Amanetul

Înainte să iasă pe poarta liceului Ada l-a auzit pe Matei plângându-se că s-a lovit la gleznă exact cu două zile înainte de meci. ‘Orice-ar fi, eu joc’ a spus şi ceilalţi au râs şi l-au bătut pe spate, unul chiar a-ncercat să-i sară în spinare. Ada i-a zâmbit când s-a despărţit de grup, iar el i-a făcut cu ochiul.

Acasă, Ada şi-a aruncat rucsacul într-un colţ al camerei, s-a spălat pe mâini şi a deschis laptopul. A început să caute informaţii despre gleznă. Nu ştia dacă e entorsă sau altceva. Orice era, ea trebuia să găsească remediul. Era deja şapte seara şi se aprinseseră felinarele în spatele blocului, în afara celui spart. La şapte jumătate au ajuns părinţii şi ea încă nu reuşise să afle ce căuta şi nici nu-şi începuse temele. ‘Ai învăţat pentru testul la geografie?’ a întrebat-o maică-sa în timp ce-i împacheta tricourile azvârlite prin pat. Ea a dat din cap că da. Când a rămas singură în cameră a intrat pe youtube şi a căutat reflexoterapie pentru gleznă. A apăsat pe unul dintre videoclipuri şi în dreapta i-au apărut alte sugestii. Le-a trecut în revistă şi a ales încă unul. O chinezoaică explica ce puncte trebuie să presezi, cu ce degete şi cât timp. Voia ceva mai detaliat, care să-l impresioneze pe Matei, altfel ar fi zis că nu-i pasă de glezna lui sau de meciul despre care vorbea de la începutul semestrului. ‘E gata cina, hai la masă’, i-a strigat maică-sa şi a trântit uşa balconului, iar taică-su s-a ridicat încet de pe canapea, şi-a dat jos ochelarii cu un oftat şi a trecut prin dreptul camerei ei: ‘Hai, nu mai toci atâta’. ‘Vin, vin’ s-a grăbit Ada să răspundă şi a dat click pe alt video, care părea mai profesionist: era poza unei femei în uniformă bleu, cu părul strâns în coadă. După câteva secunde, în care nu s-a întâmplat nimic pe ecran şi Ada s-a încruntat,  a apărut imaginea preşedintelui şi un anunţ mare, scris cu roşu, care pâlpâia: spunea că a încălcat legea şi trebuie să plătească. Ada s-a speriat şi a închis brusc laptopul. Părinţii au chemat-o din nou, iar ea a ţâşnit de pe scaun şi s-a repezit în baie să-şi dea cu apă rece pe faţa înroşită. Îi era frică să le spună, ar fi întrebat-o la ce se uita. Ar fi trebuit să spună despre youtube şi despre glezna lui Matei şi ei nici nu ştiau despre existenţa lui Matei, ştiau doar că ea are test la geografie şi învaţă de zor. Cum ar fi privit-o şi ce-ar fi gândit despre ea?

Erau ardei copţi şi salată de vinete şi chifteluţe marinate. Taică-su mânca repede şi se uita la ceas să nu piardă filmul, maică-sa povestea iar despre sora ei din Italia, nu prea îi convenea pentru că la serviciu toţi o bârfeau că e din România, iar Ada a încercat să guste din ardei, îi plăcea cum îi făcea maică-sa, dar abia reuşea să-şi mişte fălcile pentru că avea tot timpul ecranul în faţă spunându-i că a încălcat legea şi trebuie să plătească. Părinţii nu şi-au dat seama că nu mâncase aproape deloc, ea s-a ridicat uşor, a spus ‘săru-mâna pentru masă’, şi-a spălat farfuria şi s-a întors la ea în cameră. Trebuia să înveţe pentru test, să-şi facă temele la matematică, să facă traducerea la franceză şi nu ştia ce să facă totuşi cu laptopul. Avea nevoie de un remediu  pentru glezna lui Matei. L-a deschis cu grijă şi a crezut că n-o să mai apară mesajul, dar era acolo şi ţiuia şi pâlpâia, a trebuit să dea sonorul la minim.

Înainte să intre la el în dormitor, taică-su i-a spus: ‘hai, c-o să iei zecele, nici nu mă gândesc că nu-l iei la cât ai învăţat’.

Ea avea privirea fixată pe ecran. A citit din nou. În josul anunţului, cu litere mici, scria că poate e prima abatere de la lege, poate a intrat pe un site ilegal întâmplător, aşa că legea era îngăduitoare: avea douăzeci şi patru de ore să plătească trei sute de roni. Dacă nu, alte măsuri urmau a fi luate. Era vina ei, şi-a spus, nu-şi văzuse de lecţii, nu făcuse ce trebuia. S-a gândit că maică-sa îi dăduse o sută de roni ca să-i ia cadou unei prietene. Ar fi trebuit să vândă ceva: erau cerceii, dar şi-ar fi dat seama părinţii, era inelul de la mătuşi-sa, dar de fiecare dată când venea în ţară îi cerea să i-l arate, şi era brăţara, dar de ea n-avea cum să se despartă. A sărit de pe scaun, a scotocit prin sertare, a aruncat pe pat toate cutiile cu poze, gablonţuri şi fundiţe, toate cutiile cu farduri şi sticlele de parfum. Se uita în toate părţile şi dădea doar de anunţul roşu de pe ecran. S-a îmbrăcat în fugă, a apucat inelul şi a ţâşnit afară pe uşă. Maică-sa a întrebat-o încruntată: ‘Ce faci? Unde te duci la ora asta? Ce-ai faţa aşa roşie?’, ea a zâmbit forţat, a înghiţit şi a explicat repede: ‘Mi-a zis Carla să ne întâlnim, să-mi dea nişte notiţe…pentru mâine, ştii, să fiu sigură. Vin repede, oricum e cald afară.’ ‘Niciun cald, pune-ţi căciula şi nu sta la discuţii. Iei ce-ţi dă şi vii-napoi, că-i târziu.’ ‘Bine’ a zis şi-a făcut cu mâna. Şi-a amintit de un amanet mai jos, pe stradă, şi a alergat ţinându-şi căciula cu mâinile. Când a ajuns în dreptul lui, a citit hârtia lipită în geam: ‘Închis’. Altul nu ştia în zonă. A fugit mai departe şi a ieşit în bulevard. Pe partea cealaltă era reclama altui amanet. A traversat strada în goană, fără să ia în seamă maşinile care o claxonau, nici şoferii care-i strigau câte-o înjurătură. A ajuns, şi o femeie tocmai închidea uşa şi punea lacătul. ‘Aţi închis? Va rog frumos, am nevoie azi…’ Femeia s-a întors spre ea: ‘Mâine dimineaţă dacă vrei’. Pe urmă a adăugat: ‘Mai e unul, pe bulevardul paralel, cred că ţine deschis mai mult, dacă te grăbeşti.’ A mulţumit în tip ce alerga. A găsit amanetul şi a bătut în geam. Nu a răspuns nimeni. A bătut mai tare şi tot mai tare până i s-au înroşit degetele. Din interiorul blocului a apărut un bărbat, a deschis geamul şi a întrebat-o ce vrea. Ea i-a arătat inelul: să-l vând…acum. Bărbatul l-a luat, s-a aşezat pe un scaun şi l-a examinat în timp ce fredona un cântec. A dat cu o pensulă peste marcaj, l-a privit cu o lupă şi l-a cântărit. ‘Ar veni două sute cinci zeci de roni.’ Ea a aprobat din cap. A înşfăcat banii şi a fugit acasă. Părinţii se uitau la televizor şi n-au mai zis nimic. S-a şters de transpiraţie cu un prosop, în timp ce se uita cu coada ochiului spre buzunarul hainei aruncate pe pat. Atunci şi-a dat seama că nu ştie cum să plătească. Poate era nevoie de un card şi ea n-avea.

Străbătea camera în lung şi-n lat şi arunca o privire spre dormitorul părinţilor. Se uita la ceas şi spre caietele de şcoală. Când taică-su s-a îndreptat spre bucătărie, a inspirat şi l-a chemat încet. ‘Te culci?’ a întrebat-o el. ‘Nu, nu…s-a întâmplat ceva…nu ştiu ce-are laptopul…căutam nişte chestii pentru geografie şi brusc, fără să fac nimic, mi-a apărut anunţul ăsta, uite’ a spus cu voce tremurată şi a întors ecranul spre taică-su. El s-a apropiat, s-a încruntat puţin şi, după câteva secunde, a început să râdă. ‘E bună asta, să pună poza preşedintelui…escrocii…auzi, ia uite, Vero, ce-au mai inventat ăştia ca să fraierească oamenii, vino’. A mângâiat-o pe cap pe Ada: ‘Las’ că-l duc mâine la Paul, îl face imediat’ a spus şi a râs iar.

Alexandra Niculescu

No, thank you – editura Herg Benet, 2014

Kyparissia – editura Litera, 2020