Etichetă: recomandat

Vineri am fost la serviciu. Nimic neobişnuit. E ceea ce fac în fiecare zi de luni-marţi-miercuri-joi-vineri. Ceea ce scotea vinerea asta mai în evidenţă era o întîlnire cu noul manager de curînd adăugat pe schema organigramei… tocmai în fruntea secţiei de Fiabilitate. Şeful meu direct este managerul laboratorului, la rîndul lui el raportează şefului mare, […]

– Ce naiba faci mamă? Iar te-ai oprit aici.. La ce te gândești? Ce cauți? O ascult pe fiică-mea ca prin vis. Sigur își face probleme că îmbătrânesc și încep să o iau razna. Într-adevăr caut în gând ceva, ceva ce astăzi e doar o umbră ștearsă din osatura orașului, dar mai ales pe cineva. […]

Ai idee unde-i Muntenegru ? E la vreo 12 ore de condus din Timișoara spre Adriatică, în josul continentului, pe-un drum covrig, cu porțiune prea scurtă de autostradă. Relieful e spectacol, muntele își proptește stâncile-n mare, dar atmosfera e-un fel de Eforie Nord mai eclectic, cu umbreluțe, manele sârbești, înghesuială, tămbălău. Na, tocmai acolo a plecat […]

Tic Tic Tic. Mă uitam la ceasul galben de pe perete. Era un ceas nou, curat și nu întârzia nici o secundă. Dar nu era singurul ceas de pe perete, ci doar cel mai nou. Celelalte băteau exact același ritm neobosit, toate la unison tic tic tic. Nu mă pricepeam eu la ceasuri, dar unele […]

Bătrânul apăru în cadrul ușii îmbrăcat în costumul cel bun. Pantaloni largi, cu pense și betelia mult deasupra taliei, vestă și sacou la un rând de nasturi, cămașă cu guler strâmt și papion zebră. Își îndreptă spatele și luând o postură demnă, își potrivi pălăria pe cap. — Sunt gata, băiete! spuse el mândru, apoi […]

Când Santiago Guzman tocmai se pregătea să iasă pe ușă, soarele se trase delicat de după norul care îl stânjenise vreme de vreun ceas și începu să-și verse dogoarea punitiv si fără discriminări. Înghețata unei fetițe fu prima lui victimă, căci se topi mai repede decât s-ar fi așteptat ea, și într-un moment de neatenție, […]

Dacă deschid ușa să ies nimic nu se schimbă.             Într-o zi n-o să am încotro. Va trebui să ies și să urlu la stîlpul de iluminat. La farul din port. Va trebui să ies și să urlu.             Dar asta nu-mi va ajuta la nimic.             În stradă stă un bătrîn care ține o […]

Vocea Nestemată se scurge anevoios din difuzorul radioului, dar nimeni în afară de mine nu o ascultă. Silabă cu silabă, cântăreaţa ţese versurile într-o cadenţă melancolică, pătrunzătoare, care de fiecare dată trezeşte în mine acelaşi sentiment de vinovăţie şi regret. Întotdeauna m-am întrebat dacă şi piesa asta fusese compusă pentru mine, ca o scrisoare de […]

Ochii copilului exprimau o uimire fără margini. -De ce nenea ăla care stă în scaun nu se mișcă? -Mihăiță! -Doar i-am scos limba și i-am făcut urechi de măgar. Vocea mamei îl face să se întoarcă. -Mihăiță potoleștet-te. Aici nu suntem acasă. * Suntem în Vaals un mic orășel olandez la granița cu Germania. E […]

Cred că aveam vreo şapte ani când am învăţat să mă dau pe bicicletă. Era una mare, de bărbaţi, la care – ca să pot pedala – mă aşezam în lateral şi treceam un picior pe sub bara care lega ghidonul de şa. Îmi ţineam cu greu echilibrul şi habar n-am cum făceam, dar nu […]

Miliţianul Bălcescu se pensionează. E ultima zi. Iese din baraca lui de la poarta exploatării miniere şi se uită în curte, pe jumătate nostalgic, cum crede el că se cuvine, pe jumătatea sătul până peste cap de priveliştea aceea anostă. A plouat mărunt şi neîntrerupt trei zile la rând şi praful de steril s-a transformat […]

Personaje : Florina – mama Elenei, 45 de ani, pensionată pe caz de boală, suferindă cu inima; Elena    – fica Florinei, 23 de ani, contabilă la o intreprindere de mobilă, încă fecioară; George – subinginer la aceeaşi intreprindere, 28 de ani, prietenul Elenei; Maria   – ţigancă, ghicitoare, 65 de ani, femeia care îi face curăţenie […]

Gonea ca nebunul. O vreme te-ai putut ține după ei, însă curând i-ai pierdut și te-ai lăsat păgubaș. Înțelegerea fusese să vă întâlniți la cabană și nu mai aveai mult până acolo. Probabil că ei ajunseseră deja, deși ar fi fost frumos să te aștepte și pe tine. Era aproape de miezul nopții și șoseaua […]

Viaţa e cea mai afurisită mare din câte s-au descoperit în toată existenţa umană. Are atât de multe hachițe, răsturnări de situații și întorsături de curenți cum nici nu poți să-ți închipui. Dar cine mai stă acum să judece ceea ce fiecare știe din trăite și văzute? Fiecare își cunoaște propria poveste și poate inventa […]

Nu prea îmi dau seama cum să construiesc o poveste foarte coerentă din haosul de atunci, cum tot ce s-a întâmplat în perioada lunilor de stat la mare, alături de Calu şi Sorin, e de domeniul incredibilului. Vorbesc de nopţile nedormite, de zilele consumate pe terasă, lângă Obelisc, cu buzele înmuiate în halbe de bere. […]

Sincer. Cine spune că e sincer, e clar că e un mincinos, mare, mic, gradația diferă, eu vreau totuși să folosesc cuvântul ăsta, sincer, cu înțelesul lui de dinainte de a fi fost feștelit de toate gurile mincinoase. Am început cu adevărat să pun cuvinte pe hârtie când eram la Roma. Aveam 25 de ani, […]

… Şi-apoi se rostogoli pe treptele de la intrarea ospiciului, văzând în timpul ăsta cum trei persoane cu antene încorporate în capete ies pe poartă. Într-adevăr, atunci nu mai ştiam nimic despre rolul acelor făpturi cu antene… Ştiam doar că aerul devine din ce în ce mai negru şi nu-mi imaginam cât va mai dura […]

Prima rază de soare izbucni în spatele munților erodați, luminând câmpia pârjolită și tăcută. Dintr-un copac uriaș, cu aspect de brad, își luă zborul, cu un țipăt răgușit, o vietate. Umbra aripilor membranoase mătură tufișuriile de equisetum, un val înspumat se sparse cu zgomot de faleza înaltă. La orizont, vulcani fumegând. A vrut să se […]