Gogu (teatru scurt)

Intro: Masă câmpenească în prim plan, un grătar mai în spate, Gogu întins pe jos undeva și mai în spate. Titel, Marnela, Costel, Floarea și Toni fac drumuri de la grătar la masă, se aduc farfurii, se toarnă-n pahare, se învârte-un mic, se ațâță focul în grătar. Toți îl ignoră pe Gogu care stă întins, cu ochii deschiși, dar pierduți, mai puțin Costel care, din când în când, se uită la el ușor îngrijorat și la restul mirat că nu reacționează. Încearcă să se integreze în zarvă, clinchet de furculițe, zgomot de borcan de muștar desfăcut după mult timp, sfârâit de mici. Mai învârte-un mic, mai aruncă un ochi la Gogu, mai un cot la Toni să-l facă atent, dar ceilalți sunt prea ocupați cu pregătirea mesei și parcă-l evită când îi întâlnesc întrebările din priviri. Cortina.

Scena 1: Titel, Marnela, Costel, Floarea și Toni la masă, în curte, în plină zi, luminos (sau senzație de ziuă)
Costel (ca după o lungă așteptare): Așa, tati! Mănânc și eu un mic ca omu’.
Toni: Buni micii.
Restul: Buni, buni.
Floarea: Măi, mamă, dar ce căldură, voi vedeți? Voi știți ce secetă o să vină? Doamne, când mă uit la copiii din ziua de azi, ăștia născuți cu telefonu-n mână, mamă, îmi și vine să plâng când mă gândesc că când s-o duce sistemul ăsta ei n-or să mai fie în stare de nimic. Ei altceva nu știu. Noi am trecut prin toate treptele, am făcut muncă manuală, ne descurcăm oricum, dar ei, cu toată tehnologia, or să ajungă la sapă de lemn. De fapt, nici măcar sapă de lemn că ei nu știu ce-i aia.
Marnela: Da’ ai văzut că-n Italia apa cu care fierbi pastele acum o folosesc să spele vasele? Și la coafor dacă dau mai mult de două jeturi de apă la un spălat iau alea amendă. Că vine seceta la ei.
(Femeile mai mănâncă un mic).
Titel: Zi mă, Costele, ce mai bem și noi?
Costel: Eu nu, Titele, că-s cu mașina.
Titel: Eee și ce dacă ești cu mașina, mă? Un păhărel de vișinată să guști, așa.
Costel: Nu, nu, Titele, lasă, bea tu.
Titel: Toni, ce bem mă?
Toni: Hai, pune și mie, da’ nu mult.
Costel: Auziți? Da’ ce-are mă, Gogu, voi nu vedeți că-i acolo de când am venit?
Marnela și Titel se foiesc deranjați de întrebare și tac, Floarea și Toni se uită unul la altul fără să zică și să înțeleagă nimic. Cortina.

Scena 2: Titel, Marnela, Costel, Floarea și Toni, tot la masă. Toni joacă table cu Costel răsuciți unul spre altul cu tablele-ntre ei. Titel și Marnela se mai ridică să mai aducă o apă, un șervet, din casă, fiind nevoiți să-l pășească pe Gogu întins aproape de prag, fără să-l bage-n seamă. Mai stau la masă, Titel mai toarnă în pahar și bea tăcut, Marnela mai scutură câte-o firimitură, se mai duce în casă, mai aduce câte ceva, mai pleacă. Floarea stă tăcută, cu o durere pe chip, se gândește la copiii de azi a căror lume se va prăbuși când o să cadă sistemul informatic sau la seceta din Italia. Pare că soarele a început să apună, dar e încă lumină.
Costel, mai pe șoptite, dar nici prea încet, cât să acopere zgomotul plin de patos al zarurilor: Auzi, mă, taică, da ăștia chiar nu se duc la omu’ ăla să vadă ce-are? E acolo de când am venit aici.
Toni: Lasă-i tată că știu ei, ce ne băgăm noi, știi cum e Gogu.
Costel: Eu înțeleg, e bețiv, da să-l lași așa, măcar să-l ducă dracu-n grota lui acolo. Poate are ceva.
Toni: N-are nimic, Costele, e doar beat.
Costel: Păi să-l pună-n pat măcar.
Toni: Așa-i el în fiecare zi, de-aia nu-l pun, lasă-i în pace, noi am venit în vizită, nu ne băgăm.
Costel puțin mai tare către Floarea: Mă mamă, tu vezi? Întreab-o și tu pe Marnela de Gogu, să vadă, să-l verifice, poate nici nu mai respiră.
Marnela face fețe-fețe când îl aude pe Costel că tot întreabă de Gogu, dar se abține să zică ceva.
Floarea: Uite-l că respiră, doar știi că așa face, l-au găsit în șanțuri de-atâtea ori, lasă oamenii în pace.
Costel, neîncrezător, dar resemnat, dând din umeri: Treaba voastră.
Cortina.

Scena 3: Titel joacă table cu Costel peste masă, Toni e lângă Costel și se uită, îi mai dă câte-un sfat de ce să mute din când în când. Deja s-a cam înserat, dar nu de tot, încă se mai văd zarurile.
Toni: Poartă-n casă, (strigă), poartă-n casă! De ce n-ai făcut poartă-n casă c-aveai! Hai, lasă acum…
După alte câteva zaruri.
Toni: Ne! Ne! Nu vezi că rămâi descoperit?
Costel: Lasă-mă-n pace, taică, să joc eu!
Femeile mai schimbă câte-o vorbă despre secetă, ce mai e prin sat, mai mult să nu tacă, nu c-ar avea vreun chef de vorbă de ce căldură-i în curte.
Costel: Zi mă, Titele, nu vrei, după ce facem jocu’ ăsta, să vedem ce-are Gogu?
Titel: Ce să aibă, mă, tu nu vezi că-i mort de beat? Ce să aibă?
Costel: Beat, beat, mă Titele, dar stă așa acolo de când am venit.
Titel ridicând glasul din ce în ce mai tare pe măsură ce începe să i se adreseze lui Gogu și nu lui Costel: Eheheee, de când tot stă prin șanțuri că l-a prostit băutura aia, l-a făcut neom. Eu ce vrei să fac dacă n-am ce face eu? Ce să fac cu el dacă bea, într-una bea, își bea mințili! Lasă-l că la cât l-am adunat din șanțuri m-am săturat! Dacă nu se face om! Mă, dacă nu se face om, n-auzi? Ce să se mai facă la șaptej de ani, ce? Dacă tu numa bei, bei, bei, ce vrei? Ce-ai vrea, să stea cu noi la masă, asta vrei? Dacă nu se spală, se cacă și se pișă pe el! Eu ce vrei să-i fac eu? Zi, ce să-ți fac eu? Eu ziua mă duc la muncă, mă trezesc la cinci dimineața, lasă-mă să-mi văd de munca mea, lasă-mă să mânc un mic, o bere! Mă, nu zic, și eu beau, la un grătar, la o asta, mă da nu m-am distrus așa ca tine, mă, om bătrân! Și mai zice lumea că-s fi-to, da’ cum dacă tu nu ești om, mă? Dacă tu te caci, te piși, dacă nu se mai înțelege oaminii cu tini! Dacă el nu se spală niciodată, tu știi ce-i aia că nu se spală? Om avea veceu’-n curte, dar noi ne punem apă-n lighean și ne spălăm așa cum putem. Dar când îți ia băutura mințili ce să te mai speli? Stai și puți și te piși pi tini!
Floarea: Hai, gata, Titele, lasă-l în pace, lasă-l.
Titel repezit: Da’ ce-i fac eu ceva eu? Nu-i fac eu nimic eu.
Marnela iritată: Hai, lasă-l, taci adică că m-am saturat.
Cortina.

Scena 4: Toni și Floarea stau tăcuți la masă, Marnela și Titel se mai învârt prin jurul grătarului, mai trec în casă pășind peste Gogu, mai aruncă apă pe cărbuni, Costel fumează în picioare și se uită spre Gogu, apropiindu-se din ce în ce mai mult. Pare că nimeni nu-l vede că se apropie de bătrân, cu excepția Marnelei care se strâmbă ca pentru sine că nu mai poate Costel de grija bătrânului. Până la urmă, după ce termină țigara și-o aruncă la câțiva centimetri de Gogu se uită lung la el, se așază pe vine deasupra capului lui și caută să se uite dedesubt, dar cum deja s-a întunecat nu mai poate vedea chiar bine, se chinuie să vadă, e nesigur dacă pe dedesubt o fi sânge sau doar umbre și întuneric. E seară.
Costel: Mă, Titele! Ia vino să te uiți și tu că cred că Gogu are ceva la cap. Nu-mi dau seama, că-i întuneric, dar stă de cinci ore așa, ce doamne iartă-mă?
Titel se apropie croncănind: Ce să aibă mă, nu ți-am spus eu ce-are?
Costel: Ia vezi.
Îl întorc pe-o parte, pe alta, unul îi ridică capul, altul o mână, Gogu stă nemișcat, privește pierdut, cu un zâmbet tâmp pe față și nu le răspunde când îl zgândăre și-l întreabă dacă are ceva, dar pare că face efortul să zică acolo ceva și cum nu-i iese nimic caută să zâmbească puțin mai tare, atât cât îi permite amorțeala beției.
Titel: Ăsta are ceva la cap, mă.
Costel: Da? Vezi tu? Că eu nu văd prea bine.
Titel: Ia stai să bag lanterna.
Titel își scoate telefonul din buzunarul de la piept și se uită prin zona capului lui Gogu cu lanterna.
Titel: Da mă, uite sângi, ăsta s-a lovit la cap. Hai, ajută-mă să-l bag în casă.
Costel: Hai, tu ia-l de picioare că-l iau eu de-aici.
Costel e mai vânjos și se apucă să-l urnească de la subraț pe Gogu, dar icnește puternic, se vede că bătrânul e mult mai greu decât pare.
Titel: Hai mă!
Costel: Stai, Titele, că-i greu, stai ușor!
Până la urmă reușește să-l ridice și cum Gogu nu era căzut departe de grota lui, Costel dă cu spatele privind cu atenție să nu dea peste ceva și-l duc înăuntru (în întuneric, nu se mai vede nimic, dar se aud vorbind).
Costel: Unde-l punem? Lasă-l puțin jos să aprinzi o lumină.
Titel: Ce lumină, mă, n-are lumină.
Costel: Cum n-are lumină?
Titel: N-are, uite-așa. Mai vrei să aibă și lumină? N-are.
Costel: Păi el stă în grotă, așa, la propriu?
Titel: Da, domnule, n-are, și-așa să zică mersi decât în șanț. Oricum e plin de purici aici, hai să chemăm o salvare să vină să-l ia. Nevastă! Hai să chemăm o salvare pentru ăsta!
Marnela: De nu l-oți fi lăsat voi acolo pe jos că stătea bine, eu nu știu la ce vă-ncurca!
Cortina.

____

O adaptare în 4 personaje a piesei Gogu se va pune în scenă într-un spectacol-coupé în cadrul căruia se vor juca două piese scrise de Emilia Toma, în regia Ruxandrei Bobleagă. Spectacolul are loc pe 10 februare la ora 19:00 la sediul Asociației Hearth din Strada Parfumului, nr. 19.

Emilia Toma

Prozatoare, sociolog de profesie, Emilia Toma (n. 1989), este autoarea romanelor De la zero (2022), O numărătoare inversă (2021) și a volumului de nonficțiune Terapie pe salteaua de pilates (2020).

A publicat proză scurtă în antologiile colective, Femei, bărbați și faptele lor (Editura Litera, 2023), Dragostea când te doare (Editura Litera, 2022), În umbra timpului (premiat în cadrul primei ediții a concursului de proză scurtă organizat de Editura Biscara, 2021) și Lirica unui miez de toamnă (Editura InfoRapArt, 2021) și contribuie cu texte literare, eseuri, opinii în revistele literare LiterNautica, O mie de semne, Echinox, LiterOmania, PROEZIA, Revista Golan, Planeta Babel și altele.

Are un master în Sondaje de Opinie, Marketing și Publicitate, la Universitatea din București, la începutul carierei a cochetat cu jurnalismul în calitate de redactor în cadrul publicației ZIUA Online (2011), iar în prezent îmbină sociologia ca meserie de bază cu psihologia, o pasiune mai veche, ambalând în ficțiune literară teme precum abuzul, traumele și consecințele acestora pe termen lung.