Sâcâiala, de A. P. Cehov

 

Dascălul Otluvakin stă în strană și ține între degetele lui groase o pană de gâscă, cu partea de sus roasă între dinți. Fruntea îngustă i s-a încrețit, iar pe nas are pete de toate culorile, de la trandafiriu până la albastru închis. În fața lui, pe scoarța roșcată a Pomelnicului Floriilor, se află două sferturi de coală. Pe unul din ele e scris Pentru sănătatea celor vii, iar pe celălalt Pentru odihnirea sufletului celor morți, și sub ambele titluri se înșiră o coloană de nume. Lângă dascăl, în picioare, cu o traistă atârnată de umăr, stă o băbuță. Pare neliniștită și chinuită de gânduri.
– Și mai ce? întreabă dascălul, scărpinându-se agale după ureche. Hai, zi-i mai repede, că nu am vreme de pierdut. Trebuie să încep să citesc Ceasurile împărătești.
– Acușica, maică, acușica… Ia scrie mata: pentru sănătatea robilor lui Dumnezeu: Andrei și Daria cu copiii lor… Mitri și iar Andrei, Antip, Maria…
– Ei stai, nici așa pe nerăsuflate… că nu dau turcii! Ia-o mai domol…
– Pe Maria ai scris-o? Apăi zi-i înainte: Kirill, Gordei, Gherasim, pruncul adormit întru Domnul, Pantelei… L-ai scris pe răposatul Pantelei?
– Stai, stai nițel: Pantelei e mort?
– Mort, Dumnezeu să-l ierte! – oftează bătrâna.
– Păi atunci de ce-mi spui să-l trec la “sănătate”? se burzuluiește dascălul, ștergându-l pe Pantelei și trecându-l pe lista cealaltă. Ei, păcatele mele! Vorbește limba, cu judecată, nu le încurca. Cine mai este pentru “odihnirea sufletului”?
– Pentru “odihnire”? Stai puțin… Acuși, maică.. Hai, scrie: Ivan, Avdotia, iarăși Daria, Egor.. Așa… acum scrie: ostașul Zahar… Sînt patru ani de când l-au luat în armată și de atunci nu am mai auzit nimic de el.
– Care va să zică a murit?
– Da’ cine poate ști? O fi murit, n-o fi murit, mata scrie-l acolo.
– Păi unde să-l scriu, păcatele mele! Dacă e mort, trebuie să-l trec la “odihnire”, dacă-i viu, la “sănătate”. Cine să vă înțeleagă?
– Hm! Apăi eu zic așa, drăguță: mata scrie-l și colo și colo, și pe urmă om vedea. Lui totuna o să-i fie, că l-ai scris ici, ori că l-ai scris dincolo: era un om de nimic, un zevzec. Ai scris? Așa… Ia mai scrie: pentru odihnirea sufletului lui Mark, Levonti, Arina… Așa, acum scrie: Kuzma cu Anna, Fedosia care bolește…
– Fedosia care bolește la “odihnire”?! Ptiu!
– Cum?! Ai vrut să mă treci pe mine la “odihnire”? Că eu sînt Fedosia. Ești scrîntit, maică?
– Păi vezi că tu mă încurci, deșteapto? Dacă nu ai murit, spune că nu ai murit, că n-ai de ce să te înghesui la morți. Atâta știi: să mă încurci! Poftim, acum trebuie să o șterg de aici pe Fedosia și s-o scriu dincolo. Ț-ț-ț! Am stricat bunătate de hârtie… Așa… Acum stai și ascultă: am să citesc și ai să-mi spui dacă e bine. Pentru sănătatea lui Andrei și Daria cu copiii, iarăși Andrei, Antip, Maria, Kirill, Gherasim, pruncul adormit întru Domnul… Gher… Stai! Cum de a nimerit aici copilul Gherasim? Adormit întru Domnul și uite-l aici la “sănătate”! M-ai zăpăcit de tot, amărâto! Bată-te să te bată că m-ai năucit!
Dascălul clatină cu obidă din cap, îl șterge pe Gherasim și-l trece la morți.
– Ei, acum ascultă, pentru sănătatea Mariei, a lui Kirill, a ostașului Zahar… și a mai cui?
– Pe Avdotia ai scris-o?
– Pe Avdotia? Hm! Avdotia… Avdotia… cercetează dascălul amândouă listele. Așa… Parcă-mi aduc aminte că am scris-o dar acum s-o ia naiba că nu o mai găsesc… A, uite-o: e trecută la morți.
– Avdotia la morți? se miră băbuța. Păi bine maică, nici nu a împlinit anul de când s-a măritat și mata chemi moartea pe capul ei? Ca o piază rea?! Vezi cum le încurci, drăguță, și tot pe mine te superi. Când scrii se cuvine să te gândești la Cel de Sus și să fii cu inima împăcată. Că dacă ai să scrii așa, cu năduf, are să se bucure diavolul. Că el te-a năucit așa.
– Taci că mă zăpăcești!
Dascălul se încruntă și după o matură gândire, o șterge cu grijă pe Avdotia de pe lista morților. La litera “d”, pana i se poticnește, scârțâie și împroșcă cu stropi mari. Dascălul se oprește din scris și se scarpină la ceafă, perplex.
– Care va să zică Avdotia trebuie scoasă de aici, mormăie el, și scrisă dincolo… Așa e? Stai, stai ușurel, dacă o scriu acolo, se cheamă că este pentru “sănătate”. Dacă o trec aici e pentru “odihnirea sufletului”. M-a buimăcit de tot baba. Uite că și ostașul Zahar s-a nimerit tot aici. Naiba l-a adus și pe ăsta! Nu mai pricep nimic. Trebuie să o luăm de la capăt.
Dascălul ia din dulăpior alt sfert de coală albă.
– Ei, dacă-i așa, scoate-l pe Zahar, spune băbuța. Lasă-l în plata Domnului, scoate-l, șterge-l de tot.
– Mai taci din gură!
Dascălul înmoaie tacticos pana și copiază pe coala cea nouă, unul după altul, numele de pe cele două hârtii.
– Am să-i scriu pe toți la un loc, la grămadă, zise el. Mata să iei hârtia și să te duci cu ea la părintele diacon. Să descurce el cine-i viu și cine-i mort. El trebuie să priceapă că a făcut Seminarul. Pe mine poți să mă tai și tot nu înțeleg nimic din pomelnicul ăsta.
Bătrâna ia hârtia, întinde dascălului o monedă veche de o copeică și jumătate, apoi se îndreaptă cu pași mărunți spre altar.

 

Imagine: detaliu după un tablou de Shumkin Anatoly


3 comments

  • Nu am tradus niciodata un text literar. Imi imaginez ca este o rescriere a unor idei, mai mult sau mai putin apropiate de textul original. Traducerea cuvant cu cuvant ar duce la o confuzie totala. O munca laborioasa si complicata, mai ales atunci cand e vorba de un clasic. Pentru cineva care merge, sau cel putin mai trece pe la biserica, atmosfera si conversatia sunt cat se poate de realiste si convingatoare. Surprinzator faptul ca nu s-a schimbat mai nimic de peste un veac. Mai demult surprinsesm o discutie intre literati cum ca un text ar trebui sa fie re-tradus cam la 20-30 de ani pentru a fi adaptat la limbajul curent aflat mereu in evolutie si schimbare. Si mai bine ar fi sa poti citi textul in original, care ramane neschimbat pentru eternitate. Pacat ca munca unui traducator, de cele mai multe ori ramane in anonimat si doar foarte putini fac diferenta intre traducerile aceluiasi text. Stiu ca traducerile Decameronui in romana fac subiectul unor lungi discutii si controverse. Desi textul se citeste cu usurinta si placere ma intreb cine poate aprecia contributia traducatorului? Sau e doar o munca de voluntariat si pasiune, la fel ca intretinerea unui site de proza scurta?

  • Nu stiu dar cel putin aici pe site, dupa mine, traducerile care sint cit de cit valoroase sint cele la „opere” nepublicate in limba romana. Asa cum m-am chinuit la asta:
    https://liternautica.com/tarquin-hall-vish-puri-02-fragment-cazul-omului-care-a-murit-de-ris/
    Subiectele din romanele lui Tarquin Hall sint f potrivite societatii noastre (actiunea romanelor lui se desfasoara in India).
    Cel de fata e din engleza, traducere dupa traducator :) In plus e Cehov, clasic…

  • Un mare scriitor de teatru, umorist arhaic, nemuritor. M-am distrat copios, și tot repet prin anumite comentarii: traducătorul de literatură trebuie să fie la rândul lui scriitor, ca să traducă cu succes din literatura internațională, să și intuiască și să dea farmec ceea ce traduce. Cred că ai tradus din engleză: „La litera “d”, pana i se poticnește”; de la death. În rusă la mort se spune: „smiert”! iar „s”-ul lor se scrie cu C ! Aprecieri, Cornel, pentru lucrul bine făcut!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *