Categorie: Proză scurtă

Obişnuiesc să mă întind lângă tine fără buze, cu sufletul cărând pământul dintr-un cimitir. Obişnuiesc să ascult cum creşti în întunericul din mine, cum se udă pământul. Când dormi, obişnuiesc să îţi ating spatele, sub omoplatul stâng, acolo unde simt aerul din tine şi bătaia ventriculului albastru. Obişnuiesc să te iubesc. Când am venit pentru […]

Mergea pe întuneric, tremurând în aerul rece al unei toamne târzii, şi i s-a părut dintr-o dată că totu-i absurd. Nu putea vedea stelele pe cer. De parcă cineva deasupra îi trântise uşa în faţă. Trăitul ăsta în rece fără lumină i-a picat foarte prost. Păi, în principiu, trăim cu privirea în sus, către ce-am […]

(Partea scrisa de Cosmin aici ) Tânărul întinse spre ea palma, lipită de tejghea. Sub degetele sale se afla telefonul mobil. Plecară în privirile indignate ale bărbatului care oferise Petronelei un pahar de vin cu cîteva minute mai devreme. “Unde ţi-ar fi fost indignarea dacă plecam cu tine, moralitatea Pămîntului?!” Petronela se simţea deopotrivă ruşinată […]

Gândurile pe care le-am adunat în cele șapte cupe ale prezentului reprezintă mărturia senină a unei experiențe, trăită și simțită în mod tulburător. Ca și când nu eu aș fi fost partașă rătăcirii de atunci, adâncindu-mi sălașul inimii în pierderea suferită. Chinuită de frica ireductibilă ale celor ce nu se pot cuvânta atât de ușor […]

Cât despre Amalia, nu am cunoscut pe nimeni care să trăiască lucrurile mai intens decât ea. Când râde, aproape că se tăvălește pe jos, dă din mâini și din picioare ca o posedată. Când plânge, inundă la propriu birourile și pe oricine se află în jur. Când e deprimată, pare mai mult moartă decât vie… […]

Avea coatele sprijinte de bordura tejghelei. Era puțin incomod. Cine naiba pune bordură la o tejghea? Se plictisea. Era vineri seara, iar ea se plictisea. Avusese o zi lungă și grea la birou, iar faptul că după week-end venea o altă zi lungă și grea nu îi aducea niciun pic de alinare. Își aducea aminte […]

aici se află volumul 1 – https://liternautica.com/aproape-faimos/ Ajung acasă și încui ușa în urma mea. Apartamentul meu e pustiu. Lumina de pe stradă își face cu greu loc printre jaluzelele pe jumătate trase. Ploaia lovește în pervaz, iar apoi se scurge pe parchetul vechi. Mâine se va umfla. Nu o mai bag în seamă. Sunetul […]

Stau pe un scaun rotativ și îmi sprijin coatele de tejgheaua asta slinoasă. E aproape miezul nopții. Prin fereastra largă pot vedea că bulevardul e pustiu. Din când în când câte o prostituată subnutrită, cu o părere mult prea bună despre abilitățile ei de a agăța bărbați cu bani, își mișcă picioroangele scheletice până la […]

  Provocată de frig, încordarea crudă mi-a fost distrasă de șuieratul turbat al vântului ce dezrădăcina ferestrele de lemn ale unui impunător imobil, un fel de templu ce se oglindea înspre înalt,  terorizând orice privire ar fi îndrăznit să se strecoare amețitor până la ultimul nivel al cuvântului viu. Pe Simion îl întâlnisem întâmplător acolo. Ieșise din […]

Motto: “Libido sentiendi. Libido sciendi. Libido dominandi.”   Sunt uneori momente diferite, breșe fixate în timpul personal. Acestea nu pot înlocui realitatea și nu corespund în niciun fel cu ceva din cele cunoscute, cu atât mai puțin cu cât devii conștient de ceea ce ar putea semnifica realitatea. Simți cum te golești de orice expresie, […]

 E doar o cameră goală, imensă în pustietatea ce-și întinde aripile asemenea fâșiilor de foc ale lui Xaphan, nimicind mințile celor orbiți de singurătate cu flăcările abisului. Trebuie doar să privești cu atenție cum foamea își înfige adânc cuțitul în singurătate, lăsând o cărare de aer luminos. Foamea din suflet și-a întins brațele la azimut. Cu ochii ficși […]

54 de kilograme. Mă gândesc la cum am ajuns aici. De când eram mică mi-am dorit mereu să ies în evidență. O boală cu care m-am molipsit de la cei din jur. Voiam ca oamenii să îşi aducă aminte de mine cu inima bătându-le tare în piepturi. Să se spună despre mine: „Dacă vrei să […]

Era sfârșitul lunii ianuarie, iar afară ploua. Era frig și oamenii stăteau în casă. Lumea întreagă era amorțită și abia își putea aduce aminte de zilele calde, deși le aștepta cu nerăbdare. După o jumătate de an de la moartea fratelui ei Anton, Sofia se întinse pe un pat cu cearșafuri albe și curate, apoi […]

Sofia încetă să mai vorbească, iar Robert încetă să mai asculte. Nici măcar muzica nu se mai auzea. Tot ce se auzea era vuietul motorului. Soarele se calmase, nu mai ardea de parcă intraseră zilele în sac. Stepa goală se transformase în dealuri împădurite. Sofia își sprijinea brațele pe marginea portierei, iar capul și-l lăsa […]

Era vară și umbra lui Dumnezeu păta pământul pentru al douăzeci și șaselea an consecutiv. Aerul fierbinte înăbuşea străzile. Cerul era senin, de un albastru pur, chiar şi la ora aceea târzie. Îl simțea înăuntrul ei. De dimineaţă pornise spre ultima zi de şcoală, ultima zi din penultimul an de liceu, zâmbind şi balansându-şi şoldurile […]

Stau în cafenea și privesc în ceașca de cafea, așteptând să îmi vină în minte ceva de spus. Nu îmi vine. Asta e bine, pentru că sunt singur. Pe un perete îndepărtat atârnă o plasmă. Iar pe plasmă rulează un canal la care se dau știri. Iar știrea orei este tipa cea slabă. Văd imagini […]