge japoneză de orez – pe care îl făcuse Ayako.
A fost delicios. Căldura pătrundea prin gură în întregul corp. Onighiri-ul era cu somon, una dintre cele mai iubite umpluturi, nu doar pentru el, ci în general. A zâmbit.
Această dimineață de duminică era cea mai bună dintre toate. Ridicând capul, Mikio a observat că Ayako îl privea și zâmbea.
― Ce s-a întâmplat? A întrebat-o el.
― Nimic… Mă gândeam doar că sunt fericită.
Mikio era fericit și el.

Au luat un tren până la grădina zoologică. Ayako și Raito citeau o carte despre “Kamen Rider”. Mikio se uita prin fereastra trenului cum peisajele dispăreau unul câte unul, într-o clipă. Un etaj de bloc. Oameni care se plimbau pe o stradă. Acoperișuri multicolore. Înfloreau deja cireșii, de-a lungul râului. Florile pluteau splendid pe apă, ca un nor roz. Venise primăvara. Mikio era foarte bucuros.
O oră mai târziu, familia a ajuns la grădina zoologică.
― Ce animal vrei să vezi? l-a intrebat Ayako pe Raito.
― Un hipopotam! a strigat el energic.
― Îți plac hipopotamii, într-adevăr!
Mikio a zâmbit. După ce au aflat unde este hipopotamul, au luat-o spre destinație. Raito strânse tare mâna lui Mikio. N-a văzut nici tigrul, nici gorila. Mergea înainte foarte repede, concentrat.
Când au ajuns, Raito a alergat la gard cu un strigăt de bucurie. Un hipopotam se încălzea la soare, culcat pe pământ. Un altul tremura în apă. Raito îi observa mai serios decât oricine. Mikio și Ayako îl urmăreau cu o privire blândă. Imediat după ce a scos o foaie și un creion din buzunarul pantalonilor, Raito a început să deseneze hipopotami.
Între timp, un îngrijitor a venit să hrănească hipopotamii. A lăsat în urma lui un morman de legume. Hipopotamul care se încălzea la soare s-a deplasat la morman. Deschizându-și gura, a crăpat cu forță o căpățână uriașă de varză. Oamenii au scos exclamații admirative. Raito s-a entuziasmat şi el în mod vizibil, desenând scena pe foaie.
― Hipopotamii sunt mișto, nu? l-a intrebat Mikio.
― Da! Super mișto!
Raito era numai un zâmbet.
― Tată, știi ce culoare are transpirația hipopotamului?
― Știu. E roșie, nu? Ca să-i protejeze pielea.
― Mișto! De unde știi?
― Pentru că şi mie îmi plac hipopotamii la fel de mult ca ţie!
Hipopotamul care mâncase varza a căscat. Văzându-l, şi-au zâmbit.
După-amiază familia a mers la un restaurant de la zoo și au mâncat un delicios curry cu orez. Mikio a muşcat din morcovul decorativ în formă de petală. Dulceața delicată se răspândea în gura lui. Lui Ayako îi plăcea curry-ul atât de mult încât a terminat prima.
― Ai mâncat prea repede, mamă!
Ayako s-a rușinat.
După prânz, familia a văzut leii, pinguinii și elefanții. La sfârșit s-a întors la hipopotami, din cauza insistențelor lui Raito.
― Cum de îţi plac hipopotamii atât de mult, Raito? l-a întrebat Ayako.
― Hmmm… copiii au unele mistere…
― Şi noi am fost copii, totuși…
― Da, așa e.
Mikio se uita la profilul lui Ayako. Pielea ei strălucea în lumina amurgului. S-a gândit la timpul lung, foarte lung, petrecut cu Ayako.
Cea mai bună femeie din lume. Era cu adevărat fericit să fie cu ea.
I-a atins obrazul cu degetul arătător, tandru ca mătasea.
― Hei, ce-ai? l-a întrebat Ayako zâmbind.
― Uită-te la mine!
Cu o față nedumerită, Ayako s-a uitat la Mikio. El a sărutat-o. Buzele ei avea gust de lămâie.
― Oprește-te! i-a spus ea, dar avea un zâmbet luminos.

Familia s-a întors acasă seara, cu trenul. Pe Mikio a început să îl doară stomacul. Simțea cum cineva l-ar fi lovit din interior.
― Scuză-mă, Ayako. Mă doare stomacul, așa că voi merge la o toaletă de la următoarea staţie. Te rog să mergi mai departe cu Raito.
― Ești în regulă?
― Hm, nu prea…
Când au ajuns la staţie, Mikio a plecat masându-și stomacul. L-a văzut pe Raito fluturându-și mâna, așa că a fluturat-o și el.
Toaleta era cam murdară, chiuveta galbenă era urâtă. Mikio a curățat toaleta cu hârtie igienică şi s-a așezat.
Diareea izbucnea din anusul lui Mikio. Sunetul enervant reverbera la maxim. Buriu, buriuriuriuriubibibibibibi… A văzut sânge pe hârtia igienică. Mikio suferea de hemoroizi. Era foarte neplăcut să-și văd fundul sângerând de fiecare dată când excreta.
― Ai înțeles un pic senzația pe care o au femeile?
Și-a amintit ce-l întrebase cândva Ayako.
― Cum adică?
― Adică ai înțeles cum e să curgă sânge din tine, în fiecare lună.
― Poate că da…
Vorbele ei îi păruseră foarte dezagreabile. Le simțise ca pe “jumătatea ta a devenit femeie”.
A găsit pe peron un magazin care vindea o budincă faimoasă în Osaka. A decis să o cumpere deoarece le plăcea lui Ayako și Raito.
Vânzătoarea era tânără și părea studentă. Avea o față morocănoasă, niciun zâmbet. A luat și-a dat budincile ca un robot.
Mikio se uită pe Twitter.
Naoki Momota ― ”Merg cu trenul rapid, ca de obicei. O femeie frumoasă stă lângă mine, ca de obicei. Mă scobesc în nas și mă scarpin la coaie, ca de obicei.”
Poate din cauza înserării, de câte ori trenul ajungea într-o stație, pasagerii se înmulțeau. Deodată, o femeie a apărut în fața lui. Stomacul ei era umflat. Deși s-a gândit că era gravidă, nu i-a cedat locul. Se uita absorbit la smartphone şi a început să simtă privirea altor femei. Una dintre ele, de vârstă mijlocie, a început să vorbească în coreeană cu gravida. Le-a ignorat până șoptitul lor i-a făcut greață.
― Hei, tu, vrei să stai jos? a zis Mikio.
Femeia cu burtă a tremurat.
― Am zis vrei să stai naibii jos?
Femeia avea fața confuză. A dat un pic din cap.
― Dacă vrei naibii să stai, apoi zi-mi, nu șopti!
Mikio s-a ridicat și i-a cedat locul. A încercat să coboare din tren, dar a observat că femeia a zis ceva, încet.
― Hei, ce-ai zis acum?
Mikio și-a scuipat vocea furioasă spre femeie, care i-a răspuns “n-am zis nimic”.
― Ești coreeancă? Nu știi câți oameni ca tine defilează în Japonia? Întoarce-te în nenorocita aia a ta de țară!
S-a uitat la stomacul ei.
Și l-a pocnit pe al lui.
― Nu mai ridiculiza japonezii!
Mikio și-a pocnit din nou stomacul.
― Întoarce-te în Coreea ta, dacă dai naștere unui copil afurisit!
Mikio și-a pocnit din nou stomacul.

Tettyo Saito

Tettyo Saito s-a născut în 1992, în prefectura Tiba, Japonia. A studiat literatura japoneză la Universitatea Meiji din Tokyo. După terminarea universități, a început să studieze limba română, datorită filmului românesc “Polițist, Adjectiv” al lui Corneliu Porumboiu. După 5 ani, visul său s-a împlinit, a reușit să devină scriitor în România. În Japonia, este critic de film și literatură.