Sales Executive Manager

Un cancer vaginal a fost responsabil pentru cel mai exploziv orgasm din viața ei. De fiecare dată spune la fel, dar de data asta chiar a fost cel mai cel. Au contribuit timpul îndelungat de când punea totul la cale, îndoiala, lipsa semnalelor evidente strecurate ingenios printre zeci de alte semnale interpretabile în fel și chip, dorința, speranța, așteptarea. Așteptarea. Așteptarea. Bărbații ăștia, își spunea, trebuie să le zici concret, altfel poți să aștepți mult și bine. De luni întregi de când se tot perpelea pe toate părțile și nu reușise să-și dea seama ce era în mintea lui. Și-a amintit ce i-a spus mama ei într-un moment de sinceritate prea sinceră. La mine, „Nu vreau să dorm singură în seara asta” a fost fraza care a făcut lumină în capul lui și apoi în viața mea. Bărbații au nevoie de ajutor. Subtilitățile nu funcționează. Și cum să-i ajuți pe ăia însurați? Măcar mama ei se îndrăgostise – până la urmă – de unul liber, de ce să piardă vremea cu subtilități? Bine, mama, dar zi-mi oleacă cum vine treaba cu ăștia luați, o-ntrebase atunci. Mama trecuse și prin asta, dar nu i-a dat niciodată prea multe detalii.

Niciodată, cu excepția acelei zile când s-au dus împreună la mall, nu că nu s-ar duce des împreună la mall, dar atunci chiar a fost deosebit și de neuitat, tocmai datorită acestei mărturisiri spuse pe nerăsuflate, ca un șuvoi de cuvinte ieșit printr-un alt orificiu decât gura mamei, unul de obicei închis ermetic, sigilat în dreptul inimii. Erau în parcare, abia lăsaseră mașina, vorbeau nimicuri, despre unde să mănânce, despre ce și-ar lua de prin magazine dacă tot au ajuns acolo, când mama a început, ca-n transă, privind în față spre nicăieri, revăzând clar amintirea, nu zidul parcării, nu culoarul șerpuind spre intrarea în mall, nu oamenii pe lângă care treceau.
– Exact în parcarea asta eram, nu demult. Am parcat, am pus mașina la încărcat, urma să mă plimb vreo oră prin mall, tu cred că erai în Deltă, am zis să fac niște cumpărături, să mă-nvârt prin magazine cât să se încarce, nu musai 100%, pe la 70% să ajungă și era suficient, o aduc doar aici pentru că e gratis, știi doar, dar, când să plec, am văzut alături o altă mașină, inima a început să-mi bubuie puternic, înăuntru, rucsacul de laptop, inima-mi sare din piept, sacoul, inima mi-o ia la goană, gelul dezinfectant, inima îmi zvâcnește în tâmple, umbrela, inima îmi arde toracele, umerașul cu schimburi, inima mi se duce-n abdomen, pachetul de gume – aceeași marcă mereu –, inima îmi pulsează în tălpi, parfumul, îmi pulsează și-n uter, scaunul de copil – iar asta e partea mai neplăcută… – și-am scos mașina de la încărcat și-am plecat imediat.
Continuase atunci să se uite înainte, ca la o fotografie care o bucură.
– Da… pricep, i-a răspuns fata și ar fi vrut să știe mai multe, dar fără a-și incomoda mama. E ok, a continuat, sperând s-o facă să mai spună ceva.
– Da, mi-am dat voie. Nu m-am certat că-mi bate inima, chiar dacă povestea e absolut terminată.
Și terminată a fost și discuția despre acea rătăcire a mamei.

Deci era însurat, se gândise ea mai târziu, mama a zis de scaunul de copil, sigur era însurat!

– Cum să fie cu ăștia luați? Ce vrei să-ți zic?
– Zi-mi așa… Zi-mi dacă mai are rost să-i ajuți cu subtilități.
– Ideal ar fi să nu ajungi să te-ntrebi, dar mă uit la tine și e tardiv, stai liniștită, nu cu mine te îmbujorezi, iar dacă te-ntrebi, mai degrabă, cum de-ai ajuns aici, e vorba de-o portiță lăsată de cea de-acasă.
– Hm! El nu pare genul s-o comită.
– Ești naivă și te iubesc. Ai fost cuminte când erai mică, așa ai rămas și acum.
– Mama!
– Dar ce? Dacă așa ești. Cel mai bun copil. Altfel cum rezistam eu cu tine bebe la 17 ani?
– Eviți.
– Glumesc doar. Draga mea.
A tras aer în piept, cât să-și amintească de toate lecțiile pe care le învățase direct, prin metoda dură, cum se zice, fără a i le fi spus și ei vreodată cineva, așa cum se pregătea să facă acum.
– Nu țin eu vreodată să-ți cer detalii, dar și când o fac, ești sinceră.
A zâmbit spre fiica ei ca și cum ar fi fost cea mai frumoasă mamă din lume.
– În ce relații ești cu tipul ăsta?
– Niciunele.
– Ei.
– Absolut. Tocmai că nu sunt… Adică avem o incredibilă chimie în ce privește umorul, ATÂT, mă crezi?
– Bine-nțeles că te cred.
– Știi că dacă mă faci să râd mă dezbrac.
– Sigur că știu, oare cu cine-oi semăna?
Mama a râs cu niște ochi de parcă s-ar fi privit pe sine de mai demult.
– Și mă gâdilă… la figurat, înțelegi?
A râs iar, de parcă ar fi primit prima felicitare lucrată manual pe când fata era la grădiniță și încă scria litrele pe dos.
– Sigur că te gâdilă. Și mai ce?
– Și mă-ntreb de ce se ocupă cu asta, când are obligații acasă.
– Sigur că te-ntrebi.
– Mama!
– Iubita mea, mi-e dor de lucrurile astea, mă crezi? Știu cum e să te perpelești de să-ți vină să rupi pielea de pe tine, văd că așchia…, mă rog, cunoști vorba, dar eu acum m-aș bucura de ele, chiar dacă atunci îmi doream să le fac să dispară. Am greșit, cândva aș fi spus că mult, azi mă gândesc că e doar… multicel, în fine, nu contează, dar au fost ale mele. N-o să-ți țin vreo lecție de cucerire a bărbaților însurați, dar în primul rând nu te blama. Câtă vreme te gâdilă, pana e la el.
– Dar nu știu dacă o face intenționat.
– Dacă ai ajuns să te-ntrebi lucrurile astea, cumva tot o face. Cheia, în orice câștig emoțional asupra unei persoane, constă în a-i câștiga mintea. Cât de naiv să fie bărbatul ăsta încât să nu o știe?
– Fix asta mă-ntreb și eu.
– Și tu care ești mai pe sapio, așa, ca mine, haha, cu-atât ești mai ușor câștigată printr-o corectă și constantă excitare a creierului.
– Ma-ma!
– Dar de ce, așa este! M-ai întrebat, așa este, și tu știi. Și da, de aici se poate ajunge, bineînțeles, la orice. Iar toate astea pe fondul unei carențe din partea partenerului oficial, care se presupune că ar trebui să preîntâmpine orice posibile tentații ce pot apărea din exterior, însă nu prin control și gelozisme, ci prin a oferi. Adicătelea…
– Nu poți să nu te scălâmbăi…
– …dacă vrei să-ți ții partenerul lângă tine, trebuie să vii tu în permanență și să faci ceea ce ar fi posibil să facă alții. Adică: excitație fizică, psihică, emoțională, surprindere, scoatere din rutină, ectțetera, ectțetera.
– Nu te mai prosti… of.
– Păi prea iei în serios niște fluturi în stomac.
– Dar tu zici cum să ții pe cineva lângă, or eu, în fine…
– Ajungem și-acolo. Concret, dacă ți se pune pata pe oricine pe lumea asta, cea mai eficientă metodă de a avea persoana respectivă din toate punctele de vedere este să îi exciți creierii, pentru că de acolo pleacă tot. Și dorința fizică, sexuală și așa mai departe. Și nu trebuie să fie sapio ca noi, hue, hue, din contră, și o maimuță dacă reușești să o exciți la cap dup-aia poți s-o babardești.
– Ești imposibilă, jur!
– Hai lasă… Că de asta te-am făcut când eram mică, să nu mă cenzurez.
– Să nu intrăm nici în detaliile alea. Și dacă are deja toate lucrurile de care zici?
– Ideea e că oricât de multe ți-ar oferi un partener, cumva tot se găsește o portiță pe care să reușească să se strecoare un intrus din exterior și să se-agațe.
– Mulțumesc.
– Îți spun exact cum stă treaba, nu mă uit că ești făcută de mine. Degeaba scoți limba. Mie mama nu mi-a zis de menstruație nici când i-am venit cu burta la gură, haha.
– Iar mă duci în zone întunecate, lasă-mă! Că mă simt vinovată.
– Dar tu chiar nu vezi ce împăcată sunt eu oare? Cum să te simți vinovată?
– Că ți-am distrus.
– Nu mi-ai distrus nimic. Tocmai de-asta măiestria aia mare, pe care foarte puțini o au în lumea asta, este să reușești să-ți ții lângă tine partenerul oferindu-i chiar tu absolut toate șmecheriile. Deci cumva asta e cu dus și-ntors. Dacă vrei să-ți ții partenerul lângă tine, identifici tu toate posibilele portițe, adică tot ce-i place lui și acolo să-l exciți în permanență, intelectual, fizic, psihic, cum ziceam, sau, dacă vrei să cucerești pe cineva, atunci trebuie să identifici acea portiță nesupravegheată de partenerul actual și să intri tu pe ea.
– Zici că ești de pe tik tok.
– Fata mea frumoasă!
– Ghhhhhrr.
– Bine… că tot ce ți-am zis aici sunt de fapt tehnici de negociere și manipulare, dar lăsăm.
– Adică cu astea lucrezi tu la job?
– Doar nu sunt vreo perfectă la capitolul relații, sper că ai remarcat în toți anii ăștia. Tot ce zic aici sunt tehnici de vânzare de fapt. Vânzare și negociere. Și manipulare. Puțân.
– Ești o șmecheră tu.
– Sigur că sunt. Când vrei să cucerești pe cineva, practic vrei să-i vinzi ideea că tu ești persoana ideală cu care să-și petreacă timpul și să-și împartă trupul.
– Eu te iubesc și-așa.
– Doar tu.
S-au îmbrățișat zâmbind, iar acum își amintește cu rușine de discuția avută, cu regret. De parcă ea ar fi vinovată de cancerul vaginal al celeilalte femei, cel datorită căruia a avut parte de cel mai exploziv orgasm din viața ei.

Emilia Toma

Prozatoare, sociolog de profesie, Emilia Toma (n. 1989), este autoarea romanelor De la zero (2022), O numărătoare inversă (2021) și a volumului de nonficțiune Terapie pe salteaua de pilates (2020).

A publicat proză scurtă în antologiile colective, Femei, bărbați și faptele lor (Editura Litera, 2023), Dragostea când te doare (Editura Litera, 2022), În umbra timpului (premiat în cadrul primei ediții a concursului de proză scurtă organizat de Editura Biscara, 2021) și Lirica unui miez de toamnă (Editura InfoRapArt, 2021) și contribuie cu texte literare, eseuri, opinii în revistele literare LiterNautica, O mie de semne, Echinox, LiterOmania, PROEZIA, Revista Golan, Planeta Babel și altele.

Are un master în Sondaje de Opinie, Marketing și Publicitate, la Universitatea din București, la începutul carierei a cochetat cu jurnalismul în calitate de redactor în cadrul publicației ZIUA Online (2011), iar în prezent îmbină sociologia ca meserie de bază cu psihologia, o pasiune mai veche, ambalând în ficțiune literară teme precum abuzul, traumele și consecințele acestora pe termen lung.