Se aplecă cu greu peste cada imensă pe care o stropise cu un praf alb, urât mirositor. Luă buretele aspru şi începu să frece cu sârg. Petele nu se lăsau cucerite imediat. Presără încă o dată substanţa albă, gemu uşor şi frecă din nou cu toată puterea de care era în stare. Nu cedau toate, […]
Categorie: Proză scurtă
Nu mori când vrei
Mică şi zvârlugă era Măriuţa. Cât un copil mare, îmbătrânit înainte de vreme. Avea 55 de ani, sâni rotunzi ca două mere date în pârg, mijloc subţire, ca tras prin inel şi pielea fină pe sub cămaşa de bumbac ţesut în casă. Vara avea faţa, mâinile şi pulpele arse de soare, în rest, pielea nevăzută […]
Doamna Nina
(Textul a fost înscris la Maratonul literar – februarie, 2016.) Destul de aglomerat la ora aceasta de dimineață în parcarea Spitalului Județean dar ea parchează mașina dupa ce intră prin spate, pe la urgențe și face ocolul spitalului până ajunge pe locurile ascunse de după colțuri din dreptul clădirii de la administrativ. A găsit un […]
Revederea
Ioana a ajuns la aeroport prea devreme. Mai are de așteptat cel puțin o oră, și asta în cazul în care avionul de New York o să vină la timp.Verifică panoul de sosiri. Cursa New York-București e acolo, pe ultimul loc. Încă nu are întârziere. Asta e bine. Firesc, înaintea ei sunt alte curse. De […]
Din neguri de vreme… începuturi
Începutul vine ca o adiere, ridicându-se dintre păreri, dintre temeri şi dintre toate nespusele pământului. Cine n-a gustat din rodul schimbării nu poate şti dulceaţa ce se revarsă de sub amărăciunea petrecerii şi a alungării vechiului din viaţă noastră. Roiuri, roiuri, întrebările se izbesc în sticla geamurilor vieţii…”cu ce fapte de ispravă m-am învrednicit Doamne […]
Orăşelul copiilor (3)
Capitolul doi AICI – Ce maşină ruginită aveţi! – E ruginită de la ploi. Sînt multe ploi acide acum. Uite-te la norul care iese din coşul ăsta. Pare nor, dar tu ce zici, e nor de la Dumnezeu? E făcut de oameni şi ca orice lucru artificial, nu e natural, şi tot ce nu e […]
American Gothic
Intră Domnul și Doamna Brown. Doamna Smith lasă lucrul de mână și le iese în întâmpinare. D-l Brown: Lăudăm pe Iisus!… Pace casei acesteia! D-na Smith: În vecii vecilor amin! D-na Brown: Lăudăm pe Iisus! D-na Smith: În vecii vecilor amin! D-na Brown: Vai, ce mușcate minunate aveți! Iar limba soacrei e o minunăție! D-na […]
Basmul artistului
Un test codat, ca să nu mă depisteze inchiziţia! (a se citi cu timbru edificator!) A fost odată ca niciodată, că dacă greabănul meu obosit nu le-ar fi trăit, nu vi le-aş mai fi povestit, a fost odată un colţ ceresc pitoresc, în care divinităţile s-au hotărât să se pogoare, să schimbe structura genetică a […]
Tabloul lor
E obositor să stai așa, fără să faci nimic, își spune Anne străduindu-se să nu se miște. La început i-a fost rușine să pozeze. Cu timpul s-a mai obișnuit, dar tot nu se simte în largul ei. Nu-l privește în ochi. Preferă să se uite într-o parte. Noroc că, în afară de pictor, n-o vede […]
Căprioara
Am aflat de expresia „carne sufletească” de la V. Voiculescu și a sa căprioară din vis: „Dar femeia nu e decât tot un animal, maestre. E tot un vânat, îl întrerupse cineva. ” „Te înşeli. Aşa cum arta nu realizează, ci sublimează creaţia, tot aşa, femeia transfigurează până la divin frumuseţea animală a tuturor formelor […]
Pauza dintre vieți
Mergeam pe strada unui oraș pustiu, într-o sâmbătă dimineața. Pescăruși și porumbei se luptau pentru resturile de chipsuri și cutiile de pizza din tomberoane. Țipetele lor mi se repetau în minte mai tare decât decibelii sistemului audio din clubul de unde mă întorceam și care îmi suna mai departe în urechi, ca o muzică care […]
Șalul de cașmir
Aflat în criza foii albe de hârtie, panicat că nu îmi voi găsi cuvintele, deși nu aveam nimic de scris la comandă, și niciun contract cu vreo editură, mă gândeam la un tablou abulic desprins din cotidian, adunând frânturi de idei sau imagini care îmi rămăseseră întipărite pe retina sensibilă a ochilor minții în ultimele […]
Adevărul și minciuna
Tudor s-a mutat în România după ce mama lui adoptivă, o norvegiancă, a murit. Tatăl lui era un român care plecase în Norvegia sa caute de muncă și o făcuse pe Anja să se îndrăgostească de el. Tudor nu mai avea frați. Era un tip modest, corect și bine proporționat fizic. S-a însurat când a […]
Primul caz al lui Liului Răscolnicu
(Textul face parte dintr-un experiment, despre care puteți citi AICI.) Dintre toate lucrurile înfricoșătoare care i s-ar fi putut întâmpla lui Liului Răscolnicu, se gândea el urcând cărarea prin pădure, care se pierdea în curbe stranii aproape de vârful muntelui, cu servieta neagră în mână (în care ducea profilul acuzatului precum și o încercare de […]
Acțiune deschisă în temeiul legii
(Textul face parte dintr-un experiment, despre care puteți citi AICI.) Curtea pavată cu piatră de râu, pusă cam alandala, măsoară vreo sută de metri de la o margine la alta și este înconjurată de ziduri înalte de vreo șapte-opt metri. Poarta largă, în două canate, din stejar, solidă, acum închisă, este încadrată de două turnuri. […]
Cenobit
”Învăț să văd. Nu știu de ce, totul pătrunde mai adânc în mine și nu rămâne acolo unde se oprea de obicei. Nu știam nimic despre lăuntrul meu. Totul ajunge acum în el. Nu știu ce se întâmplă acolo.” – Însemnările lui Malte Laurids Brigge, Rainer Maria Rilke ”Cine nu visesază și nu delirează literatura […]
Orăşelul copiilor (2)
Prima parte AICI 2. – Cum l-aţi făcut pe Codin să plece? – Nu eu l-am supărat. Degeaba vrei să mă cerţi. Tatăl lui Luci îl invita mereu pe Codin la masă. Cînd intrau în casă, Codin era singurul care nu uita niciodată să spună “bună seara” sau “ce mai faceţi, toate bune?” – El […]
Orăşelul copiilor (1)
1. – Vă spun: e cel mai tare serial, tre’ să fii tîmpit să nu te uiţi! Vreţi să vă explic puţin despre ce-i vorba, nu? Fiţi atenţi! E depre băiatul ăsta, care e super rapid – aşa s-a născut! E cel mai iute om de pe planetă, pricepi? Da.. numai că după vreo două […]
Minute visate din poesii
Vâjâie… E noapte, Ba nu…e senin și e noapte. Cerul stă stins înghețat Ca buzele tale. Uneori visele sunt închipuiri care ne vorbesc despre ceva ce ar trebui să ne preocupe mai mult. Azi-noapte am avut un vis în care începea o lume întreagă. Erau personaje, eram eu şi era un fabulos decor scenic. Când […]
Pompei
20.02.2015 – 4.45 Agatha, M-am trezit așa cu noaptea în cap și nu mai pot să adorm la loc. O aud pe deja pe maică-mea prin bucătărie. A dat drumul la radio și a început să cotrobăie prin dulapuri. Nu o să îți vină să crezi dar ieri, tot pe la orele astea, ea cocea […]
Castelul
– Mai e mult maică? – Taci măi copile şi calcă apăsat. Ce vrei să merg eu în locul tău… – Nu măicuţă, dar… – No, amu, doar nu crezi că s-o găta lumea la tine…dacă nu te-i mişca oricând găseşte chelarul înlocuitor pe măsură… – Da eu vreu, dar parcă am plumb în picioare […]
Bătrânul și muntele
– Arată atât de trist, spuse Veronica. Felicia se întoarse spre prietena ei şi puse micul binoclu de buzunar pe masă. – Am crezut că-ţi place aici, obiectă ea. Amândouă am fost de acord… – Oh, potoleşte-te! Nu la asta m-am referit. – Nu te înţeleg. – El! Bătrânul de acolo, uite cât de trist […]
