Revistă de literatură și alte mofturi
Comunicat de presă al Persoanelor Reluctante să Ucidă pentru o Abstracţie * Marţea trecută, organizaţia din care fac parte – Persoane Reluctante să Ucidă pentru o Abstracţie, a orchestrat o demonstraţie de forţă copleşitoare ce a făcut înconjurul pămîntului. La exact ora 9 dimineaţa, lucrînd cu concentrare şi pe ascuns, întregul contingent al organizaţiei a […]
Nu sunt ceea ce se cheamă un „descurcăreţ”, aşa mi se pare. Nu am fost niciodată. Ciudat este că dintr-un aparent defect lucrul acesta mi-a devenit, în timp, un punct de sprijin în proiectele şi planurile mele, în viaţa de zi cu zi, în legătură cu oameni şi situaţii. Pe termen scurt am avut de […]
Am fost mâniet rău! Da’ mâniet, nu așa! Am 87 de ani, da’ până acuma nu mi s-o întâmplat așa ceva. Îs luat cu baba mea de… de nu mai știu câți ani (numa’ popa Neculai, care ne-o cununat, mai știe de când îs luat, păcat numa’ că el îi la cimitir în deal de […]
Dacă vreodată te împinge necesitatea şi simţi că trebuie să mănînci o carte, din disperare sau cine ştie ce nevoie primordială, atunci cartea de telefon e cea mai potrivită, de vreme ce este singura pe care ai primit-o gratis. Excepţie făcînd, desigur, cărţile pe care le-ai furat. Voler un livre, a spus Voltaire odată, sau […]
Scriitor în România? Trebuie să înveţi bine lecţia scrisului de amorul artei, să-şi ţii bine cumpătul şi să-ţi vezi de drumul tău, paralel cu sistemul, paralel cu ceea ce ni se spune că ar fi valoros şi bun, paralel cu ceea ce ni se livrează drept teme importante, paralel cu „lumea lor”. Încredere şi speranţă. […]
Unele lucruri se învaţă din cărţi, altele din viaţă, iar cele mai multe din amestecul derutant de lectură şi trăire. Răbdarea este, în orice caz, una dintre calităţile importante pe care ar trebui să le aibă un scriitor. Cu răbdarea treci marea unui roman, iar scrisul capătă, pe seama ei, un fel de așezare pe […]
Nu am fost conştient chiar de la început, din extratereştri ani optzeci ai adolescenţei, de condiţia aparte a scriitorului în lumea asta a noastră din Est. Totul s-a limpezit încetul cu încetul în mintea mea, alternând elanuri lipsite de temei şi disperări potolite, planuri măreţe şi renunţări amare. Este o luptă care nu seamănă cu […]
Cum vor fi fost cei vechi? Vor fi fiind niște boiernași de țară fără cinuri, retrași prin hârtoapele unor sate uitate de lume și de Dumnezeu. Vor fi având jupânesele lor, niște balabuste trupeșe, ținând cu strășnicie sfintele sărbători, dar, să nu vorbim cu păcat! ținând asemenea și posturile, îngrijindu-se de mulții copii, de murături, […]
Într-o bună zi de toamnă târzie merg la școala de centru să-mi iau salariul și mă întâlnesc cu Toderică, șeful de la UTC. Sare și mă îmbrățișează cu multă efuziune. Obținusem post de curând în satul natal, așa că nu-l cunoșteam bine pe Toderică. Era mai mic ca mine cu vreo patru ani, iar eu […]
La marginea satului e un cimitir. Puține lucruri aduc mărturie despre cei îngropați aici. Au murit de tifos exantematic în timpul Primului război mondial, când trupele române, copleșite de trupele Puterilor Centrale (în urma incapacității aliaților de a le ajuta și a trădării Marelui Cartier General rus), și mase mari de refugiați s-au concentrat în […]
SÂRBU PETRE, mecanic de locomotivă. Oamenii au simțit de la început că are inimă bună. De la gazdă și până la Primărie avea de mers o sută de metri și de fiecare dată se oprea pe drum de șase-șapte ori să vorbească cu diverși veleșteni de una, de alta. Avea un obicei Sârbu. Îi plăcea […]
Este greu să scrii despre bunici şi să nu cazi în poncifele unei anumite literaturi. Să melancolizezi dulceag şi mălăieţ mirosul de gutui sau de dulceaţă de cireşe amare din casa bunicilor, pisicuţa din poala bunicii, care face „miau-miau”, cîinele Patrocle, care zice din claxonul personal „ham-ham”, oiţele, care fac ca-n filmele pioase despre naşterea […]
PLUMB Lui Plumb (tatăl lui Costică, colegul meu de la I-VIII, un tip cam zurliu, dar tare simpatic și bun la suflet) i s-a dărâmat casa. Era ridicată pe coasta de deal dinspre Primărie, pământul a alunecat într-o primăvară și i-a dărâmat casa. Unii i-au spus să o facă mai jos, ca să nu mai […]
Mămăligă Ion zis Vanea era translator. De fel era din Basarabia și, fiindcă știa rusește, a fost luat din mers ca traducător pentru Armata Roșie. Așa că Vanea efectiv a venit pe tancuri în România. Era un găligan mare, cu țeastă năpârlită, nas mare și strâmb, obraji supți și ochi de broască țestoasă. Moacă grosolană, […]
I se spunea Mămicu, fiindcă ea folosea des vorba asta, spunea la oricine: Mămicule, aia, mămicule, cealaltă. Așa că toată lumea îi spunea Mămicu. Pe față însă îi spuneau mătușa Tinca. Auzind mereu pe femei vorbind între ele despre Mămicu (era la un praznic sau la hram), vară-mea Maricica n-a înțeles și i-a spus Bunicu. […]
PETRESCU PAUL, activist. A făcut facultatea de mecanică, dar n-a practicat meseria de inginer mecanic sau vreo altă meserie. A fost mereu activist de partid încă din adolescență: în UTC, în UASCR, în PCR. Era fiu de activiști, așa că socotea că toate i se cuvin. Dar era un tip nou de activist: mai liberal, […]
Se dedică prietenuluiu Edi Calotă BÂRBORĂ BEATRICE, țesătoare la Moldova Tricotaje. A ajuns primăriță de foarte tânără, după ce, fiind ajutoare de băgătoare de seamă pe la sindicatele intreprinderii, s-a culcat cu un șir de tovarăși de prin birouașe și birouri mai înalte (s-a aflat de la unii veleșteni, care lucrau la Moldova Tricotaje). Ascensiunea […]
Neculai Goroneanu este de fel din satul Goruni (Goruni se spune oficial, oamenii pronunță însă Goroni). Familia lor stă de mai multe generații într-o casă izolată pe deal, sub poala pădurii, între fânețe (avem și noi o fâneață acolo; înainte bunicii mei dinspre mamă avuseseră acolo livadă și vie, dar venirea colhozului a dus la […]
Într-o anumită împrejurare, despre care n-are rost să vorbesc aici, mi-a venit în minte un şuvoi de poveşti, pe care le ştiu încă din copilărie de la mama mea, de la alte neamuri… „Cînd au venit Jănică (tatăl meu) şi Mihai (fratele tatei, unchiul meu) din război – zicea tanti Aneta -, vai, am stat […]
Parcă se uita cu un ochi la făină și cu unul la slănină. Așa era nea Valeriu. Nu că ar fi avut vreun defect de vedere, doar îi umblau năuc ochii albaștri în cap ca niște rotițe dintr-un ceas care a luat-o razna. Era o uimire și o mirare perpetuă pe chipul lui, de parcă […]
La vremea aceea locuiam în chirie, ceea ce, fără îndoială, poate părea absurd, să spun așa, acum, în miezul pregătirilor de stabilizare, care s-au întins pe cel de-al doilea deceniu, când adesea, cu prețul unui infarct, diabet, ulcer gastric ereditar, colaps fizic și mental, corupție morală și materială sau, în cel mai fericit caz, ruinarea […]
Fănică nu s-a dat de ceasul morții când a plecat din sat. Se săturase deja de caii lui taică-său și de muncile grele țărănești. Când paști vitele apucate de streche, în durligile goale și desculț printre șteapuri, și mergi la coasă la nici 16 ani, seara vii frânt acasă și nu îți mai arde de […]