Equilibrum

1.

Globul  stătu jos trei zile,  lângă perete, doar pe jumătate desfăcut din ambalaj. Pâlpâia slab, cu o lumină rece, sidefie, ca acele statuete reprezentându-L pe Iisus răstignit, care se vindeau  pe tarabă pe lângă    mănăstiri.  Andy se întrebase, și nu o dată, dacă e foarte sănătos să le ții în camera unde dormi, deasupra patului. Nu scrie nicăieri ce  conțin,  pun pariu că au  ceva substanțe radioactive, nu-i așa, tati? Sau fosfor? Sau un tub cu descărcare în vid? Brrrr! Radiații gamma, super tare!
Când Tony Cambera venise acasă, de ziua lui Andy, cărând  în brațe cutia voluminoasă, care îi ajungea până sub bărbie,  primi din partea Sophiei  privirea aceea  pe care o arbora de obicei când avea chiuveta plină de vase murdare.   Încă o troacă de care am să mă împiedic prin casă, spunea privirea. Equilibrum, joc  de strategie interactiv, vârsta 8-88 de ani, scria pe  ambalaj, cu litere în  formă de  rune antice. Tabletă  wireless atașată și ecran tactil. Andy se ținu la distanță de cutie vreme de trei zile, după prima tentativă, când, încercând să scoată folia de pe  sfera aceea translucidă, se cutremură de scârbă, de parcă ar fi atins pielea netedă, umedă și rece a unui batracian. Tatăl lui se mai învârti de câteva ori prin încăpere, mânat de o curiozitate morbidă de cercetaș, dar renunță și el din seara următoare, când începu să se transmită la televizor Campionatul.
În noaptea următoare, răcnetele și bufniturile  din camera părinților săi se prelungiră din nou, de astă dată până târziu, aproape de ora unu. Andy își înfundă capul sub pernă, un minut sau două,  ca după aceea să azvârle perna, cu un gest exasperat, în peretele despărțitor. Stătu așa, cu privirile pironite în covor, în capul oaselor, un timp imposibil de cuantificat. Este posibil chiar să fi pendulat inconștient, o vreme, între starea de veghe și cea de somn paradoxal, somn în care   urletele acelea, care  îl însoțeau nemilos în vis, reizbucneau cu și mai multă furie după scurte perioade înșelătoare de acalmie. Brusc, cu hotărâre, aruncă la o parte pătura cu care se învelea, se dădu jos din pat și se îndreptă către cutia cu capacul desfăcut, în care  stătea, pitită în penumbră, sfera luminoasă. O cuprinse în brațe cu destulă ușurință, nu părea să aibă mai mult de cincizeci de centimetri în diametru și nu era mai grea de cinci – șase  kilograme. Cu multă precauție o scoase afară din ambalaj și o așeză alături, pe covor. Putu să observe că globul nu avea nici un fel de suport, așa că îl rostogoli cu ușurință până ce îi găsi o poziție de echilibru.  Un fel de fuioare de  ceață se roteau lent înăuntru, dar, în orice poziție ar fi stat, la baza lui  se aduna întotdeauna o materie întunecată, mai vâscoasă, ce părea că fierbe încet. Pipăi cu degetele marginea foliei adezive de protecție și trase hotărât de ea. Folia se desprinse cu un fel de țipăt, iar nebuloasa din interior se roti în sensul în care palmele lui Andy alunecară pe   calota aceea, care părea la atingere atât fermă, cât și ușor elastică. Yak, zise Andy, și îngenunche lângă bizarul obiect, privind cu atenție înăuntru. Abur luminos. Își puse palmele cornet în jurul ochilor și privi mai de aproape. Nimic altceva decât abur. Stătu așa câteva minute, fără  să înțeleagă nimic, apoi luă tableta pe care o găsise  în cutie și încercă să o conecteze cumva. Îndată ce se deschise, tableta îi ceru codul PIN. Întoarse cutia ambalajului pe toate părțile, o scutură, dar, negăsind  nici o broșură cu instrucțiuni de instalare, nu-i rămase decât să încerce clasicul 1234. Succes. Welcome,  Guest!  pluti câteva clipe în sus și în jos pe ecranul tabletei, apoi un slide cu un foarte scurt text apăru pe ecran:

Descrie-ți personajele și schițează acțiunea, după bunul plac. Lasă apoi totul în voia Equilibrum-ului. Distracție plăcută!

O fereastră de editare și  o tastatură QWERTY se desenară pe ecran.  Andy înțelese ce avea de făcut. Cearta dintre părinții  lui se potoli, într-un târziu, către  ora două sau trei dimineața, așa că  băiatul închise tableta și se întinse pe pat. Somnul îl răpuse pe loc. Luminozitatea sferei scăzu în intensitate, iar în scurt timp o mișcare interioară începu să agite materia din interior.
A doua zi, dimineață, soarele vesel care alinta grădina din spatele casei și îi mângâie obrazul lui Andy spunea că era deja ora nouă. Băiatul deschise ochii, zâmbi visului ce sta să plece, dar zâmbetul i se șterse îndată de pe chip.  Tristețea aceea veche, dușmănoasă, care își arăta în fiecare dimineață apariția, rânjind, amintindu-i că părinții lui se urăsc. Din ce în ce mai tare.  Irevocabil. Și mama, care îl îmbrățișa atunci melodramatic, șoptindu-i la ureche: o să te păstrez lângă mine, să n-ai nici o grijă. Aruncă pătura cât acolo și se repezi spre fereastră să dea perdeaua la o parte și să deschidă geamul, dar se răzgândi pe loc în clipa în care zări globul verzui de pe covor. Se așeză în genunchi lângă el și luă tableta în mâini, grăbit, și începu înainte să scrie, cu fervoarea acelei inspirații pe care o au uneori scriitorii, dimineața, înainte  ca visul să le  dispară definitiv în negura uitării. Visul lui era despre un trib, sau mai bine zis o gintă de oameni ai cavernelor, așa cum văzuse pe Discovery.

Familia, formată dintr-un bărbat, femeia lui și patru copii, doi băieți și două fete, cu vârste între șapte și cincisprezece ani, se sculau dimineața din adăpostul de crengi, își strângeau în bocceluță averea formată din câteva vârfuri de săgeți și topoare din piatră cioplită, mica rezervă de mâncare și plecau la drum. E grea viața de nomad.  Străbătuseră  munții cu vârfurile albe, care se mai vedeau și acum în spatele lor, și mergeau acum  către miază-zi, către apa cea mare care curgea lin, unde se ascundeau peștii  grași când venea frigul. De aproape un ciclu lunar mergeau fără zăbavă, de când luna era subțire și încovoiată ca un colț de lynx. Bărbatul cresta pe tăblița de ardezie o linie subțire, încovoiată, de câte ori vede luna ca un colț de lynx, cu vârful îndreptat spre soare-răsare, și începea un rând nou de crestături atunci când se dezghețau izvoarele, an după  an.
Evita întotdeauna  întâlnirea cu alți oameni, pentru că alți oameni cândva l-au alungat. Știa că sunt prin preajmă, le vedea rămășițele vetrelor, adeseori răscolea prin cenușa rămasă ca să vadă ce mâncaseră. Oase de potârniche, de iepure sau porc, sau solzi de crap și de caras. Nu-și mai aducea aminte de când făcea drumul acesta de la munte la râu, între un îngheț și un dezgheț.  Tăblița sa păstrează doar atâtea rânduri câte degete are la mâini. Își amintea că a fost mai demult un timp când era împreună cu alți oameni, care îi puneau mâncare dinainte în fiecare seară.  Atunci era și el mic și fără putere cum sunt copiii lui. După aceea, a venit un timp când oamenii aceia nu l-au mai primit.  L-au alungat. Și de atunci rătăcește într-una, la început singur, apoi împreună cu femeia și copiii lor. Se uita în fiecare dimineață la ei, la femeie și la cei patru copii, mai îndelung la băiatul cel mare, căruia părea că-i cerea  părerea, înainte de a pleca din adăpost. Își  întipărise bine  în minte chipurile lor, se înțelegeau doar din priviri.
Acum, alți oameni, mai mulți, se vedeau laolaltă printre copaci, lângă marginea râului. Între adăposturile lor și crâng  ridicaseră un val de pământ și pietre. Nu i-a mai văzut până acum niciodată, de când făcea drumul acesta an de an.

Andy scrise aceste rânduri pe nerăsuflate, apoi se opri. Nu știa cum să mai continue, visul lui se oprise aici. Închise tableta și se îndreptă către bucătărie, din care se auzeau clinchetele tacâmurilor pentru micul dejun.

Florin Giurcă

Am absolvit fac. Automatica București.
De profesie inginer software, profesor de informatică.
Scriu proză SF/F/H. Colaborez la revistele Gazeta SF și Helion. În 2017 am publicat un roman horror, Noaptea lemurienilor, la editura Pavcon, și un roman mainstream, Regele fluturilor, la editura Coresi. În 2018 am publicat un volum de proză scurtătot la editura Pavcon, Efectul Metamorphis, și un roman horror, Confesiunile Omului – cîine.

fgiurca.blogspot.ro/