Am scris acest articol cu intenția de a ”premia” cu aprecieri critice pozitive textele de proză, finaliste sau nu, care mi-au atras atenția în ediția a II-a a concursului de proză LiterNautica. După cum știți, redactorii site-ului au avut privilegiul de a-și exprima zece voturi, însă cu toate acestea unele texte nu au putut fi introduse în acest clasament, fapt ce mă întristează pentru că nu înseamnă neapărat că autorii acestora nu ar fi meritat să se regăsească între cei zece finaliști, ci doar că au avut concurență serioasă la celălalt capăt al topului. De dragul literaturii de calitate însă, aș dori să îi încurajez pe cei ale căror texte au rămas în umbra anonimatului și să încerc cumva să le scot la iveală prin intermediul acestui articol. Sunteți cu toții liternauți desăvârșiți, de aceea vă invit să activați pe LiterNautica, să continuați să publicați texte și să comentați pe marginea altor texte apărute pe site. Împrieteniți-vă cu alți autori, încurajați și criticați dacă este cazul. Fiți sinceri cu voi înșivă și față de ceilalți. Fiți cititori și scriitori deopotrivă. Haideți să susținem această comunitate online, să o facem cea mai activă și agreabilă dintre toate, de dragul literaturii!
În votul meu, am notat textele cu note de 1 la 5, însă niciunul dintre ele nu a reușit să obțină notă maximă, la fel cum majoritatea nu au primit nici măcar un punct. Am fost dezamăgit de multitudinea de greșeli ortografice și gramaticale, de banalitatea unor fraze sau a întregii intrigi, în fine, de conturarea incompletă sau incoerentă a personajelor și a acțiunii în unele texte. Am fost însă și răsplătit pe de altă parte cu texte de proză bune și foarte bune, chiar dacă nu perfecte din toate punctele de vedere. Le voi trece în revistă în ordinea crescătoare a punctajului acordat.
Astfel, textele cărora le-am acordat un punct sunt următoarele:
Textul 88: Trăsnea, gramatica și centaurienii (remix)
Fără să înțeleg bine de ce textul este un remix (am încercat să-l citesc cântând, însă nu a sunat nicicum – se datorează, poate, vocii mele de măgar), am retrăit experiența literară a lecturării ”Amintirilor din copilărie”. Avem și Nică, avem și Humulești, e drept că domnul Creangă nu pomenea de extratereștri, însă s-a înțeles de la început că tenta e parodică, absurditatea intrigii fiind un experiment menit să producă și să întrețină ironia. La mine a funcționat. Mi-a plăcut în special dialogul: foarte bine ancorat în realitate.
Textul 78: Semnătura
Fără îndoială un text bine scris ce și-a meritat locul în finală. Faptul că nu i-am acordat mai multe puncte în votare se datorează probabil faptului că deja citisem alte texte cu trimitere la ceasuri, ceasornicari. Se pare că aceasta a fost tema concursului: ceasul, alături de moarte. Trist! Nu cred însă că i-am făcut o nedreptate neincluzând textul în Top 10, pentru că totuși încerc încă să găsesc o semnificație la toată chestiunea asta…
Textul 77: Scrisoarea unui copil tâmpit
Mare păcat că textul nu a fost votat și spun asta fiind conștient de faptul că nici eu nu am făcut-o. Am avut, desigur, reținerile mele (numărul restrâns de opțiuni – deși 10 la număr – mi-a impus să triez o triere), însă dacă e să analizez aspectele pozitive, aș spune că textul acesta se încadrează perfect la categoria originalitate. Modul în care este redactată scrisoarea nu poate fi decât unul desprins din realitatea adolescenților neînțeleși, iar finalul este excepțional, aruncă pata aceea de tragic ce vine ca o minge ridicată la fileu; protagonista lasă deoparte ironia aspră și definitivează scrisoarea, confirmând, de data aceasta nu fără să emoționeze cititorul, maturitatea precoce mai sus demonstrată. Titlu de efect, însă cu două tăișuri, poate avantaja, însă nu neapărat.
Textul 76: Sarmale și Chopin
Un text creat în mod inteligent, care seamănă cu cel câștigător, Tanti Zelma, dar este, de fapt, total diferit. Am apreciat faptul că autorul nu a declarat îndată ce rol are Alma în familia Josephinei, ci la un moment dat în destăinuirea acesteia din urmă. Această gradualitate caracterizează întreg textul. Gradual, cititorul descoperă câte ceva din viața celor două personaje, gradual autorul conturează relația strânsă dintre ele. Finalul neașteptat a fost o surpriză plăcută: cititorul parcurge întâi cealaltă perspectivă, apoi asistă la un fel de migrație, înainte și înapoi, între conștiința Almei și cea a Josephinei. Un experiment interesant, eterogen, așa cum se prezintă, de altfel, și amestecul dintre sarmale și marele compozitor.
Textul 57: Noe
Textul creează un întreg univers. Complet nou, cu reguli noi, impuse de autor, timp și spațiu indeterminat. Fără îndoială, nu duce lipsă de originalitate: îl remarci imediat, însă ceva parcă nu se leagă în această creație. Personajele, trăirile lor, rămân undeva pe fundal, imprevizibile și neînțelese, ca și momentul apocaliptic în care acțiunea se desfășoară. Fraze inteligente și de efect nu lipsesc și își fac bine treaba acolo unde apar: Fără spectatori, Venus din Millo este doar o femeie moartă fără nicio mână. O întrebare mi s-a înfiripat în minte și mi-am amintit de ea acum, chiar și la două săptămâni după prima lectură: o mamă, oricât de iresponsabilă și disperată ar fi, ar decide ca în momentul ultim al vieții sale să își abandoneze copiii într-o încăpere și să se lase la voia întâmplării undeva în haosul de afară? Nimic sexual. Iată reținerea mea.
Textul 39: Fereastra lui van Dijke
Nu mă așteptam ca acest text să prindă finala, dar iată, gusturile nu se discută. Cu atât mai bine! Mi-a transmis încă din titlu senzația de plasticitate. Da, este foarte expresiv. Autorul poate fi comparat cu un pictor ce întocmește un tablou înaintea cititorilor. Încadrează foarte bine fundalul, apoi îl populează cu scene din viața de zi cu zi. Ele nu au nicio legătură, nicio importanță – aparent. Privit însă de la distanță, totul capătă sens. La sfârșit, întorcându-te la punctul pe care l-ai privit în primă fază prin ochii copilului neastâmpărat, descoperi că, de fapt, totul face parte din aceeași compoziție și că, lucru mai important, acel punct inițial și final este determinant în interpretarea întregului. Fereastra lui van Dijke este panoul, ecranul ce desparte obișnuita lume, prinsă în capcana de miere a grijilor cotidiene, de artă, de adevăr.
Textul 18: Cât de mult am iubit-o pe Malvina
Da, acestui text i-am acordat un punct, chiar dacă încă de la prima propoziție am avut o reținere: E o căldură de-ți vine să borăşti. Îți trebuie curaj să începi astfel un text de proză! Devine însă amuzant mai târziu, atunci când este descrisă pânda și dialogul dintre personajele masculine. Avem nevoie și de astfel de texte în experiența de cititor, măcar pentru a fi de acord asupra faptului că scrierea prozaică poate reda viața de zi cu zi, fără a îi aduce nicio modificare, continuând să fie denumită artă, literatură. Nu toate personajele posedă acel nivel intelectual care îi permite cititorului să creeze proză de mare profunzime, iar acest text este dovada că și cele mai superficiale dintre ele își pot găsi o peșteră în muntele literaturii. Cântărește însă mult și modul în care scriitorul alege să le reprezinte.
Textele notate cu două puncte sunt următoarele:
Textul 84: Tabu
Textul acesta este foarte bine scris. Descrie perfect epifania lui Joyce: momentul în care un simplu obiect (fotografia, în cazul acesta), fapt, situație obișnuită evocă în interiorul nostru înțelesul unui anumit eveniment la care am participat (înmormântarea) sau al unei anumite senzații pe care am trăit-o la un moment dat. Dar e mai mult decât atât. Detașarea cu care protagonista narează totul, privind prin ochii copilei de atunci, dar cu mintea matură, lucidă de acum, oferă cititorului o perspectivă unică (ba chiar, aș adăuga, cea mai bună dintre toate). Fina ironie nu lipsește, este bine proporționată și atent introdusă. Pe lângă tot ceea ce a vrut să transmită autorul, încă ceva poate prezenta un interes major pentru cititor: tradiția românească a înmormântării. Ceremonia însăși devine parcă, la rândul ei, personaj al acestui microunivers.
Textul 42: Gyokuon
Scrierea unui text istoric de proză nu e treabă ușoară iar autorul acestui text s-a întrecut pe sine. Odată ce scriitorul se informează cu privire la context, trebuie să facă tot posibilul ca personajele sale să fie cât mai credibile, adică acțiunile și gândirea lor să coincidă întru totul cu rolul social pe care îl îndeplinesc și momentul istoric ales. Acest lucru a ieșit de minune aici. Femeia…se materializează…ca explozia unei grenade. Prețios!
Textul 24: Cu bicicleta spre Sasca Montană
Textul face parte din categoria aventură. Locurile sunt descrise cu precizie și sensibilitate artistică. Povestea în sine nu e una neapărat excepțională, însă elementul revelator de la final, între timp, mi-a devenit soţie, aruncă o anumită încărcătură emoțională asupra întregului. Cititorul nu poate decât să exclame: ce frumos! Nostalgia vremurilor trecute prinde chiar și pe cititorii mai tineri: dragostea pură și exprimarea sa într-un mod inedit, așa cum este cel al protagonistului-maratonist-ciclist, poate constitui un punct important de referință, iată, chiar și în literatura contemporană.
Textul 13: Bălcescu
Nu știu ce mi-a plăcut mai mult la acest text. Să fi fost oare faptul că face parte din categoria celor amar-ironice, să fi îndrăgit protagonistul (ceea ce nu ar putea fi decât meritul autorului), replicile foarte potrivite cu realitatea locului descris, cu etatea și funcția fiecărui personaj respectiv cu împrejurarea istorică, jocurile deloc întâmplătoare de cuvinte precum: „Alo, Gura? Aici Fundu!”. Plictiseală…? Fiecare element în parte are locul și rolul său bine determinat aici, iar toate împreună nu pot decât să alcătuiască o proză scurtă nu doar agreabilă ci, iată, chiar foarte apreciată.
Textul 4: Adio, sarmale
Despre textul acesta pot spune că am avut o reținere în a-l vota. Până la urmă am făcut-o, deoarece ar fi fost păcat să nu apreciez stilul original, direct (textul nu pare scris ci povestit, ca și cum scriitorul s-ar fi limitat la rolul de grefier, înregistrând un dialog amical într-o berărie între câțiva prieteni care au trecut printr-o pățanie de toată frumusețea), naturalețea exprimării precum și lejeritatea, detașarea vocii narative. El întregește hashtagul sarmale, o altă temă preferată, se pare, de concurenții acestei ediții. Nostim de intricat de la început până la sfârșit, textul oferă cititorului o felie de viață, de cotidian, deloc banală și nici întâmplătoare: autoarea (nu mi-a venit să cred când am văzut că a fost scris de o femeie) a știut întocmai ceea ce a vrut să transmită și cum anume să o transmită. Locul acestui text în finală este cu siguranță meritat, în ciuda oricăror perplexități (de care nici eu nu duc lipsă, recunosc) pe care le-ar putea stârni.
Textele care au primit 3 puncte și care reprezintă elita votului meu sunt:
Textul 85: Tanti Zelma
Textul intră la categoria ”mătuși”, chiar dacă Zelma nu e chiar mătușa naratoarei, din care mai face parte Sarmale și Chopin, spre exemplu. Dimensiunea istorică este foarte bine conturată, textul aduce în prim plan o nouă sensibilitate, fluență și amestec de vechi și nou, într-un cuvânt: artă, literatură la standarde înalte. Din nou avem parte de un flash-back, la fel ca în Tabu, epifania se conturează de la sine în mintea naratorului, cititorul este părtaș la această ”mărturisire a conștiinței în interiorul conștiinței”, câștigând o poveste inedită. Personajele sunt bine reprezentate, spațiul descris cu temeinicie, autoarea are știința limbii și ne poartă departe pe aripile literaturii.
Textul 71: Prunele
Sunt foarte dezamăgit de faptul că acest text nu a prins finala. Este adevărat că titlul nu spune prea multe, însă odată citit, textul îți rămâne adânc întipărit în memorie, factura sa fiind una delicioasă. Cititorul nu numai că se distrează copios pe seama întâmplării narate (iar dacă o face, este în totalitate meritul autorului, a ironiei sale bine proporționate) ci apreciază (sau nu, din păcate – după cum a decurs votul) acea fărâmă de cotidian ridicată la grad de literatură într-un mod, dacă nu magistral, atunci cu siguranță firesc, dezinvolt, natural. Scriitorul nu ne oferă o poveste deosebită sau deosebit de intricată, așa cum o fac, spre exemplu, scriitorii altor texte intrate în finală, însă știe foarte bine cum anume să aducă în prim-plan simplitatea vieții de zi cu zi. Încă o observație legată de acest text: iată că stilul poate fi direct și natural, redând chiar dialogurile ”neperiate”, mult mai agreabil, fără a abunda în trivialități!
Textul 43: În mintea unui criminal absurd
Introducere perfectă. Protagonistul expune punctual, pe înțelesul tuturor, cauzele pornirii sale criminale. Soliditatea argumentelor sale m-a determinat să votez textul printre primele. Profunzimea și finețea auto-analizei psihologice a personajului principal m-a impresionat până la entuziasmare: Cine decide cum trebuie să ne comportăm în scurtul interval de când am apărut și până la inevitabila dispariție? Urmărind logica criminalului (perorație alla Demostene), mai că ajungi să îi susții comportamentul. Sunt identificabile trimiteri la filosofie: À rebours, citatul respectiv, rezumat al lucrării câștigătoare a concursului general de filosofie din Franța. Din păcate, textul nu a fost recepționat așa cum ar fi trebuit. Mare păcat!
Textul 30: Daos-cel-alb
Încă o dată, sunt dezamăgit (chiar ușor revoltat). Textul acesta merita un loc în finală! Însă cum spunea un om de bază și de vază al LiterNauticii, e chestiune de gust… nu există argumentare pro sau contra la chestiunea aceasta. Un fel de: gusturile nu discută! De ce nu? Ale mele tocmai le-am discutat aici. Eu consider că acest text merita mai mult decât altele să se afle printre primele zece ale concursului. Multe puncte nu i-au lipsit, însă au lipsit… Licantropie transcendentă, ceva nemaiîntâlnit de mine până acum. Nu mă dau în vânt după metafizica literară, mai ales când aceasta ipotizează ”adevăruri” despre lumea-de-dincolo, însă textul acesta este atât de bine scris încât chiar nu mai contează la ce anume scriitorul face referire cu sfera mistică. Este în primul rând un text istoric, cu referire la originea îndepărtată a românilor (de care suntem cu toții atât de mândri uneori), iar efortul pe care autoarea l-a făcut pentru a se informa cu privire la contextul în cauză, descrierea amănunțită a locurilor și a portului dacilor (trecerea acestor informații de Wikipedia în scrierea literară cu asemenea măiestrie), nu poate, în opinia mea, să treacă neobservat, respectiv nepremiat. Evident, când vorbim despre gustul majorității, despre ceea ce este vandabil, modern, Daos-cel-alb nu poate intra în discuție. Însă la modul elitist, pentru cei care apreciază adevărata artă (căci, iată, fără nicio exagerare, aceasta se poate numi artă în oricare punct al textului ai vrea să te oprești cu analiza), scrisul așezat, ”dulcele stil clasic”, Daos-cel-alb poate constitui cu ușurință un punct de referință principal. Felicitările mele!
Despre unicul text căruia i-am acordat patru puncte în votare și pe care îl vedeam câștigător la mare distanță aș putea scrie, cred, un întreg eseu. Mă voi limita, totuși, la câteva rânduri. Acesta este:
Textul 91: Un oarecare Tadici
Ce te impresionează în primă fază este modul în care bătrânul orb privește lumea prin ochii nepotului său. Prețios și emoționant. Fără să te gândești la cum se va termina, te lași furat, ca cititor, de acest ”orbesc” univers al bătrânului. Nepotul descrie ceea ce vede, bătrânul bunic introduce fiecare imagine, explicând-o, în compartimentul corespondent al amintirilor sale. Până aici, destul de impresionant, însă nu spectaculos. Mai târziu (spre final) vine partea cu adevărat uimitoare. Ne dăm seama că textul este unul psihologic, că ceea ce am citit până atunci poate fi interpretat în diferite moduri și că nu corespunde neapărat realității. Te întrebi de fapt: ce se întâmplă în realitate și ce doar în mintea personajelor? Care personaj e real și care imaginar? Ce importanță au anumite cuvinte cărora, citind textul doar o singură dată, nu le-ai acordat atenția cuvenită? Așa că reiei textul, în speranța că misterul se va elucida odată cu a doua lecturare, însă continui să ai dubii în privința interpretării. Ai senzația că autorul îți râde în față. M-am consultat, în umila mea încercare de a interpreta, cu alți colegi din redacție. Fiecare avea o părere proprie. Mai mult decât ambivalență, textul oferă o gamă indeterminată de variante, încât nici nu mai are rost să te întrebi care dintre ele este cea corectă. Aici capătă sens clasica întrebare: ce a vrut să spună autorul? Orice ar fi vrut să spună, a făcut-o magistral, iar votul publicului a confirmat din plin acest lucru. Un text pe care eu încă îl văd câștigător, în ciuda rezultatului afișat. Căci dacă de preferințe este vorba, atunci, cu tot respectul, eu îl prefer pe acesta. Felicitări autorului!
Închei articolul felicitând toți participanții la ediția aceasta a concursului (fie ei finaliști, fie ei prezenți în articolul de față sau nu) și îndemnându-vă încă o dată, pe voi, autorii liternauți, să vă implicați activ în această comunitate. Pe lângă postarea de texte, întrețineți discuții literare, îndrăzniți să comunicați, căci acesta este unicul scop al acestui portal. Astfel de experiențe mențin vie, în interiorul nostru, văpaia literaturii. De dragul loialității, de dragul literaturii!
Scriitor. Traducător.
Critic literar.
Redactor LiterИautica.
Cărți publicate:
Încotro ne îndreptăm (Litera, 2022) – roman
Treisprezece. Proză fantastică (Litera, 2021) – povestiri
Este de găsit pe pagina sa de autor.
O sa postez si eu aici scurte impresii de pe lista mea (pe care nu o am acum la mine).
„Un oarecare Tadici” e o mare surpriza (in sensul de dezamagire) si pentru mine. Din cele 10, il vedeam favorit la unul din cele trei premii.
Ar fi interesant daca autorul ne-ar spune de ce a ales titlul „Un oarecare Tadici”? Eu, unul, nu m-am prins.
Sa ne mai si distram! Am „cules” citeva replici. Conversatie intre mine, Pavel, Mihai, Florin pe marginea textelor.. avea loc in faza preliminara. Nici nu stiu unde ar merge: in Forum sau aici?:
– Trei texte unul după altul care încep cu personajul privind pe geam!!!!
– Da? Dar cite cu „ceasuri” ai numarat? Trei sau patru! :)
– Doua cu Fundu Moldovei.. Tare conicidenta!
– Cineva incearca sa-mi forteze mina :) :”Lucrurile mergeau prost, iar cartea lui nu voia să se scrie singură. Atunci a descoperit concursul și tot atunci a descoperit că mama lui ascunsese de el o mică avere provenită dintr-o moștenire. Concursul, organizat și finanțat de un scriitor plecat peste ocean, consta în scrierea unei proze scurte, nu mai mult de 2500 de cuvinte, nu mai mult de patru pagini. Cât despre premiu, acesta l-ar fi ajutat să treacă peste hopul din toamnă.”
– Cum vi se pare?: „privirea ii cade pe genunchii mei genuini”
– Nu la fel de “tare” ca:”M-am dilatat şi eu şi m-am regăsit în faţa unui carton acoperit cu tipar negru. Se auzeau voci şi ,pe atunci, nu cunoşteam acest minuscul glob de cristal în care m-am potrivit atat de bine.”
Sau:
„Sunt prinsă într-o plasă de paianjen, grasă și lipicioasă, aparent fragilă, dar care se întinde peste gândurile mele negre, ca un urlet de fiară sugrumat de creierul unui mort.”
Sau:
„…mușcată de molii uleioase, care rânjesc apatic în soarele după-amiezei..” (ori musca, ori rinjesc, ori sint apatice smile emoticon smile emoticon )
– Scapari: ”după ce am băut fiecare dintre noi o cană ne-am gândit că ar fi o idee bună să mergem cu bicicletele şi să furăm porumb fiert.” – porumbul, dacă-l furi, e gata fiert? :)
– Cum să începi un text în stil mare: ”E o căldură de-ți vine să borăşti.” :)
– Sau cum sa-l sfarsesti :) : “Această amară dragoste… plăcut-a fost cândva, acum nu mai e. Buzele îi sunt crăpate. Ţigara-i cade jos, el se apleacă după dânsa… Dar… acolo rămâne. Palid, rece, fumându-şi ultima speranţă, s-a înăbuşit şi ultima răsuflare. John a murit.”
– O fraza beton: “uliţa prăfuită, plină de pietriş uscăcios, turtit sub roţile căruţelor şi a copitelor cailor şi a mânzilor” („manzii” au copite sau roti?:)
– Suna cel putin ciudat“le cuprinse într-o îmbrăţişare paternală, sărutându-le creştetele capetelor.”
– Cine le-a spus ca fiecare substantiv trebuie sa aiba un adjectiv!?… exemplu: “drum întortocheat ca o cărare de pădure printre arbori seculari ce îşi leagănă pe ramuri răsfirate frunzele şuierătoare.”
Se vor supăra autorii în cauză pe noi, deși au în continuare dreptul să rămână anonimi – am fost cârcotași, însă poate că vor și învăța din propriile greșeli, iar pe viitor vor fi mai atenți la formulare și își vor cântări mai bine cuvintele în scriere.
Eu sper doar ca autorii ale căror texte le-am apreciat aici să afle despre articol și să citească, dacă nu tot, atunci măcar partea destinată încurajării lor.
Mulţumesc pentru aprecierile asupra povestirii „Cu bicicleta spre Sasca Montană”. Textul are o încărcătura aparte pentru mine, deoarece descrie un eveniment real din viaţa părinţilor mei.
Hahaha…nu mă SUPĂR deloc…râd şi eu! deci mai bine să nu mă divulg :) De acord Cornel – ”O frază beton: “uliţa prăfuită, plină de pietriş uscăcios, turtit sub roţile căruţelor şi a copitelor cailor şi a mânzilor” (“manzii” au copite sau roti?:)”
Da, recunosc e hilar! Cred că lăsând gafa la o parte se ştie ce se vroia transmis dar recunosc, eu, cel puţin, am scris într-o zi textul cu 3390 de cuvinte, apoi am citit regulile jocului şi duminică, ultima şansă înainte de predare am început să tai, să îndes, să fac un harcea-parcea şi au ieşit copitele cu roţi :))))) plus alte neajunsuri! Dar experienţa contează şi cel puţin mie mi-a făcut plăcere acest concurs. Felicitări organizatorilor şi la cât mai multe ediţii! Dacă eu nu m-am supărat nu văd de ce altcineva s-ar supăra! Gafa rămâne gafă!
@Ioana Sincer sa fiu, asta nu era dintre cele gasite de mine si este cea mai ok (scuzabila).. m-am si gindit sa o scot inainte sa scrii tu comentariul :)
Se putea elimina usor: „…si de copitele iepelor urmate indeaproape de minji”.
Stiu ce zici cu scurtarea textului. Urasc sa fac asta!
@Lucian, eu îți mulțumesc pentru că ne-ai și mi-ai dat ocazia să citim și să apreciem un text de o asemenea calitate literară. Felicitări!
@Cornel, eu zic că titlul are legătură cu moartea. Adică atunci apare menționat Tadici. Plus că bătrânul nu l-a văzut pe Tadici înainte să orbească, e un chiriaș nou din câte am înțeles. Bănuiesc că are legătura cu neprevăzutul.
Foarte bună povestirea, apropo. Aș fi votat-o. Terminasem de citit toate povestirile pe la 23:50. Și mă chinuiam să-mi fac clasamentul, dar jucau Simona cu Serena la tv și-am ratat momentul.
Și articolul acesta vine foarte bine, acum după concurs. Unele texte precum Noe, ”’Scrisoare către’…” le-aş fi votat atât datorită originalităţii, cât şi gândului că probabil nu prindeau loc în finală.
Aş mai menţiona 33 de Caragiali (credeam că o să prindă la cititori), Cum am devenit criminal şi Invitaţia. Şi mai erau câteva.
Pe „Tadici” l-am citit de cele mai multe ori, incercind sa prind sensul acolo spre final.
Spune ca blocurile erau foarte apropiate deci in realitate nu se vedea nimic de la fereastra aia
Totul e imaginatie, dar a cui: a copilului sau a orbului descriind ce-si aduce aminte?
Mie cel mai logic mi s-ar parea sa fie copilul care repovesteste ce a auzit de mii de ori de la bunic.
In fine, mi-a placut si am votat-o in primele trei dar uite ca nu a luat.
# 79 „Sens unic” mi s-a parut printre cele mai bune si m-am enervat ca nu a intrat in finala. Nu a fost votat. Mi se pare la acelasi nivel cu textul cistigator, care deasemenea mi-a placut.
Un text bun place din prima si trebuie sa placa si la a patra citire. Am facut testul asta si nu multe au trecut din cele din finala. De exemplu, „Fereastra lui..” nu trece acest test al citirilor multiple.
„Adio sarmale” cum am spus, sau poate a spus unul dintre voi si am preluat, e stilul oral, direct, amuzant, in genul lui „Sunt o baba comunista”. Autoarea a riscat, pentru ca a scris un text „in afara regulilor”. E unul dintre cele pe care le retii imediat si te amuza la fiecare citire.
Gyokuon, intr-adevar, bine scrisa, parerea mea este ca povestea in sine nu a cauzat un “scurtcircuit” majoritatii juriului (cineva, nu eu, a votat-o totusi pe locul 1) din motivul pe care l-am explicat pe pagina ei: actiunea (intriga) nu are destule puncte comune cu cititorul “nostru”.
„Cu bicicleta..” mi-a placut foarte mult dar marturisesc ca nu ma asteptam sa ajunga printre finaliste.
„Prunele” am scris in dreptul lui „Bun! Distractiv!” – a fost din cele pentru care mi-a parut rau ca nu l-am votat in finala.
67. „Plasa de paianjen” comercial, dar bun. Prinde si nu o poti uita, in sensul ca te bintuie ca un cosmar.
25. „Cu o molie nu se face primavara” am scris in dreptul lui „Mi-a placut!” E gen post apocalipsa sf si mie imi plac sf-urile :)
„Trasnea.” o parodie sf extraordinar de misto! Pai cine a mai descris astfel o intilnire de gradul 3 in toata literatura sf?:
„Păreau oameni de la oraş sau dintr-o ţară străină, căci purtau pe cap nişte saci albi cu găuri negre în dreptul ochilor, iar gura şi nasul nu li se vedeau. În rest, ai fi zis că-s nişte miei abia fătaţi, uzi şi sticloşi, aşa străluceau în soarele cu dinţi.
– Ce pocinog aţi păţit, bre, de…de…umblaţi goi prin gheţul ista? îi măsura cu privirea Trăsnea înciudat.”
31 „De mina cu bunica” alt text care m-a incintat si a trecut parca nedrept de neobservat/comentat.
89 „Tradarea” mi-a placut in mod deosebit pentru ca printr-o schema f asemanatoare cu asta a ramas unchiu-meu fara apartament in Bucuresti. Poate ca de-astea nu l-am votat :)
81 Un sf ok dar nu destul de original
In dreptul textului #6, Alexandra D, am scris deasemenea „bun”. Simpatica ideea si dialogul merge snur.
L-am remarcat deasemenea pe #43 „In mintea unui criminal absurd” iar, din pacate… in dreptul textului #45 „Într-o zi va trebui să ies și să urlu” am scris un singur cuvint „TARE!” si uite ca nici el nu a luat premiu.
Inca unul pentru care am regrete tardive.. trebuia sa-l fi punctat mai bine.
Cam asta era pe fituica mea.. restul au fost acoperite de Pavel.
Multumim tuturor pentru participare!
A fost o delectare sa citesc textele discutate aici plus inca vreo 10, maximum 15.
La o editie viitoare promit sa facem o triere serioasa de la bun inceput, astfel incit publicul sa citeasca numai ce merita sa fie citit.
Am citit in acest concurs texte foarte bine sau bine scrise (maxim 5), am citit cateva texte originale si altele cu subiect bun. Dar nu am citit niciun text care sa fie bine scris, dar totodata sa fie original si sa aiba un subiect puternic, asa cum cred eu ca ar trebui sa arate un text reusit de proza scurta. Aceasta este singura mea dezamagire.
Dar lasa ca voi participa eu la urmatoarea editie :)) Ma pregatesc de pe acum, sa fiu sigur ca ma inscriu cu un text care sa fie „de nerefuzat” :D
Pavel, remarcabil spiritul tau critic; am mici retineri că voi, ca echipa, fiind tineri si avantati, aveti tendinta catalogarilor, inramarilor, ori literatura e atat de vasta stilistic incat este nevoie de toleranta si de toleranta cunoasterii, în special. nu putem spune că ne adresam unor anumite categorii de cititori, pentru ca unora le-au placut niste texte, altora alt stil de texte…evaluarea daca are niste criterii bine stabilite, referitoare la proza in acest caz, nu poate da gres…si parerea mea este ca nici nu a dat greș la acest consurs. ideea ar fi alta, aprecirea este pentru scriere literara sau pentru media degustata a lectorilor? pentru ca este o mare diferenta. asta daca o sa doriti sa aveti in vedere la viitoarele concursuri. Eu ma declar incantata de acest demers literar. ce demers? a fost un maraton si pot aprecia la justa valoare efortul echipei voastre, efortul juriului, emotiile si bucuriile concurentilor. sunt tare mandra sa va pot citi!va felicit din toata inima!
Doamna Cristina, nu vă referiți la echipă ca a ”voastră” atunci când și dvs. faceți parte din ea. Cât despre întrebarea dvs., bineînțeles că scrierea literară în sine vorbește și nu popularitatea ei. Avem pe piață atâtea scrieri extra-vândute și arhi-citite, care însă nu conțin nici un strop de artă și nu pot fi numite, după umila mea părere, literatură.
Despre preferințe, în articol mi-am asumat riscul de a le discuta pe ale mele. Bineînțeles, fiecare text înscris în concurs (în afară de cele cu greșeli evidente și cele de o banalitate dureroasă) conține o fărâmă de artă ce poate place/atrage sau nu. Nu trebuie să excludem pe nimeni, nu ne putem permite să ”dăm tonul”. Încurajez toți membrii site-ului să recitească textele și să își exprime preferințele și părerile pozitive prin comentarii pe Forum sau chiar aici. Un comentariu de apreciere reprezintă o mare bucurie pentru orice autor, dar mai ales pentru cei care nu au fost premiați, respectiv pentru cei care nu s-au calificat finală :)
Am citit acest articol făcând abstracţie de context – motivaţia propriului dumneavoastră clasament şi poziţia cu care am fost privilegiată.
Aveţi, într-adevăr, condeiul potrivit criticului ce se doreşte decent argumentativ, bazându-se pe intuiţie şi, deopotrivă, pe cunoaştere.
Reţeta perfectă pentru un comentariu cu fond şi formă reuşite: nimic din construcţia cercetată nu e lăsat la voia întâmplării ori parcurs superficial, impresiile se aştern în cuvinte potrivite, elementele de cotitură ori reprezentative pentru tematică şi mesaj sunt punctate persuasiv, ritmul e alert, neagresiv, plăcut minţii…
Există totuşi un “risc”: să nu mai citeşti prozele, dacă nu ai făcut-o până atunci! Comentariile te acaparează, părând, paradoxal, să-ţi spună tot fără să-ţi dezvăluie, în fapt, firul epic analizat! :)
*
Cât despre lucrările din concurs, multe sunt valoroase, privite din unghiuri de vedere diferite. Spaţiul e neîncăpător pentru relevarea raţionamentului…
Un gând bun organizatorilor ce şi-au asumat o astfel de experienţă perfectibilă, dar şi tuturor participanţilor care au îndrăznit să împărtăşească şi altora prin scris ceea ce-i frământă ori luminează!
Venind din partea dumneavoastră, comentariul nu poate decât să mă bucure! Un comentariu la comentariu. Habar n-aveam de valențele mele critice, dar nici nu vă cred pe cuvânt. Există oameni care studiază din greu pentru a deveni critici, eu nu valorez poate chiar atât. Adevărat e că mi-a permis-o contextul și sunt obișnuit să comentez pe marginea textelor care apar pe Liternautica (bine sau rău, e întotdeauna o bucurie pentru autor să i se transmită un feedback, oricât ar face dumnealor pe durii, și tare bine ar fi ca măcar jumătate dintre autorii care își publică textele aici să și scrie comentarii la textele celorlalți autori – s-ar crea o superatmosferă, iar redactorilor le-ar fi ușurată munca în mod considerabil). Încolo, n-am niciun fel de experiență în domeniu. Fiind vorba și de textele mele preferate, vă dați seama că mi-a fost cumva ușor să laud ceva ce eu consider deja foarte bun.
Cât despre riscul pe care l-ați adus în discuție, mai precizez o dată pentru liternauții noștri: permiteți-vă să aveți propria voastră opinie!
Sa nu uitam ca acest articol este scris „cu intenția de a ”premia” cu aprecieri critice pozitive textele de proză, finaliste sau nu, care mi-au atras atenția”.
Prin urmare un scop nobil :)
Sint cele mai bune texte din perspectiva lui Pavel. Si daca ordinea primelor 10 variaza intre mine, tine si Pavel, te asigur ca „cele mai slabe 20” vor fi cam aceleasi :) Ce ne spune asta, ce concluzie putem trage? (Scuze, dar am un backgroung ingineresc, asa ca o sa va iau in directia asta, v-o place sau nu :) ) Ca alegerea locului 1, 2 si 3 este extrem de subiectiva. Metoda probabilistica pentru imbunatatirea rezultatului cere cit mai multi „selectori”. In teorie, nimic mai simplu. Arunca banul doar de trei ori, si poti crede ca dai mereu numai stema. Arunca-l de 100 de ori si vei vedea ca distributia e egala. La 1000 este 99% egala. Cu cit sint mai multe persoane in juriu, cu atit selectia este mai corecta. Pui trei in juriu, ai unul care n-a dormit bine si un altul caruia nu i-a priit tocanita.. iei acelasi juriu intr-o alta zi, si ai obtine un cu totul alt rezultat. Cu un juriu de sase persoane, este deja mult mai bine.. la zece, erorile s-ar anula.. s-ar pierde in „masa” rezultatelor bune, corecte. De aceea la faza 1 am mers pe votul public. Daca toti concurentii (macar) citeau si votau, ar fi fost o metoda perfecta de selectie. Dar uite ca la un numar atit de mare de texte asa ceva nu functioneaza.
Altceva.. ce calitati vrem de la cei din juriu? Degeaba e cel mai cunoscut.. daca are editura lui, prietenii lui si e subiectiv. Aici am atins 90% din comisiile care dau premii in Ro :) Deci pe linga competenta, vrem onestitate. Si pe linga astea doua, vrem sa faca treaba pe gratis, vrem carevasazica voluntari. Nu-i chiar usor..
Pavel, Mihai, Alex Despina.. toti baietii astia tineri peste care am avut norocul sa dau :) citesc enorm de mult, chiar mai mult decit mine.. dar le-am gasit si o alta mare calitate pe care ei nici nu stiu ca o au: ei nu sint ancorati in literatura romaneasca. Ei au ce au cu cea universala. Il vad ca pe un avantaj. Si Damian (de care trebuie sa va luati!) cind spune ca nici un text nu a fost extarordinar.. se raporteaza de fapt la literatura „de afara” si la concursurile care sint „dincolo”..textele alea din care tot postam la „Traduceri” si care sint de cele mai multe ori mai bune decit cele postate la „creatii” :)
Deci ma alatur Cristinei spunind: mare noroc am cu voi. De unul singur abandonam site-ul asta de acum trei luni :)
Dar pina la urma altfel doream sa inchei (m-a intrerupt un coleg).
Nu sint de acord cu Damian, tocmai deoarece in literatura universala nu poti gasi texte care trateaza „senzatii, lucruri, amintiri” numai de tine (ca roman sau ca vorbitor de limba romana) stiute. Viata sub comunism, cum e prezentata din perspectiva militianului acela Balcescu, sau Prunele (ce american se lanseaza intr-o asfel de „afacere”?), sau, cum spuneam mai inainte, ce autor de sf leit-poleit ar fi prezentat o intilnire de gradul 3 cum a facut-o autorul lui „Trasnea”? Nu mai spun de Daos, tanti Zelma, Cu bicicleta, Adio sarmale si multe altele care au „specific” si care pe mine cel putin m-au incintat.
Eu am votat ”Un oarecare Tadici” pe primul loc și ”Adio sarmale” pe locul doi. Cum am mai spus, mi-au plăcut câteva texte care nu mă așteptam să nu se numere printre cele zece finaliste. Am citit ”Un oarecare Tadici” de două ori. Nepotul îi povestește bunicului ceea ce știe că îi face plăcere și ceea ce l-a auzit la rândul lui povestind de mai multe ori, îi face jocul -amândoi trăiesc în această dimensiune atemporală, copilul se transportă în lumea bunicului, într-un fragment de trecut încremenit în timp, cu umbreluțe și femei elegante, cu vecinii cu tabieturi dar și cu apariția unui necunoscut în cartier, care într-adevăr poate fi moartea sau neprevăzutul, apariția elementului perturbator. O povestire foarte bine scrisă, tristă și incitantă.
Si tot din cauza colegului care m-a intrerupt am uitat sa punctez concluzia de final…
Textele slabe sint mai usor de „grupat” deoarece ordinea lor nu conteaza: al 78-lea valoric, 81-lea, si al 77-lea oricum ies.. deci astea s-ar fi putut elimina prin vot repetitiv.
Dificultatea consta in faptul ca cele bune, spre deosebire de cele proaste, trebuiesc nu numai gasite, ci si aranjate:5, 4, 3, 2, 1.
Si ca sa inchei, de-asta faceam referire la probabilitati. „In cite feluri extragi x obiecte dintr-o multime N”, adica numarul de extrageri, este diferit de „in cite feluri aranjezi x obiecte dintr-o multime N”.
@Cornel: Ai dreptate sa nu imi dai dreptate, la fel cum eu am dreptate sa nu iti dau dreptate :) Spuneam intr-un articol ca eu nu cred in reguli de scriere, dar nu la asta m-am referit in comentariul anterior. Un text literar poate fi foarte bun daca trateaza o singura stare. Dar un text care se doreste a fi proza scurta trebuie sa fie mai mult de atat. Dupa umila mea parere, la un concurs de proza scurta incerci sa trimiti ce ai mai bun, iar daca un text de proza scurta are un subiect sau un mesaj puternic, este scris bine si aduce si ceva originalitate, eu cred ca nu ai cum sa dai gres :)
Am investigat atent profilul de facebook al dnului Tadici și iată ce am aflat:
Lives in: chirie
Marital status: holtei
Music: Ștrudel muzicantul
Likes: cumpărături
Favorite color: negrul
Personality: stilat, generos, tipicar
Notes: mama copilului i-a dat share, copilul îi dă like, iar bătrânul unlike
Ce fel de om mai e și ăsta!
@Andrei
Mai ramine sa-i aflam virsta si cu se se ocupa :)
Superb text si, in ce ma priveste, l-am rasplatit pe masura votindu-l pe pozitia 2.
Eu nu stiu voturile celorlati si cred ca e mai bine asa, dar primul mesaj pe cer il aveam de la Mihai (singurul care stie voturile noastre si care a preluat/validat toate textele voastre) luni dimineata suna asa:
„Ciudat ati mai votat mai oameni buni!” :)
@Daniela
Mi-a venit acum o idee.. la fiecare nou concurs sa faca parte din juriu cistigatorul vechii editii. Mi se pare faina chestia… un fel de bonus precum si un mod de a ne arata consideratia pentru laureat/laureata. O sa ma sfatuiesc si cu ceilalti.
@Pavel: pentru ca „inca nu ai gasit o semnificatie in toata chestiunea asta”, te invit sa citesti comentariul lui Cornel postat la textul „Semnatura”. A avut bunavointa de a posta cateva lucruri care cred ca te-ar putea lamuri asupra sensului pe care am incercat sa-l dau textului meu. :)
Eu mi-am întocmit clasamentul propriu în mare grabă în primele 3 zile după publicarea lucrărilor, după care o vreme am fost nevoit să absentez de la discuții. Cu o singură diferență, textele care mi-au plăcut cel mai mult sunt printre cele apreciate de toți: Tadici, Zelma, Sasca, Heist, Van Dijke, Noe. Uitându-mă pe însemnări, văd însă pe prima poziție un text care chiar nu îmi mai amintesc de ce mi-a plăcut: nr. 72, Râul copilăriei mele.
Genul memorialistic s-a aflat la înălțime. Amintirea duioasă a unei rude sau a unui prieten dispărut a inspirat – cu succes – pe mulți participanți la concurs.