LiterNautica A4N32

CUPRINS

Editorial

Discursuri anti-rasiste parțiale și rolul educativ al literaturii

În dezbaterea publică iscată acum câteva zile în ziarul Libertatea, în care scriitorul Bogdan Alexandru Stănescu este acuzat de rasism de activistul Valeriu Nicolae pentru imaginile puternice prin care descrie minoritatea romă în romanul Copilăria lui Kaspar Hausner – se trasează limitele unui discurs cu o retorică impecabilă și de o parte și de alta […]

Interviu

Radu Găvan: Am universul meu și nu poate fi altul, pentru că atunci nu ai mai citi Găvan

Indiferent de subiectele abordate până acum, câteva elemente au rămas constante în scrierile lui Radu Găvan (vorbesc din perspectiva unuia care s-a întâmplat să citească tot ce a publicat): macabrul, poezia, realismul brut, dar și o linie firavă între vis și realitate. Lumile construite de el au tendința să se desfășoare în întuneric, deși întotdeauna […]

CREAȚII LITERARE | Proză scurtă

Miraje

Conștientă de farmecul ei, Cristina își ridică un pic mai sus rochia vaporoasă ca să i se vadă mai bine piciorul bronzat. Tipul ăsta o intriga, simțea instinctiv nevoia de a-i atrage atenția asupra ei. Oare de ce? Îl întâlnise la expoziția lui personală – „Miraje” din București la o galerie unde mama ei organizase […]

CREAȚII LITERARE | Proză scurtă

Balaurul

Undeva, departe, zic unii că ar putea fi Balaurul. Există cu adevărat, sau este doar o legendă, n-ai de unde să știi. Tot ce poți să faci este să te gândești la el, să te întrebi dacă o fi așa cum ți-l zugrăvesc unii și alții, să îți imaginezi ce s-ar putea întâmpla dacă ți-ar […]

CREAȚII LITERARE | Proză scurtă

De trei ori DA

– Da, da, da, l-a auzit pe bărbatul din dreapta ei răspunzând și s-a întors surprinsă.Era atunci masterandă în primul an la Universitatea de Arhitectură din București. Obținuse o bursă de studiu la Milano pentru tot semestrul doi și era în Italia de două luni. Se aruncase cu toată energia și pasiunea în studiu, dornică […]

CREAȚII LITERARE | Proză scurtă

Ali

Ali și Nuray erau cei mai bogați dintre săraci. Mai demult, închiriaseră primul cat al casei lor unui negustor care-și deschisese acolo o prăvălie cu rahat și covoare, cum mai erau alte câteva zeci pe acea uliță. Deverul nu mergea prea bine, dar le câștiga stăpânilor locului îndeajuns pentru cele de trebuință. Odaia era destul […]

CanCarte | RUBRICI

Câinii albi se revoltă: „Suntem discriminați în literatură”

În primul număr de toamnă al revistei Haita a apărut un interviu cu reprezentantul asociației bucureștene CB (Câini Bagabonzi). Articolul a cutremurat opinia publică întrucât a pus în lumina reflectoarelor o temă asupra căreia nu eram obișnuiți să reflectăm până acum: în literatura română și universală, reprezentarea câinilor albi este considerată nefastă. Stigmatizați cultural de […]

CREAȚII LITERARE | Proză scurtă

Miraj

Putea să facă orice. Nimic din lume nu era prea departe. Prea aproape. Trona peste toate. Era liberă. Singurele limitări, acelea aparținând corpului, nu mai contau. Avea tot ce ea și mama ei își doriseră ca ea să aibă.În camera roșiatică lumina evita să intre. Perdeaua era o insultă. Razele treceau însă loveau puține părți […]

CREAȚII LITERARE | Proză scurtă

Iluminada

Pic! Pic! Pic! Cip cirip! Pic! Pic! Cip! Cip… Cip! Plouase mărunt, ploaie de primăvară, iar cerul nu se înseninase în întregime. Părea că voia să se mai lupte cu norii care-i acoperiseră strălucirea, scuturându-i până nu mai rămânea un strop de ploaie în hainele lor sidefii. Păsările  își arătau bucuria, ciripind nestingherite. Frunzele copacilor […]


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *