Mă numesc Marcos. Am vrut dintotdeauna să fiu Cristobal. Nu să mă cheme Cristobal. Cristobal e prietenul meu; eram cît pe ce să spun cel mai bun dar este singurul meu prieten. Gabriela e soția mea. Mă iubește foarte mult și se culcă cu Cristobal.
El e inteligent, sigur pe sine și e un dansator agil. În plus, călărește, știe gramatica latină, gătește pentru femei și apoi le mănîncă la micul dejun. M-aș încumeta să spun că Gabriela e felul lui de mîncare preferat.
Un ignorant s-ar gîndi imediat că nevasta-mea mă înșeală cu Cristobal. Nimic nu poate fi mai neadevărat. Am vrut dintotdeauna să fiu Cristobal și, cu siguranță, fac eforturi cu privire la asta. Încerc să nu mai fiu Marcos. Iau lecții de dans și răsfoiesc manualele din studenție. Știu că nevasta-mea mă adoră. Și iubirea ei e așa de mare încît, biata femeie, se culcă cu el, cu bărbatul care ea ar vrea să fiu eu.
În brațele musculoase ale lui Cristobal, înselindu-l pe acesta, obișnuindu-se cu corpul, caracterul și gusturile sale, Gabriela mea mă așteaptă cu brațele deschise. Răbdarea ei mă umple de bucurie.
Textul este un fragment din The Things We Don’t Do (Pushkin Press, 2014), de Andrés Neuman — scriitor, poet, eseist și traducător argentinian.
Kundera spunea undeva că o biografie este o logică artificială impusă unei succesiuni incoerente de imagini. „Logica artificială” e mereu treaba celorlalţi. Iar imaginile sînt variate: de la filosofie şi teoria identităţii narative la Rothko sau Miro, de la literatura contemporană la blog-uri despre tehnologie, de la traduceri la povestiri mărunte.
Altfel spus: „I am a sample size of one, not statistically significant, nor representative.”
La o primă vedere, pare un stil foarte naiv, pentru un personaj atât de matur. Mă duce cu gândul la un pictor care încearcă să ajungă să deseneze/picteze ca un copil.
ai putea sa ai dreptate. pe mine m-a prins insa. e genul ala de situatie in care afli ca ai pierdut controlul. singurul lucru pe care il mai poti schimba e… propriul sine. si incepi sa iti cladesti o realitate care e la fel de stabila ca o casa din carti de joc, ca un castel de nisip. de unde, probabil, impresia de lipsa de maturitate.
mai toate povestirile din carte sint surprinzatoare, intr-un fel sau altul.
Un text socant de complex in simplitatea lui…. (si al naibii de dur in ciuda dulcei, falsei complaceri)
Mi-a placut la nebunie!
Extraordinar. Un text atât de succint care spune atât de multe. O adevărată artă a retoricii se poate derula dintrânsul, dând viață unei povestiri dinamice, unei piese de teatru, ori a unei nuvele…